The Bling Ring – Filmul Sofiei Copola care a deschis “Un Certain Regard” vine și în România

0
998
Ascultă acest articol


„The Bling Ring”/”Hoţii de celebritate”, filmul regizat de Sofia Coppola, care a deschis secţiunea „Un certain Regard” în 2013, va rula pe marile ecrane din Bucureşti începând cu data de 16 august.

Filmul, inspirat dintr-un caz real, aduce în sălile de cinematograf povestea unor tineri obsedaţi de celebritate, care jefuiesc locuinţele unor binecunoscute vedete hollywoodiene, după ce află de pe internet adresele acestora. Printre celebrele victime, se numără Paris Hilton, Orlando Bloom și Rachel Bilson.

The Bling Ring are o distribuţie de excepţie: Emma Watson (Hermione Granger din seria Harry Potter) Taissa Farmiga (American Horror Story), Israel Broussard (Flipped) joacă rolurile principale, alături de talentaţii actori debutanţii, Claire Julien şi Katie Chang.

În lumea obsedată de faimă a oraşului Los Angeles, un grup de adolescenţi trăiesc o palpitantă și tulburătoare aventură jefuind vedetele de la Hollywood. Fascinaţi de viaţa glamour a actorilor din showbiz, adolescenţii analizează online celebrităţile şi locuinţele lor, iar mai apoi, cu îndrăzneală şi noroc, fură din casele lor bunuri de lux în valoare de 3 milioane de euro.

Despre cazul real care a stat la baza filmului, regizoarea Sofia Copolla explică:

„După ce am auzit povestea şi am citit articolul (n.r: povestea originală a fost publicată în revista Vanity Fair în februarie 2010), mi s-a părut că e desprinsă din film: era incredibilă şi avea tineri frumoşi ca personaje negative într-o lume a vedetelor. Cel mai mult m-au şocat afirmaţiile lor: ei nu considerau că făceau ceva rău şi erau mai ales interesaţi de celebritatea pe care le putea aduce aceste jafuri.”

The Bling Ring este al treilea film al Sofiei Coppola care tratează tema celebrităţii, după Maria Antoanetta şi Somewhere şi va rula doar în cinematografele din Bucureşti începând cu data de 16 august.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.