Cei doi îndrăgostiţi încep să parieze pe piaţa de bulbi de lalele, ca o modalitate de a strânge bani pentru a fugi împreună.
Regizor: Justin Chadwick
Scenariu: Deborah Moggach
Lansare: 1 septembrie
Durata: 107min
Studio: Paramount Pictures
Distribuitor: Forum Film
Clasificare: A.P.13
Actori:
Alicia Vikander … Sophia Sandvoort
Dane DeHaan … Jan Van Loos
Judi Dench … Abbess
Christoph Waltz … Cornelius Sandvoort
Sinopsis:
Acţiunea filmului se desfăşoară în Olanda secolului al XVII-lea, în Amsterdam, iar în prim-plan se află Sofia (Alicia Vikander), o tânără soţie, care se îndrăgosteşte de artistul (Dane DeHaan) care pătrunde în viaţa ei angajat de soţul său (Christoph Waltz), pentru a le picta portretul. Cei doi îndrăgostiţi încep să parieze pe piaţa de bulbi de lalele, ca o modalitate de a strânge bani pentru a fugi împreună.
Recenzie:
Imaginează-ți un film care este marketat ca fiind un thriller incredibil și vei avea oricare alt film în afară de Tulip Fever. După ce că am așteptat doi ani și patru amânări (da, chiar a fost anunțat și amânat de patru ori pe parcursul a doi ani) voiam să văd un film cu un suspans și o pasiune puternică. Însă tot ce am putut vedea a fost show de costume care avea o tematică. Niște clișee care nu se mai opreau și apariții inutile din partea lui Zach Galifianakis și a Carei Delevingne (care împreună totalizează cam 25 de minute de apariție în film, pe toată durata lui).
Nu pot să spun că este un film rău, deoarece Cristoph Waltz a jucat incredibil de bine. Dar în rest, nu am putut să simt nicio tensiune și cu siguranță nu am simțit că aș fi implicat sau că aș putea empatiza în vreun fel cu filmul. Într-adevăr, povestea se învârte în jurul unei femei tinere practic cumpărată de un bărbat mult mai în vârstă care este înșelat de noua lui soție cu un tip mult mai tânăr și poate de-asta nu înțeleg – dar slabe șanse să fie din cauza asta.
Acțiunea se petrece în Amsterdamul anilor 1700, când piața lalelor era extrem de puternică iar oamenii se îmbogățeau prin cumpărarea și vânzarea bulbilor de lalele. Cu alte cuvinte, un fel de bursă și de speculație la bursă. În acest univers, femeile puteau fi cumpărate/negociate ca vitele, iar căsătoriile aranjate pentru putere și bani erau încă în floare (pun intended). Asta s-a întâmplat și cu Sophia (Alicia Vikander). Fiind orfană, într-o mănăstire, acceptă să se mărite cu Cornelis Saandvort (Cristoph Waltz) pentru ca frații ei să ajungă peste ocean, la mătușa lor. Fast forward in the story, după trei ani, Cornelis încă încearcă să zămislească un copil (preferabil băiat) care să-i moștenească numele, averea și înclinațiile. Dintr-un motiv sau altul, cei doi nu reușesc deloc să obțină ce doresc. Poate și pentru că înaintea actului sexual tipul tot face referire la „soldățelul lui” și la cât de pregătit este. Nu știu de voi, dar mie mi se părea că e un maxim turn off pentru Sophia.
Că tot am ajuns să vorbim despre rolul jucat de Alicia Vikander – aș vrea să spun că i se potrivește, dar sincer, demult nu am mai văzut o reprezentație atât de plastică. Nu știu dacă s-a documentat sau nu înainte, nu știu dacă încerca să transmită un anumit mesaj, dar prestația ei mi s-a părut cea mai slabă dintre toate, ținând cont că ea era în centrul poveștii – ea a fost măritată, ea a înșelat, ea și-a înscenat moartea și sarcina – aș fi vrut să simt că pot să empatizez mai mult cu personajul ei. Din păcate, figura ei angelică din film (da, chiar este extrem de pură) pare un pic dusă la extrem. Pentru o femeie care înșeală, pudibonderia dusă la maxim mi se pare o antiteză mult prea puternică. Aș fi vrut să văd că suferă mai tare, că ceea ce o macină pe ea este cu adevărat conștiința, regretul, vina, rușinea – toate niște emoții extrem de puternice. Din păcate, tot ce am văzut au fost niște lacrimi care m-au lăsat rece.
Revenind la povestea filmului, plotul devine interesant din momentul în care Jan Van Loos jucat de Dane DeHaan ajunge să fie contractat de către Cornelis pentru un tablou de familie. Din păcate, nu am văzut nimic mai fals în film decât „pasiunea” dintre Jan Van Loos și Sophia. Serios. Nu am văzut nicio scânteie în priviri, nu am văzut nicio emoție, nu am văzut nimic. Din păcate, lui Dane DeHaan îi lipsește acel talent pe care-l poți vedea spre exemplu la Brad Pitt în „Meeting Joe Black” atunci când gustă pentru prima dată din untul de arahide, sau la Al Pacino în „Scent of a Woman” (unde era orb) când dansează în restaurant. Momentul primei întâlniri/primei experiențe ar fi trebuit să fie surprins mult mai puternic, deoarece acesta este catalizatorul căderii în păcat a Sophiei (și o înțeleg, acum, pe bune, are și ea nevoi).
Ceea ce a lipsit în talentul actoricesc, din păcate, a fost stricat și de dialog. O scenă destul de intimă și de frumoasă, în teorie, aceea când Sophia este în patul lui Jan, după ce și-au consumat pasiunea pentru prima dată, iar degetelor lor ar trebui să fie instrumente ale alchimiei erotice, scena de descarcă într-un dialog slab, pueril și inutil:
Jan – Mi-ai furat inima
Sophia – Tu mi-ai furat-o pe-a mea
Ce D-zeu? Mai bine tăceau.
Vorbim despre un tânăr artist, relativ sărac, talentat, care se îndrăgostește de o femeie tânără și extrem de frumoasă. În același timp, vorbim despre o soția unuia dintre cei mai puternici oameni din Amsterdam, care s-a măritat din nevoie, și care descoperă emoții și trăiri noi pentru prima dată în viață. Pe lângă asta, ei se ating (subtil) și se văd când Jan se află la Sophia și Cornelis acasă. Mi-ar fi plăcut să văd ceva mai mult în scenele când sunt doar ei doi. Încă nu înțeleg cum de nu au putut să scoată mult mai mult din acest film când aveau, literalmente, toate elementele să o facă.
decorul și costumațiile sunt incredibil de bine făcute
Ceea ce mi-a plăcut la film însă este costumația. Majoritatea scenelor sunt destul de slabe și nu te implică în film, însă decorul și costumațiile sunt incredibil de bine făcute. Fiecare scenă este atent gândită din acest punct de vedere, astfel încât să nu uiți în ce perioadă te afli. Culorile sunt vibrante și contrastante, îți cuceresc ochii și te îmbie extrem de plăcut. Acum, desigur, faptul că nu am rezonat eu cu filmul din motivele expuse mai sus, asta nu înseamnă că nu te vei îndrăgosit tu de acest film. Poate tu vei înțelege mai bine situația și personanejele și mi-aș dori să fie așa. Recomandarea mea este să te duci la film doar dacă vrei să vezi o reprezentație extrem de bună a vremurilor acelora din Amsterdam.
Tulip Fever / “Febra lalelelor” rulează din 1 septembrie pe marile ecrane din România și este distribuit de Forum Film.
Poster:
Trailer:
