Thor, puternicul membru al echipei Marvel, Avengers, revine pe marile ecrane începând cu data de 8 noiembrie în cea mai nouă producţie cinematografică a studiourilor Marvel, “Thor: Întunericul”/”Thor: The Dark World”.

thor2

Povestea

Dacă în primul film Thor este izgonit din Asgard şi se refugiază pe Pământ, printre muritori, în cea de a doua parte a al seriei, zeul (interpretat de Chris Hemsworth) porneşte într-o aventură intergalactică, alături de Jane Foster (Natalie Portman) şi Loki (Tom Hiddleston), pentru a salva universul de la întuneric etern. Spectatorii devin astfel părtaşi la povestea celui mai periculos război pe care Thor l-a purtat până acum, cu un inamic căruia nici măcar Asgardul cel bine păzit nu-i putea face faţă: Malakeith, reprezentantul răzbunător al unei rase antice. Filmul este regizat de omul de televiziune Alan Taylor,  cel care a construit alături de echipele sale seriale spectaculoase precum „Game of Thrones”, „Mad Men” sau “Boardwalk Emipre”.

Tehnologie şi efecte speciale

“Thor: Întunericul”, inspirat din mitologia nordică, explorează în detaliu complexitatea universului lui Thor şi ilustrează, prin imagini uimitoare, componente cosmice aşa cum sunt ele prezentate în legendele nordice. Astfel, spectatorii sunt martori la integrarea celor Nouă Regate în peisajul cosmic, descoperă lumea magică a Asgardului şi întâmplările supranaturale care leagă fascinantul regat de Pământ (Misgard).

Efectele speciale reproduc cu fineţe o lume cu adevărat copleşitoare prin dimensiuni şi detalii. Ca un exemplu, strada Medina din Asgard a fost construită centimetru cu centimetru, clădire cu clădire, pe cel mai mare platou de filmare pe care l-a pregătit vreodată Marvel pentru un film al său.

Cascada specaculoasa din Asgard a fost reconstruită pe baza unei filmări aeriene a cascadei Detiffos, din Islanda, cea mai puternică din Europa. Tot în Islanda s-au filmat şi peisajele vulcanice pustiite, principalele elemente ale Universului Întunericului, aflat în puternic contrast cu frumoasa lume a Asgradului.

Atenţia la detalii şi realismul s-au regasit şi în filmarea apartamentului lui Jane, din Londra, de unde nu au lipsit fotografiile din copilărie, oferite producătorilor chiar de mama lui Natalie Portman.

Faimosul ciocan al lui Thor a avut nu mai puţin de 30 de replici din materiale şi cu greutăţi diferite. Acestea au fost folosite în timpul filmărilor pentru a recrea fulgere puternice care îl transportă pe Thor între cele două lumi.

Actorii principali

Chris Hemsworth interpretează pentru a doua oară rolul lui Thor şi declară că a fost o adevărată plăcere, dar şi o mare provocare să revină pe marile ecrane în armura lui Thor:

“Personajul principal este liantul poveştii de la început la final, el face trecerea dintre cele două lumi, iar rolul său devine crucial la final, atunci când este în ipostaza eroului care încearcă să salveze lumea. Misiunea mea a fost să construiesc personajul în aşa fel încât personalitatea lui să fie pusă în valoare pe parcursul întregului film. În plus, războiul exterior pe care zeul îl duce cu forţele întunecate este dublat de conflictul interior al lui Thor, care nu este foarte sigur unde este locul său: ar trebui să rămână pe Pământ, alături de Jane sau în Asgard, unde îl aşteaptă un tron? Călătoria lui Thor îi dezvăluie acestuia şi părţile întunecate ale menirii de rege, precum şi povara pe care i-o aduce tronul din Asgard, pe care îl va primi moştenire de la Odin, într-o zi”.

Natalie Portman, câştigătoare a premiului Oscar pentru prestaţia sa din „Black Swan”, joacă în film rolul lui Jane, un om de ştiinţă sclipitor. Curiozitatea o conduce pe aceasta chiar în mijlocul bătăliei dintre Thor şi forţele întunecate.

“A fost foarte distractiv să joc din nou rolul lui Jane, mai rar am şansa să devin o femeie de ştiinţă îndrăgostită de supererou, mai ales într-un film de o asemenea amploare, aşa că a fost un rol pe care l-am jucat cu plăcere”.

Tom Hiddleston („Avengers”,“War Horse”) intră la rândul său pentru a doua oară în pielea maleficului personaj Loki, iar Stellan Skarsgård (“The Girl with The Dragon Tattoo”,“Good Will Hunting”) joacă în film rolul lui Dr. Erik Selvig, omul de ştiinţă nebun cu un rol cheie în bătălia finală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.