În ultima vreme mai rar am dat de un film de dragoste să zic că mă da peste cap emoţional la final când creditele încep să apară pe ecran. De aceea vreau să introduc celor care nu au văzut sau să discut cu cei care cunosc nu unu, nici două ci trei filme care fac parte dintr-o trilogie mai, să zicem aşa deosebită.

Trilogia asta care nu are un nume exact sau concret reprezintă la baza evoluţia unuia dintre cei mai iubiţi şi recunoscuţi regizori din Hong Kong, Wong Kar-Wai. Cu nenumărate filme de enormă popularitate, filme precum The Grandmaster sau Ashes Of Time sau altele mai puţin cunoscute sau trecute cu vedere precum Fallen Angels sau Chungking Express, este unul din cei mai prolifici regizori şi populari regizori din Est datorită unui stil oarecum unic şi foarte personal. Filmele care fac parte din această trilogie sunt “Days of Being Wild”, “In The Mood For Love” şi “2046”.

O idee generală care să descrie această trilogie este că ceea ce începe ca un vis, în primul film în ultimul conclude ca o poveste. Momente cheie şi poate lipsa nesincronizării, dezinteresul şi dezamăgirea dar şi dragostea imposibilă fac aceste trei filme o călătorie cel puţin interesantă în psihologia dragostei. Şi nu strică deloc ca totul să fie stilizat şi filmat într-un mod atât de peculiar.

1Days of Being Wild

Al doilea film a lui Wong Kar-Wai, Days of Being Wild şi primul din trilogia noastră, spune povestea unui tânăr de provenienţă bună, căruia îi plac femeile deşi este complet dezinteresat de viaţă sau pare să ducă vreo grijă anume până la punctul în care descoperă că este adoptat şi pleacă să îşi caute mama în Filipine. Dar asta este o descriere banală a filmului. De fapt este vorba de mai multe poveşti legate, un lanţ de evenimente, nu neapărat spectaculos tratate, afectează decizii într-un efect domino care se abate de la a încheia cercul.

Este vorba despre Yuddy care este ambiţios dar în acelaşi timp lipsit de orice fel de responsabilitate. Este băiatul golan, cel care frânge inimi, dar suficient de perseverent să o cucerească pe Su Li-zhen. Dar că orice băiat care se plictiseşte de ce are şi nu îşi asumă nici un fel de responsabilitate sau răspunderea, o respinge pe Su şi imediat găseşte o altă femeie care să îl intereseze, o dansatoare pe nume Leung Fung-ying, parcă Lala sau Mimi îi se spunea în film. Ea, îndrăgostită de el, reuşeşte să îl ţină aproape în ciuda faptului că Su încă suferă după şi ajunge să petreacă timp cu un poliţist local pe nume Tide. Acesta se îndrăgosteşte de ea după câteva conversaţii însă nu se vor mai vedea. El devine marinar, iar ea dispare temporar din peisaj. Yuddy pleacă spre Filipine în căutarea mamei care l-a abandonat doar că, din nou, să lase încă o femeie îndrăgostită fără să ţină cont de nimic. În Filipine îi este respinsă întâlnirea cu mama biologică chiar de ea însuşi prin personalul din casa deoarece provenea dintr-o familie bogată. Ajunge să se întâlnească cu Tide, acum marinar, în Filipine şi amândoi caută să plece spre Hong Kong după un conflict armat cu o gaşcă de mafioţi. Yuddy este împuşcat în tren, iar povestea păsării marchează finalul.

Filmul este definit nu doar prin poveste ci felul în care aceasta este spusă. Cadre înguste, incomod de apropiate, intime chiar şi o stare ca de vis. Eşti un observator aproape participant al acestei poveşti, care în mare parte refuza să se îndepărteze de personajele sale, însă culorile şi o noapte aproape permanentă dau aceea senzaţie de vis unui film care jonglează dragostea tânără şi filozofia spusă prin povestea unui păsări fără picioare care doarme pe vânt şi care va ateriza doar atunci când trebuie să doarmă pentru totdeauna. Filmul de fapt tratează o dragoste pasageră pentru că la fel ca aceea pasăre, niciodată nu putem sta prea mult într-un loc ca asta ar însemna odihnă pe veci. Are o preocupare cu timpul de asemenea printr-o altă poveste care ar îndrăgostii pe oricine, povestea “Prietenului pentru 1 minut” şi oră pe care nu o să uite pentru că îi va aduce aminte de ea. Dificil de spus dacă e adevărat sau sincer dar şi minciună frumoasă tot o vorbă este. Sentimentele există însă datorită nevoii de a da constant din aripi ne vedem plecaţi din nou lăsând în urmă locul şi nu numai.

