O tânără, Mae (Emma Watson), primește un post într-o mare companie de social media, The Circle, care propovăduiește valorile transparenței totale în societate, îmbrățișate de angajați cu o devoțiune asemănătoare cu cea a unui cult religios. Nu trece mult timp până ce Mae află că, atât compania, cât și mesianicul său fondator, Eamon Bailey (Tom Hanks) au, de fapt, un scop pe cât de ascuns, pe atât de periculos.
Regizor: James Ponsoldt
Scenariu: James Ponsoldt
Gen: Thriller
Lansare: 5 mai
Durata: 1h 50m
Studio: Europacorp
Distribuitor: Ro Image
Clasificare: AP-13
Actori:
Emma Watson … Mae
Bill Paxton … Vinnie
Tom Hanks … Bailey
John Boyega … Ty
Sinopsis:
Încrederea nu mai există.
Avem nevoie de transparență totală, sau nimic.
Emma Watson, Tom Hanks și John Boyega au jucat într-un thriller drăguț și execrabil în același timp. Un film care abordează tema identității, proprietății, a sinelui și a felului în care devenim niște statistici prin big data însă într-o manieră extrem de slabă, care nu-i face deloc cinste lui James Ponsoldt (regizorul filmului).
Filmul este o ecranizare a unei cărți scrise de către Dave Eggers intitulată „The Circle”. O carte care aprofundează într-o manieră mai degrabă filosofică abordarea societății contemporane. O societate alienată de tehnologie care permite unui număr mic de oameni să știe totul. De altfel, o cheie pentru a înțelege mai bine atât filmul cât și cartea se află în „Knowing is good. Knowing everything is better”.
Plotul filmului
Viața lui Mae (Emma Watson) se schimbă în momentul în care o prietenă (care se întâmplă să fie în „The group of 40”, un fel de consiliu de directori) de-a ei îi propune să vină la un interviu pentru The Circle, un fel de mega companie care trăiește cele mai frumoase vise ale lui Mark Zuckerberg (Facebook) și Sundar Pichai (Google) combinate. În momentul când ajunge la The Circle, are loc Dream Friday, o întâlnire săptămânală, în fiecare vineri, în care Eamon Bailey (Tom Hanks) prezintă ultimele technologii. De asemenea, este și primul pas către introducerea întrebărilor pe care le ridică filmul prin faptul că The Circle începe să producă în masă o cameră video care poate să fie pusă pe orice suprafață, aproape invizibilă și care poate să filmeze la o calitate incredibil de mare.
Pe parcursul filmului, tehnologia care permite companiei să ia informații despre tine devine din ce în ce mai vizibilă: introducerea de cipuri în oasele nou-născuților, pentru a scădea cu 99% șansa de răpire sau un lichid pe care-l ingerezi și rămâne în corpul tău pentru a avea în continuu date despre sănătatea ta. Politica este și ea prezentă în film, însă prin două secvențe: un senator care se opune acestei companii și care ajunge să fie anchetată de FBI și un altul care vrea să fie transparentă total, astfel încât toate mailurile, telefoanele, mesajele ei să fie făcute publice.
După ce aproape moare înnecată și salvată de tehnologia de care dispune The Circle, Mae este recrutată de către Eamon Bailey și colegul său pentru a deveni noul ambasador al companiei prin a face… daily vlogging despre viața ei. Din acest moment, Mae este un superstar în interiorul companiei dar și pentru oamenii din afară. Ajunge să fie invitată la discuțiile directorilor și să propună noi forme tehnologii și direcții pe care le poate crea compania.
Cel mai tensionat moment este când The Circle a creat o aplicație care permite utilizatorilor să descopere orice persoană, oriunde în lume, oricând. Printr-o serie de presiuni aplicate asupra lui Mae, ea ajunge să-l caute pe amicul ei de care se depărtase și care ajunge să moară după ce este urmărit ca un fugar de către oamenii urniți de Mae.
Filmul se termină ex abrupto, cu Mae devoalând în fața întregii lumi că cei care conduceau The Circle făceau ilegalități, iar ea iese pe o ușă cu lumină urmată de alți oameni.
Actorii, storyline, muzică, ideile din film
Filmul dezbate ideea de Big Brother evoluat în Big Digital Brother. Teorii conspiraționiste, atacuri subtile la adresa corporațiilor și dependența de tehnologie combinat cu exarcebarea cultului personalității pe social media. Îmi place că vrea să ridice niște idei destul de bune, spre exemplu dreptul la viață privată sau ce înseamnă încrederea în zilele noastre, dar merge mult prea mult într-o zonă în care pierde din vedere orice formă de dialog și ajunge doar să blameze ideea de tehnologie și chiar o acuză că ucide. Exemplul cel mai bun este că unul dintre personajele secundare, Mercer, prieten din copilărie cu Mae, care se îndrăgostește de ea, este victimizat de către regizor, iar toți cei care folosesc tehnologia, sunt cei vinovați, pentru ca spre final, el să moară din cauza tehnologiei.
