„Prima noapte”, selecționat în competiție la Festivalul de la Veneția

0
1745
Ascultă acest articol


Prima noapte/ First Night, scris și regizat de Andrei Tănase, va concura pentru trofeul acordat celui mai bun scurtmetraj în secțiunea Orizzonti a Festivalului de la Veneția (31 august – 10 septembrie). Este singurul titlu românesc inclus anul acesta în competiție. Ajuns la cea de-a 73-a ediție, Veneția este unul dintre cele mai vechi și mai prestigioase festivaluri de film din lume. Secțiunea Orizzonti este rezervată filmelor care inovează și acordă o atenție specială descoperirii de talente în cinema.

Intriga filmului este scurtă, însă complicațiile ei – multiple. Ziua de naștere a lui Alex se apropie, iar tatăl său, Călin, i-a pregătit o surpriză foarte specială: prima noapte de dragoste cu o fată. În distribuție: tinerii actori Alfredo Minea și Cristiana Luca, alături de Mimi Brănescu și Elvira Deatcu.

Prima noapte este un scurtmetraj independent, realizat fără sprijinul Centrului Național al Cinematografiei. Scenariul a fost înscris în 2014 la cele două concursuri de proiecte organizate de CNC, dar nu a primit finanțare. Filmul este co-produs de Deutsche Exotik Filmproduktion GmbH, Libra Film Productions, Commitet și ARTE/ SWR Germania. În aceeași formulă de co-producție, Andrei Tănase a mai regizat Claudiu și crapii (2014) și Vacanța la țară (2015). Imaginea filmului este semnată de Barbu Bălășoiu (Sieranevada).

Andrei Tănase (născut în 1982) a studiat filmul la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti. A regizat scurtmetraje selecționate și premiate în festivaluri: Vacanța la țară (2015), distins cu Premiul Luna la NexT Film Festival și selecționat la TIFF, Festivalul Internațional al Filmului Francofon de la Namur, Timishort, Filmfest Dresden, Claudiu și crapii (2013), proiectat la Cottbus, TIFF, Namur sau Molodist (Kiev), Kings of the Castle (co-regizat cu Vlad Ilicevici, scurtmetraj documentar, 2010), Mc Russia (scurtmetraj documentar, 2008), Love Forever (2006), Myriapod (2004).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.