Niște nenici d-ai noștri, mai exact Andrei Bogdan (Design & Programare), Alexandru Purcarea (Art) și Andrei Purcarea (Sunet) formează Liberty Field, localizat în capitală, și-au pus talentele la bătaie pentru a scoate un joc pentru mobile și așa a luat naștere “Forgive Me, Father“.
După ani de “dezvoltare în pivniță, cu grijă”, Liberty Field a lansat în această lună, “Forgive Me, Father” pe Google Play pentru Android, urmând să sosească în curând și în AppStore pentru iOS.
Știu că, după numele jocului, vă spuneți probabil “alt joc românesc religios?”, dar nu săriți, oameni buni, căci jocul de față nu e unul religios ci unul amuzant și distractiv în care jucătorul este pus în sutana unui popă care-i primește pe credincioși și păcătoși la spovedanie, la el acasă. Scopul jocului este ca tata-popă să mențină o BALANȚĂ (balance) în viața sa și a celor care-și plâng oful și să ajute satul, dar și să crească în rang.
Părintele va primi la spovedanie fel de fel de oameni, fiecare cu rolul în sat și problemele lor, iar tu poți alege între două răspunsuri (swipe dreapta/stânga). Oricare om plătește o taxă, iar decizia pe care o iei modifică acea balanță, de care v-am spus mai sus și care trebuie menținută la limita de mijloc. Orice dereglare a acestei balanțe va duce implicit la decesul părintelui (a jucătorului) datorită efectelor la care reacționează oamenii din sat. Pe un deal i se va ridica o piatră funerară pe care scrie păcatul pe care l-a comis, iar jocul se reia.
Evoluția se face pe sezoane/anotimpuri, iar după fiecare vei putea avansa și construi câte ceva în acel sat (tavernă, rug etc). Oamenii vor reveni la spovedanie, prețurile se vor modifica, părintele va ajunge să aibă propria biserică, iar fel de fel de oameni ai bisericii (mai buni sau mai răi) sau asasini se vor oferi să te “ajute la negru” să rezolvi probleme mai repede.
Nici acasă la părinte lucrurile nu stau degeaba, soția face copii pe bandă rulantă, soacra decide să se mute cu familia ta și toate astea costă. În tavernă se întâmplă fel de fel de chestii și poți interveni apelând la “cunoștințe” totul cu scopul de a păstra balanța în sat.
Tot ce v-am descris se desfășoară într-o notă comedică neagră și vei descoperi, în fiecare dintre oameni, cum cochetează cu păcatele capitale. Deciziile nu vor fi întotdeauna dintre cele mai fericite ci, de multe ori, va trebui să dai niște răspunsuri “drăcești” pentru a păstra acea balanță la mijloc.
Dacă reușești să treci peste toate sezoanele fără să ajungi cu piatră funerară pe deal, vei ajunge “cel mai mare și cel mai tare” din sat; un fel de zeu.
Vizual joculețul arată bine păstrând o temă clasică și având un stil artistic “vectorial”. Muzica e la fix pentru ce se întâmplă acolo, dar umorul și spovedaniile rămân “cireașa de pe tort” – acestea fiind cele care te fac să continui să joci să vezi ce păcate mai fac sătenii.
Pagina oficială a jocului și Liberty Field o găsiți aici, iar câteva imagini și un teaser de gameplay găsiți mai jos: