Trăim într-o perioadă în care gamingul a evoluat foarte mult, iar jucătorii au acum laptopuri și sisteme de gaming, fotolii, birouri, căști, tastaturi și mouși cu preșuri pentru ei și tot felul de accesori speciale. Sunt vremuri frumoase pentru jucători, dar unul dintre cele mai importante componente care întregesc experiența de joc sunt, bineînțeles, boxele!
Seara și în competiții eSportive căștile sunt de nelipsit, dar când ești acasă sau împreună cu câțiva prieteni și vreți să simțiți cu adevărat jocurile, ai nevoie de un sistem audio capabil. Pornind de la acest fapt, astăzi am ales să discutăm despre sistem audio de gaming Trust Tytan 2.1 despre care producătorii spun că oferă experiența aceea pe care o căutăm atunci când butonăm jocul preferat. Haideți să vedem dacă așa este!
Pachet
Recunosc că, atunci când am primit coletul, mă așteptam la ceva de mic, de pus pe birou, căci la un ochi aruncat pe fugă pe net, în poze nu părea a fi vorba de un sistem voluminos. Cutia este foarte prezentabilă cu un fel de mâner pentru transport și are imprimate imagini și detalii despre conținut, iar înăuntru găsim, ambalate în folii individuale, subwoofer-ul (cel mai voluminos dintre toate), doi sateliți, un adaptor și cablu audio și o telecomandă pe fir. Nu lipsește nici ghidul.
Aspect
Primul lucru care sare în evidență este subwoofer-ul pătrat, din lemn, cu un grilaj mare, destul de impunător, pe față, în centru cu sigla Trust, pe care este lipit un sticker prin care ni se amintește că este inclusă și conexiunea via Bluetooth, iar latura de sus și laterala stângă sunt libere. Pe spate avem o duză mare pentru bass reflex. Pe laterala de jos avem 4 piciorușe de cauciuc, iar pe laterala din dreapta avem panoul de control și conexiuni.
Primul lucru care iese în evidență este un switch pentru Power Saving (activat, boxele funcționează o anumită perioadă de timp), iar acolo mai avem porturile de conectare a celor doi sateliți, a telecomandei cu fir, două butoane reglabile pentru volum și bass și portul la care se bagă firul pentru alimentarea la priză. Tot acolo se află și un LED de stare albastru pentru Bluetooth, care clipește atunci când caută să-și găsească perechea și stă aprins atunci când este împerecheat.
Sateliții au o formă conică, au câte două difuzoare protejate de o sită cu găuri foarte mici, iar pe partea de jos au și ele câte 4 piciorușe cauciucate. Pe partea din față, jos, nu lipsește sigla Trust, iar pe spate avem duzele pentru bass reflex.
Telecomanda este elementul-surpriză al sistemului. Se conectează la subwoofer respectiv la laptop/pc/TV/mobile/tabletă prin jack (3.5mm), iar la capătul celălalt al firelor este un buton mare, rotativ, de volum cu o ieșire și o intrare audio.
Tehnic
Spuneam la început că subwoofer-ul e mare, ei bine, mai exact, are dimensiunile de 255x255x260mm, iar sateliții au fiecare 200x200x100mm și toate cântăresc 4900g – un adevărat Tytan!
Cablul audio are o lungime de 175cm, iar cele de la sateliți au 180cm fiecare, iar cel de alimentare, care se conectează la subwoofer, este detașabil.
Să trecem acum la capacitățile audio. Tytan 2.1 dezvoltă o putere de maxim 60w (40w subwoofer și câte 10w sateliții), iar difuzoarele au o impedanță de 4 Ohm și o frecvență de răspuns de 20 – 20000 Hz.
Conectarea la semnalul audio se face atât prin Bluetooth, cât și prin jack-ul de 3.5mm.
Testare
După montarea sateliților la subwoofer și pus cablul de alimentare, primele teste le-am făcut de pe telefon/tabletă/TV via Bluetooth, iar conexiunea s-a făcut foarte rapid, împerecherea fiind aproape instantanee. După cum bine știți, la un device conectat via Bluetooth poți accesa, de pe acel device, doar volumul și vă zic asta căci la primele teste, fie ele cu muzică mp3, clipuri de YouTube sau jocuri, subwoofer-ul sună grozav, dar sateliții parcă nu îi fac față. Mai exact, lipsesc înaltele și, la volum mare, joasele subwooferului predomină. Acest lucru a făcut ca să nu se audă vocile personajelor din filme/seriale, redarea tv sau din melodii. Înaltele nu au făcut față. O soluție ar fi să dai la minim bass-ul din subwoofer, dar atunci experiența nu mai este așa cum trebuie.
La polul opus, conectat prin jack-ul de 3.5mm, experiența se schimbă radical după reglarea parametrilor din setările PC/laptopului (ridicate înaltele mai mult). După puțin timp, în care am potrivit exact pe plac egalizatorul, experiența audio se ridică la un alt nivel. Jocurile, filmele, clipurile se aud foarte tare și există echilibru în spectrul audio putând să-l reglezi după plac, în funcție de activitate. Volumul și bass-ul de pe subwoofer au stat date la maxim, iar tot controlul îl făceam din pc/laptop.
În cazul utilizării unui PC, telecomanda cu fir este perfectă. O tragi lângă canapea și de acolo controlezi volumul, iar dacă vrei să te bagi pe căști, sau să conectezi alt device la Tytan 2.1, ai o intrare și o ieșire chiar la telecomandă.
Testele le-am făcut într-o sufragerie de dimensiuni de aproximativ 6x4m, iar sistemul a făcut față cu brio oferind un sunet curat, puternic și fără distorsiuni.
Concluzie
Dacă conectat via Bluetooth, Tytan 2.1 are nevoie de mai multe înalte în spectrul audio, conectat prin jack 3.5mm reușește să ofere o experiență audio în jocuri (dar și în filme/seriale și muzică) deosebită, la un volum perfect pentru o cameră de apartament de dimensiune medie. Recunosc că nu am reușit să testez acel buton de Power Saver, dar mi se pare o adiție bună pentru jucătorii de cursă lungă, iar telecomanda pe fir e utilă atunci când te joci pe TV sau urmărești un film și vrei și o posibilitate rapidă să te poți conecta cu căștile sau să conectezi alt device.
Am dat acel titlu pompos cu “boxă de scandal” tocmai pentru acest motiv – cel al volumului tare și experienței audio de gaming care o completează perfect pe cea vizuală și de gameplay al jocului preferat. Mi-aș fi dorit și ca sateliții să fie ceva mai țipători, căci conectarea prin Bluetooh e ceva la ordinea zilei acum și e păcat că nu poți extinde la maxim capabilitățile Trust Tytan 2.1 pentru că poate și are cu ce :-).
La un preț de aproximativ 250lei, dacă ești în căutarea unui sistem audio pentru gaming, filme și muzică, conectat pe fir și cu mici reglaje din egalizator, într-un spațiu de 6x6m, Tytan 2.1 sună excelent.