„Avioane”/ „Planes”, cea mai nouă animaţie Disney se lansează astăzi pe marile ecrane din întreaga ţară şi va fi disponibil în varianta 3D dublată. Aşteptat cu nerăbdare în special de fanii „Cars”, dar şi de iubitorii animaţiilor Disney, avioanele îşi iau zborul în cea mai mare cursă aeriană mondială, în care pregătirea şi talentul participanţilor sunt puse la grea încercare.

Simpatica animaţie îl are în centru pe pe Stropi Agrarescu (Dusty), un avion mic cu vise mari:  îşi doreşte să concureze în cea mai mare cursă aeriană din lume, însă are frică de înălţime. Pentru că dorinţa sa este mai puternică decât orice, Stropi reuşeşte însă să-l gasescă pe Şefu (Skipper), un antrenor priceput, care îl ajută să îşi folosească la maxim talentul pentru a învinge adversari mult mai rapizi şi mai performanţi decât el. Antipaticul, dar priceputul antrenor  reuşeşte să scoată tot ce e mai bun din micuţul avion de stropit recolte şi are parte, la rândul său, de câteva lecţii importante de viaţă.

Animaţia „Planes” face o scurtă incursiune distractivă şi copilăroasă în istoria aviaţiei, după cum ne povesteşte şi regizorul filmului, Klay Hall:

“Animaţia parcurge jucăuş tot drumul de la avioanele istorice la cele mai recente tipuri, de la avioanele experimentale la cele de linie, de la avioanele de viteză la planoare şi dirijabile”.

De asemenea, personajele jonglează cu noţiuni de fizică şi aerodinamică: simpaticele avioanele fac întoarceri la 360 de grade, plonjee pe spate şi învaţă unde să accelereze şi unde să-şi pună în valoare talentul.

Dacă va reuşi curajosul Dusty să învingă adversarii aerieni de temut şi ce lecţii de viaţă învaţă atât el şi prietenii săi, cât şi micuţii spectatori, aflaţi urmărind filmul pe marile ecrane începând cu data de 6 septembrie.  Nu uitaţi cheful de joacă şi distracţie acasă atunci când porniţi spre cinematografe!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.