Ascultă acest articol


În ciuda unui debut marcat de capriciile vremii, cea de-a 13-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania de la Sibiu a fost sărbătorită cu săli pline, numeroși invitați speciali, proiecții românești sold-out, premiere naționale și evenimente speciale în aer liber. Cel mai mare eveniment din România dedicat filmului și industriei cinematografice a atras, între 27 – 30 iunie, la Sibiu, mii de participanți, în cele 7 spații partenere.  

Cel mai nou film al regizorului Tudor Giurgiu, Parking, a fost pelicula cu cele mai multe bilete vândute, în timp ce alte două filme românești au rulat cu casa închisă – comedia ardelenească Pup-o, mă! (r. Camelia Popa) și MO (r. Radu Dragomir). De altfel, publicul sibian a spus un ferm „prezent” la toate întâlnirile cu cei aproape 20 de cineaști români prezenți la festival, în cadrul sesiunilor de Q&A ale celor 9 pelicule autohtone din program.

Piața Mare a fost cu siguranță cel mai popular loc pentru cinefilii din Sibiu, de vineri până duminică găzduind în total aproape 6000 mii de oameni. Aceștia au urmărit în aer liber două dintre cele mai așteptate filme ale anului, ambele premiere naționale – Yesterday (r. Danny Boyle), povestea unei lumi în care formația The Beatles nu a existat și Diego Maradona (r. Asif Kapadia), o incursiune completă în cariera și viața personală a celui mai mare fotbalist din lume. Tot în Piața Mare a avut loc unul dintre cele mai așteptate evenimente ale ediției: proiecția California Dreamin (nesfârșit), organizată în onoarea și în prezența actorului Răzvan Vasilescu. Acesta a primit Premiul pentru întreaga carieră în cadrul TIFF Sibiu 2019, sâmbătă 29 iunie. „Mulțumesc din toată inima mea regizorilor care m-au luat în filmele lor, le mulțumesc pentru răbdarea infinită pe care au avut-o și înțelegerea deosebită pe care mi-au acordat-o”, a declarat actorul în fața celor 2000 de sibieni prezenți.

Generația Woodstock /Woodstock: Three Days that Defined a Generation, documentarul regizat de Barack Goodman și lansat la Tribeca IFF din New York cu ocazia a 50 de ani de la organizarea legendarului festival, a închis într-un mod boem cea de-a 13-a ediție TIFF Sibiu. Peste 400 de oameni au urmărit în aer liber la Muzeul Național Astra povestea celor 3 zile care aveau să schimbe modul în care o întreagă generație va aborda muzica, artele, politica și drepturile sociale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.