Producția independentă DaKINO Production și DIUD Film surprinde o poveste de iubire autentică, trăită în cel mai uman mod cu putință, de îndragostiți pasionați de scrimă.

Plansaro

“Planșa” a surprins publicul cu o redare unică a artei de a face scrimă, un sport al minții și al trupului, al controlului și al anticipării exacte a intențiilor adversarului. Lungmetrajul îi aduce în prim plan pe Anda (Olimpia Melinte), Alex (Silvian Valcu) și Mircea (Marian Adochitei). Alex este un fost campion la scrimă și actualul antrenor al Andei, o tânară nou înscrisă în Clubul de Scrimă din Constanța. Pasiunea celor doi pentru acest sport încărcat de rafinament se transpune și într-o legatură intimă, ceea ce duce la nașterea unor conflicte cu Mircea, iubitul și colegul de club al Andei. Intriga se naște în apropierea campionatului național de scrimă, când Anda trebuie să aleagă între a rămâne împreună cu Mircea, care nu o sprijină în cariera sportivă, și a începe un nou drum alături de Alex. Realismul scenariului, detașarea de conflict și centrarea pe stările personajelor, precum și coloana sonoră adaptată perfect atmosferei din film, conferă lungmetrajului “Planșa” substanță, unicitate și valoare. Din distribuție fac parte Olimpia Melinte, Silvian Valcu, Marian Adochitei și Horia Gheorghe, scenariul este semnat de Bogdan Ivascu și Andrei Gheorghe, iar de muzică s-a ocupat Paul Ilea.

“Planșa” va fi difuzat în premieră vineri, 26 septembrie, la Cinema Studio. Începând cu data de 27 septembrie, producția va rula în cinematografele din toată țara și în sălile de antrenamente din cluburile de scrimă din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.