Așii Amanetului | Sezon nou
Din 8 martie | Lunea, ora 21:00

Așii Amanetului se întorc! Cu mult înainte de bănci și bancomate, au existat magazinele de amanet. Amanetul a fost prima formă a creditului de nevoi personale din Statele Unite până în anii ‘50, iar în zilele noastre, aceste magazine de amanet încă ajută oamenii să se întâlnească.

„Așii Amanetului” vă vor purta în lumea plina de culoare a afacerilor de amanet. La magazinul Gold & Silver Pawn Shop de la marginea orașului Las Vegas, trei generații ale familiei Harrison conduc la comun afacerea.

Cele 8 noi episoade vor aduce în prim-plan descoperiri ale unor articole cu valoare istorică, dar și momente autentice din viața celor trei bărbați supranumiți „Așii Amanetului”, respectiv tatăl Rick, fiul Corey și prietenul din copilărie Chumlee, care conduc împreună magazinul de amanet Gold & Silver, de la marginea orașului Las Vegas.

Astfel, cei trei își vor folosi abilitățile dobândite în ani de experiență pentru a evalua valoarea articolelor, de la falsuri până obiecte veritabile, printre care și un model al unui aparat de zburat aparținând lui Leonardo da Vinci, un volum cu autograf din seria „Harry Potter” semnat de scriitoarea J.K. Rowling sau o înregistrare de probă a celebrului album al formației Eagles, „Hotel California”.

Cum explici asta?
Din 16 martie | Marțea, ora 22:00

Seria investighează dovezi despre cele mai misterioase fenomene și creaturi inexplicabile. De la Bigfoot și OZN-uri la sunete apocaliptice sau mutanți din adâncuri, dovezile și mărturiile despre existența acestora sunt pretutindeni, dar veridicitatea lor este de multe ori pusă la îndoială.

Alături de gazda emisiunii, jurnalistul veteran Tony Harris, pornim în căutarea răspunsurilor, nu luăm nimic de-a gata și examinăm cu atenție fiecare detaliu. Căutăm sursa de multe ori anonimă a acestor înregistrărilor, demascăm falsurile și scoate în evidență dovezile credibile.

Aurul lui Hitler
Din 23 martie | Marțea, ora 21:00

Cine l-a finanțat pe Hitler? De unde a primit banii și sprijinul pentru a ajunge la putere în Germania în 1933?

Această miniserie investighează sursa de bani a lui Hitler precum și rețeaua de parteneri și consilieri care i-au permis să-și finanțeze succesul pentru a deveni cel mai puternic om din Europa.

„Aurul lui Hitler” ia urma comorilor ascunse, a conturilor bancare și dezvăluie rețeaua financiară secretă pe care Hitler a dezvoltat-o în Europa și în restul lumii pentru a-și finanța visul dominației mondiale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.