Brian Tee dă viață personajului Dr. Ethan Choi și în noul sezon din „Camera de gardă”. Prezent încă de la începuturile producției, Brian a povestit puțin despre noutăține cu care vine personajul său în sezonul 6:

Î: Cum vor interacționa personajele în acest sezon?

Este vizibilă energia aceea care ne unește și camaraderia pe parcursul sezonului, e ceva ce nu poți scrie sau mima. Este un sentiment care se manifestă. Noile relații dintre personaje sunt mai puternice, cazurile medicale mai importante, mai impactante, este o parte din realitatea din jurul nostru.

Eu sunt entuziasmat de noile relații dintre personaje și de dinamica grupului de medici. Unul o sa fie promovat, iar asta va declanșa o ruptură pe care o veți vedea în timpul sezonului.

Î: Cum tratează noul sezon subiectul pandemiei?

Tipic pentru Dick Wolf (scenaristul) și pentru acest serial, subiectul COVID-19 este în prim plan și este tratat de la începutul sezonului. Vrem să arătăm publicului ce se întâmplă în mod real în această situație. Sezonul debutează chiar în plină pandemie, nu înainte, nu după.

Î: Care este partea ta preferată din sezonul 6?

Sunt foarte încântat de sezonul 6. Acest sezon prezintă cât se poate de bine munca în echipă depusă de întreaga distribuție și personalul auxiliar și demonstrează că în munca în echipă fiecare este responsabil de el și de colegii lui. Noi am lucrat în condiții de maximă siguranță sanitară pe platou, dar trebuie să înțelegem că și în viața reală suntem responsabili unii pentru alții.

Î: Cum ai primit vestea întreruperii filmărilor?

Zilele premergătoate pauzei de filmare au fost foarte nesigure, primeam multe informații din exterior și despre toate evenimentele din lume. Filmam pentru episodul 20 si nu știam dacă le vom mai filma pe ultimele trei. Au existat zvonuri și am fost informați într-o joi, că vineri o sa fie ultima zi de filmare. Nu am știut cât va dura, care sunt consecințele, era totul o mare necunoscută, toată țara era în situația asta.

Î: Cum a fost pentru tine pauza de filmare?

Cel mai mult mi-au lipsit colegii, oamenii. Izolarea este grea și îi afectează diferit pe oameni. Pentru majoritatea oamenilor este dificil să se depărteze de comunitate, le e dor de oamenii dragi. După perioada izolării, când am avut o pauză de la fimări, mai lungă decât ne așteptam, a fost minunat să revin și să văd oameni dragi, cu care îmi face plăcere să stau.

Î: Ai un mesaj pentru luptătorii din prima linie?

Am extrem de mult respect si apreciere pentru cadrele medicale. În acest sezon și cele ce vor urma vor fi reflectate responsabilitatea, recunoștința și apreciere a pentru faptele lor. Eu voi încerca să redau asta cât mai bine.

Premieră în România, sezonul 6 al seriei “Camera de gardă” (Chicago Med) debutează la DIVA în 7 martie, duminică, de la 20:00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.