Adulții sunt copleșiți de certitudinile pe care tânărul le strigă invocând Scriptura. Nimeni, în afară de Elena, profesoara lui de biologie, nu-l va provoca pe propriul teren.
Regizor: Kirill Serebrennikov
Scenariu: Kirill Serebrennikov
Gen: Dramă
Lansare: 31 martie
Durata: 1h 58m
Studio: Hype Film
Distribuitor: Transilvania Film
Clasificare: AP-13
Actori:
Aleksandra Revenko … Lidiya Tkacheva
Pyotr Skvortsov … Veniamin Yuzhin
Viktoriya Isakova … Elena Krasnova
Yuliya Aug … Inga Yuzhina
Sinopsis:
Pe parcursul unei singure luni s-a filmat asaltul cu numărul doi asupra Bisericii Ortodoxe din Rusia, primul servind de sub numele regizorului Andrey Zvyagintsev, Leviathan. Transformarea survenită la un om ajuns într-un punct al dorinței de dezbinare, ură, austeritate, dispreț, adică lucruri ce pot caracteriza efectele sferei religioase contemporane oferă muniție celor din fața ecranelor care vor să se joace de-a Freud. Adaptat fiind după o piesă de teatru (dramaturgia nu bagă însă degetele în ochi) scrisă de Marius von Mayenburg, (M)ucenicul e un film dureros de actual, sălbăticit asemeni protagonistului său, pus să urce o Golgotă când mântuirea în forma ei pură nu se mai ivește.
După cum observă și preotul cu ceas de aur la mână, personajul principal al filmului, un adolescent, nu e ca orice alt băiat de vârsta lui, iar mama plânge că și-ar dori să „stea acasă toată ziua, să colecționeze timbre și se masturbeze”. Și cum orice criză adolescentină trebuie să fie marcată fie de muzică, fie de filme, Venya (fermecătorul Pyotr Skvortsov) e home-schooled și self-taught sau alte apelative plăcute de conglomeratul oamenilor frumoși, expert de altfel în propria interpretare a textului biblic. Gradual, prin paleta de culori dominată robust de negru, albastru, gri și tot ce-i socialist modernist, cu Venya îmbrăcat constant în aceeași combinație de tricou-blugi negri, trăind ca un pustnic în camera mobilată cu o saltea a cărei singură fereastră este astupată, se transformă într-o mașină ce scuipă la comandă din Vechiul și Noul Testament, gata să-și păteze mâinile cu sânge.
Dintre citatele ba din Ioan, Matei, ba din Geneză, inscripționate pretutindeni de îndată ce un personaj le enunță se ivește profesoara lui de biologie, Elena Krasnova (Viktoriya Isakova) este singura din corpul profesoral care merge împotriva curentului și găsește de cuviință să lupte fanatismul religios cu aceleași arme. Le predă, zice ea, esențiala bucată de educație sexuală, folosind un morcov și un prezervativ, moment în care Venya se dezbracă. Când ea continuă nesupunerea în fața dogmei propuse de băiat, le predă Teoria Evoluționistă, iar el vine îmbrăcat ca o maimuță și se manifestă corespunzător. Progresistă, feministă și evreică cu picioare lungi, și cumva tot ajunge să se culce cu proful de sport cocalar al școlii.
Biata mamă a tânărului e cocoșată de trei slujbe și condamnată de fiul ei că a divorțat de tatăl lui. Directoarea și profa de istorie profită de răbufnirea religioasă din școală care, de altfel, le-a făcut pe fete să poarte costume întregi, și nu bikini, la orele de sport, ca să o pună nas în nas pe Elena cu disponibilizarea. Potențialul interes romantic al lui Veniamin pălește și el, nu înainte ca băiatul să se bucure de câteva ore de sărutări de la ea. Tot din seria personajelor cu textură – nu ca Pyotr, care se mai pierde în izbucnirile sale – este și Grigoryi (Aleksandr Gorchilin), prietenul olog al mucenicului, pe care acesta își încearcă puterile vindecătoare fără succes, asemeni încercării celui dintâi care voia ceva mai mult decât o relație platonică.
Mulți dintre actori au venit direct de pe scena de teatru și își știau deja replicile, așa că Serebrennikov a decis să adopte cadrele lungi pentru privirea pe furiș în școala Rusiei de azi, tapetată cu tablouri ce-l au ca protagonist pe Putin, doar nu degeaba a dat acum trei ani legea educației religioase obligatorii. Cum perioada de filmare era și așa scurtă, la cinematografie l-a avut căpitan pe veteranul Vladislav Opelyants, coregrafiind cu solemnitate șirul întâmplărilor, fără piruetene grafice sau narative. După cum spune și regizorul într-un interviu, tot ce vrea băiatul e să fie observat. Cu un ego ca al lui, i se pare util faptul că „nu trăiește pentru credință, ci moare pentru ea”. O ciocnire ideologică ce ridică întrebări valide și pentru spațiul carpato-danubiano-pontic, un plus fiind și dimensiunea satirică a peliculei.
Titlul în limba română aproape a făcut dreptate celui din rusă. (M)ucenicul este un joc de cuvinte și combină cuvântul rusesc „muchenik” care înseamnă „martir” cu „uchenik”, echivalentul rusesc pentru „student” sau eventual „discipol”. Primul cuvânt își pierde nimbul, iar până la al doilea se cască un interstițiu ideologic de dimensiunea locului de baștină.
(M)ucenicul/ The Student, în regia lui Kirill Serebrennikov, proiectat în premieră mondială la Festivalul de la Cannes, a ajuns în cinematografele din România din 31 martie, distribuit de Transilvania Film.
Poster:
Trailer:
