Top 10 filmele verii 2015

Data lansării: 14 august – Am impresia ca Jake Gyllenhaal este un fel de extraterestru, pentru că acest actor reuşeşte să treacă prin câteva dintre cele mai dure transformări fizice pentru a-şi intra în pielea personajelor pe care le interpretează şi nu arată deloc afectat de acest lucru. Prestaţia sa din “Nightcrawler” nu i-a adus o nominalizare la Premiile Oscar, lucru care i-a înfuriat pe fanii săi, dar acum s-a întors cu o “Lovitura de Stânga” prin performanața din acest film. Scenele cu box sunt executate într-o manieră revoluţionară; regizorul Antoine Fuqua renunțând la camera tremurată pe care a folosit-o în “Training Day” şi în “The Equalizer” pentru a sublinia cruzimea şi suferinţa din arenă. Personajul lui Gyllenhaal, Hope, vine cu o poveste tristă dar totodată şi frumoasă, pe care nu o vei putea uita prea repede.

Data lansării: 31 iulie – John Green este un scriitor foarte interesant. Prin “Paper Towns”, acesta nu a adus o poveste remarcabilă, dar a reuşit să construiască nişte personaje unice şi speciale care au dat culoare ecranizarii. Cara Delevingne o interpretează pe Margo, o tânără nonconformistă şi aventurieră, care trăieşte după un set de principii neobişnuite; pe scurt, fata visurilor oricărui adolescent. Ea este sufletul filmului şi este foarte greu să nu te îndrăgosteşti de ea şi de jocurile ei până la final. Noi, cei din audienţă, vedem totul din perspectiva lui Quentin, jucat de Nat Wolff, care se îndrăgosteşte de ea şi începe să îşi modeleze viaţa după principiile ei şi să fii martor la aceste evenimente este foarte satisfăcător, pentru ca “Paper Towns” face tot ceea ce tu nu ai putut să faci (dar ai fi vrut) ca adolescent în două ore şi îţi promit ca îţi va aduce zâmbetul pe buze.

Data lansării: 28 august – Woody Allen este genul de regizor care a făcut doar filme despre propria persoană de când şi-a început cariera şi poate că acesta este lucrul care le-a dat acel strat de sensibilitate şi le-a făcut nişte bijuterii ale cinematografiei americane. Dar puțini sunt regizorii care la o asemenea vârstă (79 de ani) reuşesc să îşi menţină stilul şi să facă pelicule memorabile. Muzica superbă, prestaţiile frumoase ale actorilor principali şi culorile calde din imagine formează împreună o aură care aminteşte de anii 70 şi se află în aceeaşi venă cu câteva dintre cele mai renumite lucrări ale lui Paul Thomas Anderson, ca şi “Boogie Nights” sau “Inherent Vice”. Sunt câteva momente atât de plăcute în film încât ai vrea să nu se termine niciodată, iar în centrul atenţiei se află un personaj interesant şi imprevizibil, care datorită prestaţiei lui Joaquin Pheonix reuşeşte să ţină audienţa captivată pe tot parcursul filmului.

Data lansării: 17 iulie – În multe momente, mă gândeam că ar fi interesant să vedem o continuare a acestui film în care Ant-Man să se micşoreze atât de tare, încât universul să devină o gaură neagră imensă. Chiar mi-ar plăcea să îi văd pe gardienii galaxiei încercând să scoată lumea dintr-o pagubă ca aceasta. Filmul “Ant-Man” oferă una dintre cele mai bune povești Marvel şi, cu siguranţă, una spusă într-un mod superb, reuşind să transmită emoţii noi prin intermediul unor metode vechi. Ant-Man este un supererou diferit de tot ce am văzut până acum de la filmele Marvel şi exact la fel este şi ecranizarea poveştii sale, care, chiar dacă nu are un ton unic, deţine un aer revigorant datorită faptului că totul se petrece în două universuri: cel în miniatură şi cel în mărime naturală.

Data lansării: 31 iulie – Sper să fiu un bunic la fel de tare ca Tom Cruise. Până la urmă, ce alt tip de 53 de ani se caţără pe cea mai înaltă clădire din lume, atârnă de un avion în zbor şi scoate nişte scene de acţiune atât de bune? Ca şi în părţile anterioare ale acestei francize, el este sufletul filmului. Apare şi o intriga interesantă, care este old-school (prin poveste) şi modernă (prin execuţie) în acelaşi timp reuşeşte și să fie captivantă şi să ofere exact ceea ce ar trebui să ofere orice thriller cu spioni. În mare parte, au fost folosite efecte practice, la fel ca în ultimul Mad Max (Mad Max: Fury Road), lucru care a dovedit din nou că Tom Cruise este unul dintre cei mai impresionanţi actori de acţiune care lucrează în prezent (îşi face singur cascadoriile – Harrison Ford la fel). “Mission Impossible – Rogue Nation” vine cu un ritm intens şi rămâne o completare solidă într-o serie de filme care a marcat genul spy thriller încă de la prima încercare.

Data lansării: 24 iulie – Deşi “Trainwreck” nu are o poveste care să iasă în evidență în comparație cu alte comedii romantice din ultimii ani, umorul de calitate, care se bazează pe personajele specifice şi contradictorii şi prestaţiile dedicate şi expresive ale actorilor principali îl fac să strălucească. Este primul film al lui Judd Apatow, care aduce un complex de emoţii, de la amuzant până la tristeţe, un element important fiind dialogul, care decurge într-un mod natural şi crud, încât uneori da impresia că este scris de Quentin Tarantino. Vorbind de dialog, la un moment dat în film un personaj secundar spune “Îmi place de tine, Amy. Eşti inteligentă, dar nu prea deşteaptă. Eşti drăguţă, dar nu prea superba. Eşti accesibilă.” Aceasta replică rezumă foarte bine cum este acest film.

Data lansării: 12 iunie – Arătând că regizorul Damian Szifron este talentat în mai multe categorii de genuri (dramă, comedie, thriller), “Wild Tales” vine cu o structură neconvenţională şi cu nişte poveşti de răzbunare aproape absurde care se clasifică în partea pozitivă a categoriei. Dar dacă vrei să încerci această ciudăţenie argentiniană, ar trebui să ştii la ce să te aştepţi înainte. Practic fiecare poveste este salvată de finalul ei, pe care te vei simţi vinovat să îl consideri satisfăcător. Regizorul filmului a folosit un truc nou, care în mod normal ar trebui considerat o trișare, dar în acest caz a adus un rezultat care s-a clasat cu mult peste aşteptări.

Data lansării: 12 iunie – Dacă iubeşti Jurassic Park, cu siguranţă vei fi încântat de “Jurassic World”, pentru că, din unele puncte de vedere, este ca un fel de remake şi se bazează foarte mult pe nostalgie. Reuşeşte să stea în acelaşi ton cu prima parte şi să transmită aceleaşi senzaţii, în timpul în care îţi va restabili credinţa în sequel-urile marilor francize. Cu tot cu greşelile sale, mulţumită regizorului Colin Trevorrow, “Jurassic World” întrece ideea de “monştri urmăresc oameni”, având un fler pentru dramă şi un simţ grozav al ritmului. Este un canditat serios pentru cel mai bun film de popcorn al verii şi chiar dacă nu întrece faimosul Jurassic Park, este, cu siguranţă, cea mai bună dintre continuările acestei francize revoluţionare. Chris Pratt, o motocicletă, acţiune, suspans şi o haită de dinozauri luptându-se între ei – dacă ai nevoie de mai mult de atât ca să fii mulţumit, atunci poate ca acest film nu este pentru tine.

Data lansării: 19 iunie – Fără să fiu surprins de acest lucru, “Inside Out” este foarte amuzant, dar doar în momentele în care nu te face să plângi, iar drintre toate proiectele inventive şi originale Pixar, acesta este unul dintre cele mai creative şi distractive. Fiind plin de glume subtile, câteva referitoare la anumite substraturi psihologice ale omului, iar altele mai accesibile de atât, adresate vieţii de zi cu zi, acest film reuşeşte să facă nişte personaje unidimensionale, neinteresante, la prima vedere, să lege nişte relaţii superbe, pline de emoţie şi aventură… acesta, probabil, fiind cel mai mare atu al său. Printre toate peisajele şi caracterele pline de culoare animate şi construite cu dexteritate apropiată de pragul perfecţiunii, “Inside Out” strecoară o poveste superbă, comparabilă cu filmele Pixar anterioare la nivel de profunzime, dar net superioară datorită felului în care este spusă. Este o operă de arta singulară, diferită de orice s-a făcut în trecut (serios, nu cred că a mai făcut nimeni un film despre emoţii care simt emoţii).

Data lansării: 7 august – Nu cred în reîncarnare, dar sunt destul de sigur că acest film este regizat de Alfred Hitchcock. Atât stilul – te face să îţi placă de personajul negativ, are umor negru şi subtil, este plin de răsturnări de situaţie, etc. – Cât şi temele – familia, caracterul duplicitar, etc. – Cât şi multe alte lucruri sunt foarte asemănătoare cu realizările lui. Şi cum aş putea să spun că un film care mi-a amintit de unul dintre cei mai buni regizori din istorie nu este impresionant? Acesta este o supriză plăcută, care a apărut de nicăieri şi nu îmi este ruşine să spun că am reuşit să îl apreciez cu adevărat abia după a treia vizionare, fiind realizat într-un mod foarte inteligent, iar esenţa să ascunzându-se în detalii. Încearcă să readucă diversitatea în Hollywood, locul unde filmele care merg pe premisa “pumnii mei minte nu are” reprezintă principala atracţie şi sunt sigur că dacă Stanley Kubrick ar fi în viaţa l-ar adora, pentru că îi respectă întocmai vorbele:

“Un film este – sau ar trebui să fie – mai asemănător cu muzica decât cu ficțiunea. Ar trebui să fie o progresie de emoţii şi dispoziţii.”