Ce citeşti până începe serialul Urzeala tronurilor?

Luna iulie a sosit în sfârşit, iar asta însemnă că mai avem puţin până la sezonul 7 din Urzeala tronurilor. Mai sunt totuşi 2 săptămâni până ne reîntâlnim cu personajele noastre preferate şi aflăm...

Turneu Mineral la Craiova și Timișoara

Scriitorii Dănuț Ungureanu și Marian Truță aduc romanul Mineral la Craiova și Timișoara! Vineri, 26 februarie, vă veți întâlni la Craiova. De la 14.00, la Biblioteca Județeană ”Alexandru și Aristia Aman” are loc o întâlnire informală...

“Inimi cicatrizate” din 3 noiembrie în librării și din 18 noiembrie în cinematografe

Cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Radu Jude, „Inimi cicatrizate”, o adaptare liberă după opera literară a lui Max Blecher, va rula în cinematografele din România din 18 noiembrie, pelicula fiind distribuită de microFILM. Cu această...

Când muzica se întâlnește cu poezia!

Este 15 mai, anul de grație, 2017. Cu norii de ploaie de-asupra capului, alături de soția mea, Magda Băcescu, mă îndrept către strada J.L. Calderon, spre Centrul Cultural ”J.L.Calderon”, unde prietena, scriitoarea și editoarea...

Șase poeţi britanici stilizează traduceri din poezie română contemporană la Bucureşti

Începând de luni, 18 aprilie, până vineri, 22 aprilie 2016, şase poeţi britanici - Anne Stewart, Jeremy Page, Alwyn Marriage, Katherine Gallagher, Maggie Butt și Peter Phillips - se vor afla la Bucureşti, pentru...

Interviu cu Ernest Cline: realitate virtuală, cărți și filme

Pe 20 martie am început Serile Nautilus, o serie de evenimente lunare în care stăm de vorbă via Skype cu autori îndrăgiţi din colecţia Nautilus. Primul care a acceptat invitaţia noastră a fost Ernest...

Lansarea romanului Umanii, de Matt Haig, joi 3 noiembrie

Seria evenimentelor Nautilus continuă joi, 3 noiembrie, de la ora 19.00, cu lansarea cărții Umanii, de Matt Haig. Vorbesc despre carte Andreea Chebac (de la bookblog.ro), Oana Radu (de la ro.serialreaders.com) și Răzvan Nistor...

ICR Chişinău la Salonul Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret, ediţia a XX-a

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău participă în calitate de co-organizator la Salonul Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret, ediţia a XX-a, care va avea loc în perioada 14-17 aprile 2016.  În...

Trei lansări şi „Secvenţele” lui Tatos, la al 14-lea Cineclub FILM

Vineri, 3 februarie, de la ora 19, Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române din Bucureşti (Str. Eforie nr. 2) găzduieşte cea de-a 14-a ediţie a Cineclubului FILM, în cadrul căreia va fi proiectat,...

Crezi că ştii totul despre Urzeala tronurilor?

Au mai rămas doar câteva zile până la începerea noului sezon din Urzeala tronurilor. Serialul a luat-o înaintea cărţilor, dar, se pare că viitorul poveştii va face legătura cu trecutul. Vine iarna, aşa cum...

Scriitorul Lev Grossman în dialog cu Ana Nicolau la serile Nautilus

Luni, 19 iunie, de la ora 19.00, Serile Nautilus – evenimente lunare dedicate iubitorilor de science fiction & fantasy – continuă cu scriitorul Lev Grossman, invitat prin skype la o discuție cu Ana Nicolau,...

Social Media

15,668FaniÎmi place
37CititoriConectați-vă
5,331CititoriConectați-vă
1,313CititoriConectați-vă
262AbonațiAbonați-vă

E vreme de mers la film?

Bucharest
mist
1.5 ° C
2 °
1 °
93%
2.6kmh
75%
Tue
-1 °
Wed
-1 °
Thu
-1 °
Fri
-3 °
Sat
-2 °

Recenzii cu note mari