Thor, puternicul zeu al tunetului din echipa Marvel a ajuns în cinematografele din România vineri, 8 noiembrie şi a fost cel mai bine primit supererou din acest an: peste 58.000 de români au văzut filmul în cinematografe în primul weekend de la lansare. Astfel, “Thor: întunericul” devine un candidat puternic pentru a ocupa un loc în topul primelor 3 filme ale anului 2013, din punct de vedere al încasărilor.

thor2

Dacă în primul film “Thor”, lansat în 2011, zeul tunetului este izgonit din Asgard şi se refugiază pe Pământ, printre muritori, în cea de a doua parte a al seriei,”Thor: Întunericul”, puternicul zeu (interpretat de Chris Hemsworth) porneşte într-o aventură intergalactică, alături de Jane Foster (Natalie Portman) şi Loki (Tom Hiddleston), pentru a salva universul de la întuneric etern.

Spectatorii devin astfel părtaşi la povestea celui mai periculos război pe care Thor l-a purtat până acum, cu un inamic căruia nici măcar Asgardul cel bine păzit nu-i putea face faţă: Malakeith, reprezentantul răzbunător al unei rase antice.

Filmul poartă semnătura regizorului de televiziune Alan Taylor,  cel care a construit alături de echipele sale seriale spectaculoase precum „Game of Thrones”, „Mad Men” sau “Boardwalk Emipre”.

Producţia cinematografică se remarcă prin efectele speciale care reproduc  lumi cu adevărat copleşitoare prin dimensiuni şi detalii. Spre exemplu Asgard, planeta lui Thor a fost reconstruită centimetru cu centimetru, clădire cu clădire pe cel mai mare platou de de filmare pregătit vreodată de Marvel pentru un film al său.

În plus, cascada spectaculoasa din Asgard a fost reconstruită pe baza unei filmări aeriene a cascadei Detiffos, din Islanda, cea mai puternică din Europa. Tot în Islanda s-au filmat şi peisajele vulcanice pustiite, principalele elemente ale Universului Întunericului, aflat în puternic contrast cu frumoasa lume a Asgradului.

Faimosul ciocan al lui Thor a avut nu mai puţin de 30 de replici din materiale şi cu greutăţi diferite. Acestea au fost folosite în timpul filmărilor pentru a recrea fulgerele puternice care îl transportă pe Thor între cele două lumi.

Filmul rulează pe marile ecrane din întreaga ţară în format IMAX, 3D şi 2D.

Mai multe detalii despre film puteţi afla urmărind website-ul cineforum.ro sau pagina de Facebook www.facebook.com/cineforumro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.