Acer a anunțat astăzi lansarea unor noi notebook-uri de gaming Nitro 5, plus noi notebook-uri din seriile Aspire 5 și Aspire 7, echipate cu procesoare AMD Ryzen™ din seria 5000. Noile procesoare puternice AMD Ryzen oferă performanțe rapide și eficiente pentru laptopuri. Cu până la 8 nuclee, acestea combină performanțele ridicate cu un consum redus de energie și oferă rezultate aproape duble față de generația anterioară, fiind astfel ideale pentru noile notebook-uri Nitro și Aspire.

Procesoarele grafice NVIDIA® GeForce RTX™ din seria 30 cu arhitectură NVIDIA Ampere, cresc eficiența energetică de până la 2 ori, accelerează semnificativ performanța și introduc tehnologiile Max-Q de generația a treia pentru un design subțire și ușor. Grafica GeForce RTX din seria 30 oferă experiențe ray-traced de gaming uimitoare în Cyberpunk 2077 și alte titluri de top și permit creatorilor să producă conținut incredibil, folosind sute de aplicații accelerate GPU.

Acer Nitro 5 este o linie de notebook-uri echilibrate, destinate gamerilor începători, care își doresc ceva performant. Aceste dispozitive au fost proiectate cu atenție pentru a răspunde nevoilor oricărui pasionat de PC, fie că se joacă ultimele titluri sau editează un material video.
Seriile Acer Aspire 5 și Aspire 7 oferă notebook-uri puternice, cu design elegant, ideale pentru utilizatorii convenționali, cărora le pasă în mod deosebit de performanță, de calitatea afișajului, de greutate și durata de viață a bateriei. Seria Aspire este despre a oferi utilizatorilor tot ce au nevoie în a se exprima prin pasiunile lor.

Acer Nitro 5 – Intră în joc

Seria populară de notebook-uri de gaming Nitro 5 de la Acer primește un upgrade semnificativ prin echiparea cu procesoare AMD Ryzen™ 9 5900 HX și grafică NVIDIA GeForce RTX™ 3080, o combinație puternică, ideală pentru pasionații de jocuri. În completarea acestui puternic combo CPU/GPU avem și două sloturi pentru SSD M.2 PCIe și/sau SATA (suportă până la 2 TB NVMe SSD/2 TB HDD), până la 32 GB de memorie DDR4 3200 RAM și o rețea rapidă prin Killer E2600 și Wi-Fi 6.

Pentru gamerii care doresc să obțină victorie după victorie, Nitro 5 conține toate elementele cheie necesare pentru o experiență de joc fără compromisuri.
Noile notebook-uri Nitro 5 sunt disponibile cu ecrane de 15,6″ sau 17,3″, cu display QHD și o rată de refresh de 165 Hz sau cu display FHD, cu rată de refresh de până la 360 Hz și 3 ms timp de răspuns. Acer a păstrat culorile vibrante cu un panel de 300 niți care acoperă 100% din gamutul de culoare sRGB și a făcut ecranul mai atractiv prin creșterea raportului ecran-șasiu la 80%, cu rame înguste de doar 7,02 mm.

Ventilatoarele duble, tehnologia Acer CoolBoost™ și patru orificii de evacuare amplasate strategic mențin Nitro 5 la temperatura optimă de funcționare. CoolBoost™ monitorizează viteza ventilatorului și o mărește atunci când este necesar, pentru a optimiza performanța generală. Utilizatorii pot monitoriza și gestiona sistemul în timp real cu NitroSense, care oferă control asupra temperaturii, vitezei ventilatorului și multe altele.

Acer Aspire 7 – Performanță puternică și un design subțire pentru utilizatorii care lucrează “on-the-go”

Noile modele din seria Aspire 7 sunt echipate cu noul procesor AMD Ryzen 5000 și grafică NVIDIA GeForce GTX 1650, fiind ideale pentru nevoile exigente atât ale profesioniștilor, cât și ale celor pasionați. Designul elegant și subțire îi va atrage pe cei care preferă stilul subtil, mai ales atunci când lucrează în deplasare, acasă sau la biroul clientului.

Întreaga sa puterea este găzduită într-un șasiu care cântărește doar 2,15 kg, fiind astfel suficient de portabil pentru a putea fi folosit oriunde vă deplasați, fără a face compromisuri de performanță. Cu până la 32 GB memorie DDR4 și până la 1 SSD PCle de 1 TB, noul dispozitiv este o mașină puternică de productivitate, pregătită pentru orice provocare.

De asemenea, oferă cea mai nouă conectivitate, cu USB-C™ pentru transfer rapid de date de până la 5 Gbps. Dual-band Wi-Fi 6 (802.11ax) mărește de până la 3 ori viteza transferurilor de date și reduce latența cu până la 75% comparativ cu Wi-Fi 5 (802.11ac).

Designul său subțire include un splendid display FHD de 15,6″ cu rame înguste și un raport ecran-șasiu de 81,61%. Acer Color Intelligence™ și Acer ExaColor™ funcționează în tandem pentru a oferi imagini extrem de precise. Acer Color Intelligence oferă imagini vibrante și mai clare, cu o încărcare mai redusă a procesorului. Aceasta reglează dinamic nivelul gamma și saturația în timp real pentru a optimiza culoarea și luminozitatea ecranului.

Designul termic oferă mai multe moduri de răcire, pentru a asigura o funcționare optimă și silențioasă a laptopurilor. Cu o singură atingere a comenzii rapide „Fn + F”, viteza ventilatorului poate fi alternată între silențios, normal sau performant.

Acer Aspire 5 – Performanțe accesibile pentru multi-tasking

Cel mai nou Aspire 5 este echipat cu noile procesoare puternice AMD Ryzen 5000, grafică AMD Radeon™ RX 6401, memorie de 24 GB și până la 1 SSD M.2 PCIe NVMe de 1 TB și/sau un HDD de 2 TB. Bloggerii amatori, fotografii și studenții care au nevoie de un dispozitiv accesibil și puternic, vor descoperi că noul Aspire 5 este exact ceea ce le trebuie.

Cu o grosime de doar 17,95 mm și carcasă superioară din aluminiu sablat, notebook-ul are un aspect elegant, potrivit în orice context. Designul său cu rame înguste oferă un afișaj FHD IPS de 15,6″ care include și tehnologiile Acer BlueLightShield™ pentru a reduce emisia de lumină albastră, potențial dăunătoare ochilor.

La fel ca Aspire 7, acesta oferă cea mai recentă conectivitate cu USB-C™ pentru transfer de date ultrarapid, dual-band Wi-Fi 6 (802.11ax) și un design termic cu multiple moduri de răcire.

Prețuri și disponibilitate

Noul Acer Nitro 5 de 15” (AN515-45) va fi disponibil în EMEA [pornind de la o configurație cu AMD Ryzen 7, NVIDIA GeForce RTX 3060 și SSD 512 GB] din luna februarie, la prețuri începând de la 1,299 euro.

Noul Nitro 5 de 17” (AN517-41) va fi disponibil în EMEA [pornind de la o configurație cu AMD Ryzen 7, NVIDIA GeForce RTX 3060 și SSD 512 GB] din luna februarie, la prețuri începând de la 1,299 euro.

Acer Aspire 7 (A715-42G) va fi disponibil în EMEA din februarie, la prețuri începând de la 899 euro.

Acer Aspire 5 (A515-45) va fi disponibil în EMEA din februarie, la prețuri începând de la 699 euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.