Regizorul sare dintr-o secvență într-alta fără să te lase să respiri sau să înțelegi mai bine personajele. Cine sunt și de ce fac asta. Fiecare secvență mai importantă este previzibilă pentru că se bazează pe stereotipuri, din păcate, și face filmul să fie, ușor, ușor, plictisitor încă de la jumătate.
Ca mulți alții înaintea lui, regizorul apelează la niște nume mari dar care, oricât ar încerca, nu pot să scoată filmul din review-ul prost. Cel mai bun exemplu este rolul lui John Boyega. Un nume care a devenit cunoscut după ce a apărut în Star Wars VII: The Force Awakens, însă în acest film este cel mult un obiect de decor în a doua jumătate a filmului. Dacă în prima jumătate a avut două secvențe cu un dialog care părea luat de pe Mirc în anii 2.000, dar măcar vorbea prin cuvinte, a doua jumătate îl surprinde doar… mișcându-se pe scaun. Și plimbându-se pe scări. Literalmente, doar asta face. Încă mă întreb care-i rolul lui în film, în afară de acela de marketing pentru puștanii care zic „hai să mergem că joacă ăla din Star Wars și Hermione”. Când vine vorba de Emma Watson și Tom Hanks, ei au roluri mai proeminente, însă dialogul în sine este slab. Pornind de la noi concepte despre ce înseamnă adevăr, încredere, minciună, narațiunea părea că aduce a „1984” a lui Orwell, unde se reinterpretează conceptele, însă eșuează lamentabil și, pe-alocuri, foarte penibil. Ceea ce mă face să cred că regizorul nu a înțeles foarte bine cartea pe care a ales s-o ecranizeze.
Întreg filmul m-a lăsat destul de rece după ce l-am văzut. Mai ales că mi-a amintit foarte mult de „In Time”. Un film cu o idee unică și genială, executat execrabil. „The Circle” este un film slab, din păcate, pe toate palierele, mai ales muzica, iar finalul te duce cu gândul la „Procesul” de Kafka, însă ceea ce nu a înțeles Ponsoldt este că dacă nu stăpânești cu adevărat o anumită filosofie pe care vrei s-o transmiți, pierzi esența lucrurilor. Nu mă așteptam să fie un film care să concureze cu „STALKER”-ul lui Tarkovsky ca fiind cel mai artistic film din istoria cinematografiei, și nici la o reprezentație a lui Kubrick, dar nici la un fiasco de idei aruncate la grămadă în speranța că va ieși ceva bun.
Aveam așteptări destul de mari în momentul în care am văzut trailerul. Mă așteptam la ceva abordări cum am văzut în „The Sunset Limited” sau „Dogtooth”. Filme care pun presiune pe tine prin faptul că te obligă să-ți pui întrebări despre anumite certitudini pe care le ai. Te obligă la o introspecție prin faptul că reușești să vezi o altă viziune. Mi-aș fi dorit să văd un film măcar aproape „The Perks of Being a Wallflower”, unde Emma Watson a jucat excepțional, iar filmul ridică firele de păr pe tine aproape în totalitate spre finalul filmului. „Her” este un film care dezbate foarte bine ideea de inteligență artificială și dependența de virtual. „The Circle” se pierde însă în consumerismul, devenit deja clasic, și goana după afirmare/bani care, împreună, distrug filmele, indiferent de cât de bună ar fi ideea din spate.
Regizorul a vrut să pună în introspecție dependența de informație și pericolul ei. A vrut să prezinte o distopie informațională în era informatică însă tema aleasă a fost mult prea greoaie pentru el pentru a o putea exemplifica așa cum, poate, și-ar fi dorit. Ce a mai pierdut din vedere este faptul că putea să ia în calcul libertatea de decizie, care de altfel este o componentă importantă din ceea ce ne face oameni, să pună în discuție ipocrizia și adevărul, să ridice niște întrebări referitor la cât de pervertibili sunt oamenii în funcție de informația pe care au. Mai există noțiunile de fericire și autenticitate atunci când toată lumea se uită în timp real la tine – mai exiști tu ca persoană, sau exiști tu ca ceea ce vor cei care te urmăresc să fii? Aș fi vrut să văd mult mai multe de la film. Din păcate, nu s-a întâmplat.
„The Circle” este un film paranoic, dacă ar fi să-l rezum într-un singur cuvânt. Mai încearcă să deschidă niște teme de discuție pe care le pierde o dată cu evoluția acțiunii, iar finalul care se vrea deschis, nu este altceva decât momentul în care plângi puțin după banii pe care i-ai dat pe film. Filmul vrea să ne avertizeze că trăim într-o societate destul de pierdută într-o lume virtuală, dar când ieși din cinema, nu reușește să te facă să te gândești decât la: „oare am închis fereastra când am plecat de-acasă?”
Distribuit de Ro Image, The Circle rulează în cinematografele din România din 5 mai.
Postere:
Trailer:
