O noapte. O fată. O mașină. Nici o coincidență.
Regizor: Andrei Crețulescu
Scenariu: Andrei Crețulescu
Gen: Dramă, Scurt metraj, Thriller
Lansare: 19 mai 2015 (Cannes Film Festival)
Durata: 25m
Studio: Kinosseur Productions, deFilm
Actori:
Rodica Lazăr
Andi Vasluianu
Dorian Boguță
Șerban Pavlu
Ana Ularu
Recenzie:
Ramona, ultimul scurtmetraj din trilogia realizată de Andrei Crețulescu, din care mai fac parte și Bad Penny și Kowalski, apărute în 2013, respectiv 2014, pare genul de film care trebuie să atragă atenția și spectatorii numai prin numele din distribuția sa, întrucât actorii respectivi, deși renumiți în industria cinematografică autohtonă și chiar internațională, nu-și fac remarcată prezența în film, astfel că puteau fi înlocuiți cu lejeritate de actori necunoscuți sau chiar oameni fără nici cel mai mic talent actoricesc, iar scurtmetrajul ar fi fost același. Dar Dorian Boguță, Andi Vasluianu și Șerban Pavlu sunt cazurile fericite. Ana Ularu, deși, ce-i drept, ultima menționată, nu apare decât pe poster și în câteva fotografii din film. Dar când joci într-un alt film alături de Jennifer Lawrence și Bradley Cooper, e normal să fii curtată pentru roluri care au șansa de a ridica puțin popularitatea unui film. Bineînțeles, dacă o ședință foto poate fi numită rol.
Nici încercarea de aducere spre neo-noir nu cunoaște cel mai mare succes pe plan calitativ. La femme fatale nu e chiar atât de fatale pe cât ar trebui să fie, în ciuda mersului apăsat și a unor gesturi care o fac să pară impunătoare și-i dau o anumită importanță în calitate de personaj principal, iar antagonistul pare să nici nu existe, acesta fiind fie deja capturat, fie lăsându-se prins fără a riposta câtuși de puțin. Dar nu acest aspect creează spectatorului o senzație foarte aproape de disconfort, el putând fi, totuși, real în anumite situații, cât o face imaginea, filmul fiind turnat în lumină naturală sau, în cazul de față, mai mult în lipsa ei. Mai deranjante decât cadrele extrem de întunecate sunt cele din mașină, chiar dacă de multe ori acestea coincid. Cu atât mai mult cu cât în prima parte, când mașina circulă prin zone luminate, camera stă focusată pe personajul principal, aflat pe scaunul din stânga, iar după ce iese de pe drum și ajunge într-o zonă neiluminată, aceasta se redresează, parbrizul și profilurile celor doi fiind, acum, centrate.
Sunetele diegetice, în principal vântul, reușesc să amplifice starea de neliniște care apare încă de la început, datorită cadrului-secvență în amorsă care pregătește spectatorul pentru ce e mai rău. Muzica extrem de ritmată din început îi conferă un aer grotesc, aflându-se în opoziție cu întâmplările ce se desfășoară pe ecran, iar piesa din final consolidează statutul personajului Rodicăi Lazăr de bad girl care poate face ce vrea și nu va fi prinsă niciodată, în ciuda faptului că e absurd să poți crede că arderea unui cadavru uman nu va atrage atenția nimănui. Dar dacă poți omorî un om strivindu-i capul cu telefonul fix fără ca acesta să miște un deget și să intri cu mașina într-un altul aflat la peste 100 de metri fără ca acesta să se miște din calea ei, atunci poți face și fumul unui foc să nu se răspândească în aer și să rămână, dacă se poate, pe plajă!
Trailer:
