Ascultă acest articol“Nathalie este răpită de căsnicie, de copii, de un loc de muncă, de mamă, de toate sursele externe ce ar putea menține o persoană în echilibru asemeni unor piloni. Însă chiar și cu toate loviturile pe care le gonește de multe ori cu ironie și o fluturare nonșalantă de mână, femeia este de neclinitit. ”
Regizor: Mia Hansen-Løve
Scenariu: Mia Hansen-Løve
Gen: Dramă
Lansare: Aprilie
Durata: 1h 40min
Studio: Arte France Cinéma
Distribuitor: –
Clasificare: A.P.
Actori:
Isabelle Huppert … Nathalie Chazeaux
André Marcon … Heinz
Roman Kolinka … Fabien
Edith Scob … Yvette, la mère
Sinopsis:
Nathalie este răpită de căsnicie, de copii, de un loc de muncă, de mamă, de toate sursele externe ce ar putea menține o persoană în echilibru asemeni unor piloni. Însă chiar și cu toate loviturile pe care le gonește de multe ori cu ironie și o fluturare nonșalantă de mână, femeia este de neclinitit.
Recenzie:
”Quelque chose, dans le couple, se brise.
Quelque chose, dans l’amour, agonise.
Quelque chose, dans l’existence, s’affaisse.”
începe recenzia pentru film a ziarului francez Le Monde.
Scos tot de pe băncile Festivalului Internațional de Film de la Berlin, măiastra selecție BIFF de anul acesta ne aduce al cincelea proiect cu semnătura franțuzoaicei Mia Hansen-Løve atât pe regie, cât și pe scenariu. Hansen-Løve nu s-a temut până acum să-și folosească tolba amintirilor și experiențelor ca să creeze timp de două ore niște momente în care oamenii să (se re)găsească confort și alinare.
Nathalie este răpită de căsnicie, de copii, de un loc de muncă, de mamă, de toate sursele externe ce ar putea menține o persoană în echilibru asemeni unor piloni. Însă chiar și cu toate loviturile pe care le gonește de multe ori cu ironie și o fluturare nonșalantă de mână, femeia este de neclinitit. Trebuie să recunosc că, știind subiectul, mă așteptam la o adevărată încleștare de sentimente, cuvinte – la un ritm precipitat, plin de angoasă și nevroză, însă nu a putut decât să-mi demonstreze opusul.
Cu protagonista introdusă de la bun început în calitate de profesoară de filosofie, filmul este piperat pe tot parcursul cu digresiuni și citate filosofice, cu lupte de idei ce prind fie forma unui protest în desfășurare în prima parte a filmului, fie ambivalentele schimburi de replici rezultate din poziția radicală adoptată de protejatul său, fermecătorul Fabien (Roman Kolinka), fie starea deplorabilă a senilei sale mame (Edith Scob), însă totul decurge natural; o pierdere este un câștig, o naștere este o moarte, o pisică toate lucrurile ce au mai rămas din fostul său proprietar.
L’Avenir este un adevărat exemplu de angajament regizoral și ambâț profesional de uzitare a tuturor resurselor și uneltelor lui Løve pentru a crea un pitoresc tablou cu pescăruși și spuma mării ce poate include scene de la protestele studenților din ’68 sau pava drumul pentru o posibilă candidatură a lui Sarkozy; însă greul infidelității, al copiilor plecați de-acasă, al unui divorț, toate cad pe umerii lui Isabelle Huppert și sunt susținute cu grația și puterea lui Atlas. Situându-se la granița dintre alb și negru, eleganța tehnicii lui Hansen-Løve, care se folosește de un repertoriu sărac în melodii (de menționat ar fi The Fleetwoods, Unchained Melody sau Donovan, Deep Peace), ne mărturisește că ea a văzut deja viitorul (nu ne adâncim în regretele trecutului) și că acesta a trecut (ne concentrăm pe nesiguranța viitorului).
Într-un interviu cu The Guardian, Mia povestește cum experiența sa ca mamă i-a dat nu numai putere, ci și încredere. Nici vorba despre vulnerabilitate. Acesta ar fi de altfel și una dintre atributele profesoarei sale, clar conturată asemeni restului personajelor sale și a cărei poveste tinde să urmeze același model: un studiu intim de caracter ce suferă o separare (bifat), pierdere (bifat), unde personajul este nevoit să se avânte într-o perioadă de readaptare (you guessed it – bifat).
Fără să fie câtuși de puțin spoit cu melodramă, drama domestică L’Avenir uită de femeile cu fuste lungi, globuri de cristal și cărți de tarot și ne avertizează onest, fără vreun tip de catharsis, în privința caracterului nesigur și absurd al ciclului vieții – cum nu trebuie să punem niciodată viitorul sub semnul întrebării, ci să luăm ca atare orice adevăr pe care ni-l oferă, chiar dacă nu ne-a învățat și cum să-l întâmpinăm.
Câteva cuvinte despre film s-au spus și la matinalul de pe Radio 1.
Poster:
Trailer:
