Centenarul Filmului Românesc continuă și în 2020, prin evenimente dedicate valorilor cinematografiei românești. Ca o reverență pentru ceea ce contează în istoria noastră cinematografică, Caravana #100filme va aduce în fața publicului personalități și filme de referință, alături de consultantul cinematografic al proiectului, Irina-Margareta Nistor.
Astfel, de Ziua Unirii Principatelor Române, Caravana Centenarului Filmului Românesc ajunge în inima Transilvaniei, în municipiul Cluj-Napoca. Va fi primul eveniment cadou pentru iubitorii filmului românesc și pentru invitatul special al festivalului, după ce proiectul s-a încheiat, în decembrie 2019, la Iași, cu concluziile unei Uniri simbolice prin film a regiunilor istorice din România, Basarabia și Cernăuți.
“Dorel Vișan – Portret de artist. O viață închinată frumosului” se va desfășura la Cinema Florin Piersic din Cluj-Napoca și îi va avea ca invitați pe Dorel Vișan, Irina-Margareta Nistor. Aniversarea va aduce pe marele ecran filmul Iacob, unul dintre preferatele actorului.
Evenimentul va începe la ora 18:00, intrarea este liberă, pe baza unei rezervări în prealabil, care se poate realiza aici.
Un eveniment inițiat de Asociația ARTIS, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local al Muncipiului Cluj-Napoca, în cadrul manifestărilor dedicate zilei de 24 ianuarie.