Days of Being Wild se vede că este doar al doilea film al regizorului care încă nu şi-a definit stilul însă ceea ce încearcă din punct de vedere cinematografic este impresionant. Mai trebuie luat în calcul că este vorba de 1990 când filmele romantice ori erau comedii ori erau Hollywood şi cu toţi ştim cum se termină toate filmele de dragoste Americane. Rareori în tragedie de multe ori în bucurie dar niciodată nu se termină cum s-a terminat Days Of Being Wild, cu o senzaţie de gol în stomac şi singur în ploaie, lăsat la voia ta să mergi mai departe cu viaţa ta indiferent de ce s-a întâmplat.

2In The Mood For Love

In The Mood For Love din 2000 este efectiv o bijuterie a cinematografiei internaţionale. O continuare oarecum târzie şi cu legături subţiri cu primul film, urmăreşte povestea a doi proaspeţi vecini care descoperă că partenerii lor îi înşeală, unul cu celălalt. Su Li-zhen, acum Doamna Chan, este singura legătură cu primul film şi relaţia ei cu vecinul, domnul Chow, un jurnalist în Hong Kong-ul anului 1962. Cei doi devin prieteni, aproape parteneri, într-o aventură care pare mai mult un chin. Amândoi suferă datorită relaţiilor pe care le au cu soţul/soţia şi se consolează unul pe celălalt într-un mod aproape imposibil de închipuit. Potriviţi unul pentru celălalt menţin o anumită distanţă dând filmului o senzaţie de interzis sau dragoste imposibilă.

Distractiv şi greu pe suflet în acelaşi timp, este o bijuterie a cinematografiei internaţională datorită lui Wong Kar-Wai care la punctul ăsta, 10 ani mai târziu a perfecţionat arta cinematografică. Sunt cadre în cadre, avem de multe ori acea invazie a intimităţii personajelor însă nu mai este aşa de incomod, este reprezentativ, a ce? A relaţiei umane. Este legătura distantă dintre ei într-o cameră mică, sunt cadrele filmului definite prin alte cadre, o uşă, un geam. Suntem în faţa unui spectacol şi o viziune artistică care perfecţionează filmul romantic cu o poveste poate nu unică dar foarte aproape de realistă. Este dragoste elevată şi exprimată într-un aşa stil că te distruge fiecare pas încadrat perfect şi simetric pe care personajele îl fac îndepărtându-se unul de celălalt. Lipsa de sincronizare la sfârşit, moment în care cele două personaje se ratează ani mai târziu îţi sfâşie inima şi ţi-o toacă mărunt. Filmul este o oază de scene memorabile, de tablouri în mişcare care se joacă cu sentimentele celui care priveşte prin acel geam de la balconul de vis-a-vis. Timpul îşi face apariţia din nou spre sfârşit cu momentul acela în care cei doi nu se întâlnesc nu în una, ci în două ocazii. E ca în viaţa reală, când lucrurile nu ies aşa cum ne dorim, când timpul pare să fie mereu contra ta şi rezultatul este de multe ori unul devastator emoţional. Şi deşi parcă cultura asiatică nu permite aceste mici momente de vulnerabilitate ultimul film cu siguranţă ne spune ce se întâmplă. Dar până atunci secretul ori trebuie păstrat ori trebuie spus în scorbura unui copac şi acoperit cu pământ.

32046

2046, 4 ani mai târziu de la In The Mood For Love, încheie trilogia într-o combinaţie ciudată de science fiction şi o formă de povestire “atemporală”. Unii o numesc o formă de povestire Goddardiană, datorită unuia dintre cei mai populari cineaşti, Jean Luc Goddard, dar nu asta este ce ne interesează ci de fapt ce înseamnă “2046”. Acest număr era camera de hotel în care Chow şi Su Li-Zhen se întâlneau în secret, în filmul anterior şi a rămas pentru personaj un număr deosebit. Acum un scriitor de succes, cinic şi deziluzionat de viaţă în general, o trăieşte într-un mod libertin şi lipsit de responsabilităţi. Jucător şi afemeiat întâlneşte pe parcursul a mai multor ani diferite femei care îl inspiră să scrie o poveste numită 2046. Simte, deşi niciodată nu spune concret ca Su Li-zhen era dragostea lui adevărată şi pe care a ratat-o. O întâlneşte pe Lulu, dansatoarea din primul film, cu care “petrece” o noapte şi îi aduce aminte de prietenul ei, Yuddy, răstălmăcind într-un trecut dureros. Lulu moare ucisă de un fost prieten în camera 2046 al hotelului în care se va caza Chow. Proprietarul hotelului are două fete una mai mică care pleacă de acasă şi una mai mare, îndrăgostită de un japonez. O altă dragoste imposibilă. O cunoaşte şi pe Bai Ling, o tânără recent mutată în hotel pe care o cucereşte şi deşi ea se îndrăgosteşte de el, el o tratează ca pe o prostituată, pentru că asta era şi refuză să se îndrăgostească de altă femeie. Altă femeie pe care o cucerește cumva şi o lasă este una, care curios, are acelaşi nume ca şi femeia pe care o iubea cu adevărat, Su Li-zhen. O cartoforă din Singapore care îl ajută să îşi recupereze banii pierduţi. Este o scenă care probabil manifesta exploziv dorinţa lui din În The Mood For Love de fiecare dată când era cu Su Li-Zhen. Oricine în ziua de azi cu principiile pe care le practică am zice că este deplasată şi oribilă însă este o reacţie puternică care descărca în van ceva nu se mai poate întâmpla.

