Sud-Vestul meleagurilor din atenția lui Putin au adus anul acesta la Cannes, în secția Un certain regard, o producție marca Școala de Film Sokurov, din Caucazul de Nord, Republica Kabardino-Balkară ieșind la suprafață tânărul Kantemir Balagov, care la numai 26 de ani are un documentar, un scurtmetraj și două lungmetraje la activ, pe croazetă ajungând cu „Tesnota” – în traducere, „Closeness”.
Nalchik, 1998. Decorul aduce cu scena pop a videoclipurilor românești ale anilor 2000 venite ba de la CRBL, ba de la trupa Candy. Împlinind toate condițiile stereotipului de squatting slavs in tracksuits, regizorul își așează încă din incipit propria estetică cinematografică într-o tradiție locală, el însuși fiind din Nalchik. Acesta dirijează comunitatea mică de evrei ale cărei valori mențin la suprafață sordidul trai din capitală. La doar 24 de ani, băiețoasa, dar radianta evreică Ilana pare să se bucure de viața alături de familia sa, muncind în atelierul de mașini al tatălui ei, și furând Snickers și băutură pentru iubitul ei secret, Zalim, care nu este evreu.
După cum ne spune la început prin voice-over și Kantemir, povestea e bazată pe fapte reale. Ilana poartă pantaloni de blugi, un pulover, pe deasupra având o geacă de blugi mult prea mare pentru ea, cu un leu pe spate. Odată ajunsă acasă, acoperită de săruturi de la Zalim, Ilanei îi este cerut de către mama sa să se schimbe într-o rochie ce nu pare s-o avantajeze în mod special și să intre în vâltoarea dansurilor evreiești pentru a sărbători cununia fratelui său cu o localnică, evreică la rândul său. Momentul disruptiv – ce se va dovedi mai târziu benefic – constă în răpirea celor doi, cu întreaga comunitate aliindu-se pentru a strânge banii de răscumpărare.
Proaspăt ieșită dintre băncile școlii, versatilă totuși în jocul ei, Darya Zhovner e stihia neabătută încarcerată de prejudecăți, de familie, valorile religiei sale care pompează viață în film prin personajul Ilanei. Publicul privește cu o patimă reparatorie ce devine aproape inconsolabilă degradarea accelerată a personajului ce ajunge, după cum afirmă și ea cu aplomb, un trup vânturat dintr-ul loc în altul. ”When will we stop moving?” întreabă într-un puseu de exasperare. Când e totuși prea târziu, Zhovner, cu o bărbie la fel de ascuțită ca replicile protagonistei, își răspunde singură: They’re treating us like guests here. They’re treating us like guests anywhere.
Se îmbată pe „Mama Asia” de la Mr. Credo cu alt clan în ziua în care află că fratele său este răpit. Îi trântește un croșeu de stânga celui care susține că Jews are good to make soap from. Toate acestea converg superb având în fundal „Do not cry” de la Tatiana Bulanova. Când se întoarce acasă și se spală pe cap, mama îi usucă părul – primul ultraj serios adus libertății sale. Vrând să scape de cușca maternală (de remarcat cum mama lor îi îmbrățișează de cele mai multe ori de la spate), fata face singurul lucru ce i-ar sta în putere pentru a-și păstra independența și demnitatea, ce ar expulza-o dintre semenii ei și i-ar servi pe tavă ineligibilitatea în calitate de viitoare soție. Segmentul de tensiune maximă e pictat într-o cromatică cu roșu violent ca personaj principal, sentimentele de înghesuială, claustrofobie, sufocare fiind conduse de formatul 4:3 al filmului, forțând parcă subiecții la apropiere, la „closeness”. Let them live how much they want.
Nu o dată Zalim îi menționează Ilanei de povestirile nord-caucaziene cu diverși eroi. „Nart” este un cuvânt în limba osetă, dar rădăcina sa proto-iraniană înseamnă „erou”. Ilana trebuie să aleagă, la rândul său, al cui erou va fi de această dată. Al fratelui său, al mamei, al lui Zalim sau al ei? Libertatea are gust de lichior, dar ce decide cântarul moral?
Deși sunt de-abia la al doilea an de BIFF, nu mă feresc să spun că selecția filmelor de anul acesta m-a surprins. În ciuda acestui fapt, cu Tesnota în frunte, programul m-a surprins cât se poate de plăcut prin varietatea prezentată, dar și prin emoțiile crude, în forma lor brută, ce unesc și se transformă în universal. Perindându-se constant între plăpând și brutal, respingător și frumos; neîmblânzite, crude, aproape neprelucrate, dar vibrând de energie, cu potențial emancipator-transgresiv tipic unui coming of age, momentele precipitate, abrupte se leagă într-un portret de familie ce-l propulsează pe tânărul Balagov pe harta regizorilor de urmărit în anii ce vor veni.
Poster:
Trailer:
