Filmul de acţiune ,,Batman Vs. Superman: Zorii Dreptăţii” s-a bucurat de un weekend plin de succes, care conform primelor estimări i-a adus încasări de aproximativ 424.1 milioane de dolari, devenind astfel cea mai profitabilă lansare cu supereroi din istoria cinematografiei şi doborând deopotrivă recorduri locale şi internaţionale. Anunţul a fost făcut de către Sue Kroll, Preşedintele Diviziei Internaţionale de Marketing şi Distribuţie şi Veronika Kwan Vandenberg, Preşedintele Diviziei de Distribuţie Globală, în cadrul Warner Bros. Pictures. În România, ,,Batman Vs. Superman” a fost lider incontestabil de box office, în urma lansării sale din acest weekend fiind vizionat de 128.687 spectatori, care au generat incasări în valoare de 2.760.640 lei.
Mult-aşteptata confruntare dintre cei doi supereroi a generat câştiguri în valoare de 170.1 milioane de dolari în box office-ul din Statele Unite ale Americii, cifră care îi garantează statutul de cea mai profitabilă lansare cinematografică marca Warner Bros. Pictures din istorie, devenind totodată filmul distribuit în cel mai mare număr de cinematografe, înainte de lansările din luna mai (4.242 locaţii) şi cel mai vizionat film în avanpremieră de joi, înainte de sarbătorirea Paştelui catolic, când a însumat venituri de 27.7 milioane de dolari.
Cu o lansare în 66 de teritorii pe lângă cea din Statele Unite ale Americii, box office-ul internaţional a fost estimat la 254 de milioane dolari în weekend, fiind lansat într-un număr record de peste 40.000 de ecrane. Totodată filmul marchează cea mai profitabilă lansare Warner Bros. din toate timpurile în China (cu venituri de 57.3 milioane de dolari), Mexic şi Brazilia. Este de asemenea şi cea mai de succes lansare Warner Bros. de peste Ocean (după ultimul film din seria ,,Harry Potter”).
Atât pe plan local, cât şi internaţional, ,,Batman Vs. Superman: Zorii Dreptăţii” s-a bucurat de titlul de cea mai bună lansare din luna martie din toate timpurile si cea mai profitabilă premieră din 2016 şi din weekend-ul de Paşte, precum şi de: cel mai profitabil film DC Comics; cel mai răsunător debut pentru un film regizat de Zack Snyder; cel mai bun rezultat pentru un film cu Ben Affleck şi cel mai profitabil film cu Henry Cavill.
La nivel global, filmul a doborât recordul unei lansări în IMAX pentru weekend-ul Paştelui catolic, cu venituri de 36 milioane de dolari din 945 de ecrane IMAX, cel mai semnificativ număr de ecrane de acest tip obţinut vreodată. În America de Nord, filmul a doborât recordul lansărilor în IMAX în afara perioadei de vară şi Crăciun cu încasări de 18 milioane, iar pe plan internaţional a însumat de asemenea 18 milioane de dolari, din care 7 milioane de dolari au fost înregistraţi doar în China.
În momentul anunţului oficial, Sue Kroll a declarat ,,Suntem de-a dreptul încântaţi de succesul global al acestui film. Cu siguranţă unul dintre cele mai aşteptate filme de către fani, ,,Batman Vs. Superman: Zorii Dreptăţii” s-a bucurat de o notorietate incredibilă. Acest impresionant rezultat de box office este un tribut adus universului cinematografic realizat de Zack Snyder pentru a-i aduce împreună pe aceşti eroi legendari, iar reacţiile pozitive ale publicului sunt pur şi simplu cea mai bună recompensă”.