Combinaţia între SF şi Hong Kong-ul anilor ’60, prezentat prin Crăciunuri, mese, scene de dragoste sau interacţiune mută, transformă filmul într-o concluzie amară şi tristă a dragostei. Este paharul plin care dă pe afară, este oala de pe foc care a dat în clocot şi se revarsă, iar 2046 se revarsă în poveşti şi în dragoste trecătoare. Adevărul este că nu putem să trecem peste ceea ce ştim cu adevărat că am ratat şi asta ne schimba. Personajul lui Chow în 2046 faţă de In The Mood For Love nu este unul tocmai plăcut, este câteodată nesuferit, nesimţit şi chiar libidinos. Însă îl vedem, câteodată, pe Chow adevărat, atunci când scrie.

Şi totuşi jocul actoricesc în toate aceste filme este sublim. Un cast frumos şi talentat nu poate să producă decât un conţinut perfect. Filmele se transformă în artă pură când chimia actorilor împreună cu măiestria regizorului şi forţa cu care te cuprinde povestea se transformă într-un fel de Sfânta Treime a cinematografiei. Exista chiar şi o perfecţionare în asta când regizorul apelează la acelaşi cast pentru filmele sale şi Wong Kar-Wai lucrează foarte bine atât cu Tony Leung cât şi cu Ziyi Zhang, Maggie Cheng sau defunctul Leslie Cheung care în 2003 s-a sinucis. E genul acela de grup de actori care se înţeleg şi îşi fac meseria la un complet alt nivel decât ce te-ai aştepta de la un actor din Hollywood. Talentul scenic, prezența şi jocul actoricesc credibil şi puternic, răsuna de la primul până la ultimul film şi oferă încă un strat de perfecţiune filmelor.

4Wong Kar-Wai Trilogy

Wong Kar-Wai

Regizorul Wong Kar-Wai, cu această trilogie, arată o evoluţie a lui nu atât de mult în dragoste sau conceptul de dragoste cât în maturitate şi identitate cinematografică. Este ambiţios şi perfecţionist, dar şi vizionar şi curajos în a lua decizii şi a prezenta lucruri mai puţin convenţionale. Nu pare să îi pese de dorinţa publicului, dar îi pasă de poveste şi se vede în felul organic în care fiecare dintre povești se dezvoltă şi creşte şi moare. Fiecare cadru este o fotografie, fiecare poziţie sau detaliu definesc scena din care fac parte. Până la felul în care se reflectă într-o oglindă unul din personaje în timp ce celălalt este filmat direct are o anumită valoare artistică. Ultimul film aş spune că probează sau prezintă psihologia umană prin prisma viziunii şi felului de a fi în Est, în Asia, în China, în Hong Kong. Filozofia este parte integră a filmelor chiar dacă nu am intrat aşa de mult în detalii când am vorbit de celelalte două filme. Sunt decizii de luat şi sunt emoţii în joc care sunt cântărite cu fiecare scenă în In The Mood For Love şi cum personajul principal prin ochiul căruia trăim filmul noi, spectatorii devine activ şi pasiv în acelaşi film. El este atât observator, narator cât şi personaj activ şi de multe ori nu ne spune nimic cu adevărat. Nu ne transmite un adevăr pentru că nu îl cunoaştem cu adevărat pe el. Totul despre observator este păstrat secret şi regizorul doar îl acoperă sau îl descoperă într-un truc cinematografic. Dar îl urmărim oricum, libidinos şi ordinar, nesimţit şi impertinent sau vulnerabil, ţinem cu Domnul Chow pentru că dacă la început povestea era a ei, a lui Su Li-Zhen, că aşa a început, acum se termină cu el. Este trecerea dintr-un vagon în altul până la capătul trenului, iar timpul, din nou, trece şi nu avem ce să facem. Wong Kar-Wai ştie să îl manipuleze şi dă dovadă clară într-o naraţie care merge atât înainte cât şi înapoi doar ca la sfârşit este clar că nu putem decât să mergem înainte. Nu e nici o schemă, nu e nici o şmecherie şi nu există nici o concluzie adevărată decât că timpul trece şi singurătatea este doamna care te aşteaptă când cobori din taxi. Pasărea se vă odihni veşnic în momentul în care nu va mai putea zbura.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.