Veronika Kwan Vanderberg a spus ,,Suntem fericiţi de cifrele fenomenale înregistrate de ,,Batman Vs Superman”, care a doborât recorduri atât în SUA cât şi pe întreg mapamondul. Rezultatele sunt o dovadă vie a celebrităţii acestor supereroi, precum şi a devotaţilor realizatori şi talentaţilor actori. Această lansare excelent setată ne permite să profităm de vacanţa de primăvară şi să ne bucurăm de o fereastră de 5 săptămâni până la următorul film cu supereroi. Pornind de la părerile pozitive ale fanilor, ne aşteptăm la o viaţă lungă şi prosperă a producţiei în cinematografe”.
Greg Silverman, Preşedintele Warner Bros. Pictures al Departamentelor de Creaţie şi Producţie Globală a adăugat: ,,Zack Snyder, Chuck Rover şi Deborah Snyder alături de echipele lor creative au setat premisele expansiunii universului cinematografic DC Films, iar succesul înregistrat de ,,Batman Vs. Superman” ne spune nu doar că fanii sunt nerabdători ci şi că filmul este unul de calitate. Îi felicităm pe ei şi pe actorii nostri de pe marile ecrane, în frunte cu Ben Affleck şi Henry Cavill, precum şi pe partenerii nostri de la DC Entertainment pentru succesul filmului şi suntem entuziasmaţi să aducem pe marile ecrane şi mai multe personaje legendare pentru publicul din lumea întreagă”.
Regizorul Zack Snyder („Man of Steel: Eroul”) revine în „Batman vs Superman: Zorii Dreptăţii” alături de cei mai cunoscuţi supereroi, interpretaţi de Ben Affleck ca Batman/ Bruce Wayne şi Henry Cavill ca Superman/ Clark Kent.
Temându-se că acţiunile eroului cu puteri nelimitate vor avea consecinţe de necontrolat, legiuitorul oraşului Gotham decide să ia măsuri şi îi declară război noului zeu al oraşului Metropolis. În acest timp, omenirea încearcă să stabilească cel fel de supererou ar fi mai potrivit pentru a-i garanta protecţie necondiţionată. Cu Batman şi Superman în luptă unul împotriva celuilalt, răufăcătorii au suficientă libertate să pună la cale un plan care va ameninţa siguranţa întregii planete.
Pe lângă Henry Cavill şi Ben Affleck, din distribuţia filmului mai fac parte: Amy Adams („Ţeapă în stil american”) ca Lois Lane, Jesse Eisenberg („Reţeaua de socializare”) în rolul lui Lex Luthor, Diane Lane („Infidela”) ca Martha Kent şi Laurence Fishburne în rolul lui Perry White. Câştigătorul premiului Oscar Jeremy Irons îl interpretează pe Alfred, iar distribuţia este completată de Holly Hunter ca senatoarea Finch şi Gal Gadot în rolul surprinzătoarei Wonder Woman.
Scenariul filmului este scris de Chris Terrio şi David S. Goyer, inspirat din benzile desenate DC Comics, incluzându-i pe Batman, creat de Bob Kane şi Bill Finger, dar şi Superman, creat de Jerry Siegel şi Joe Shuster. Filmul este produs de Charles Roven şi Deborah Snyder, iar Wesley Coller, Geoff Johns şi David S. Goyer semnează în calitate de producători executivi.
Echipa de creaţie cu care a colaborat Zack Snyder este alcătuită din: directorul de imagine Larry Fong („300: Eroii de la Termopile”), scenograful Patrick Tatopoulos („300: Ascensiuniea unui imperiu”), editorul David Brenner, designerul de costume Michael Wilkinson şi realizatorul efectelor speciale John „DJ” DesJardin. Coloana sonoră este asigurată de compozitorul premiat cu Oscar, Hans Zimmer („Regele Leu”, „Man of Steel: Eroul”) şi de Junkie XL („Mad Max: Drumul Furiei”).
Warner Bros. Pictures prezintă o producţie Atlas Entertainment/ Cruel şi Unusual, un film regizat de Zack Snyder, „Batman vs Superman: Zorii Dreptăţii”, care a avut premiera din 25 martie în cinematografe şi este disponibil în 3D, Dolby Atmos, 4DX şi IMAX 3D, precum şi dublat în limba română.