Ascultă acest articol


“Probabil adevăratul motiv pentru care s-au deschis cinematografele este ca să ruleze TENET peste tot în lume…”

Regizor: Christopher Nolan

Scenariu: Christopher Nolan

Gen: Acțiune, Sci-Fi

Lansare: 18.09.2020

Durata: 2h 30min

Studio: Warner Bros.

Distribuitor: Vertical Entertainment

Clasificare: A.P.13

Actori:

John David Washington … Protagonist
Robert Pattinson … Neil
Michael Caine … Crosby
Elizabeth Debicki … Kat
Kenneth Branagh … Sator
Aaron Taylor-Johnson … Ives

Sinopsis:

John David Washington este noul Protagonist în filmul – spectacol semnat de Christopher Nolan, o poveste originală de acţiune şi Science Fiction. Înarmat cu un singur cuvânt – TENET – Protagonistul luptă pentru supraviețuirea întregii omeniri călătorind printr-o lume crepusculară din spionajul internaţional a cărei acţiune se va desfășura dincolo de timpul real.

Recenzie:

Probabil adevăratul motiv pentru care s-au deschis cinematografele este ca să ruleze TENET peste tot în lume că nu mai aveau cum să îi tot schimbe data de lansare. Probabil că este unul din cele mai bune filme de anul acest nu din cauza subiectului “Nolanian” cu manipularea timpului şi toate cele, ci pentru că acest domn regizor, Christopher Nolan, şi-a perfecţionat meseria la un nivel greu de întâlnit în zilele noastre.

Există câţiva regizori care ies în evidenţă, prin viziune, prin expunerea unui subiect anume, sau printr-un stil aparte. Însă Christopher Nolan le are pe toate şi le-a perfecţionat la un nivel pe care nu l-am mai întâlnit până acum. Şi deşi nu sunt cel mai fan Nolan, chiar nu îmi este în nici un top sau cel puţin până acum, nu era un punct de discuţie, el, ca regizor-vizionar, decât ca ceva ce orbita în jurul, de exemplu, a unei discuţii despre filmele cu Batman, recunosc că a ajuns în altă parte. Filmul TENET este dovada clară.

Nu doar faptul că a stat şi a conceput o poveste precum cea din TENET, împreună cu ce presupun că este un staff de încă vreo 10 minţi. Dar felul în care este pusă pe marele ecran această poveste este cu totul şi cu totul altceva. Cunoaştem deja stilul lui Nolan, am văzut cu toţii Dunkirk, am văzut Inception. Ştim că are o atracţie inexplicabilă către anumite lucruri şi o viziune unică asupra timpului, însă TENET, este amalgamul perfect de timp, actorie, sunet, imagine, buget – toate aruncate la microunde ştiind că există riscul de explozie. Sau nu.

Primele două părţi ale filmului, primele două acte cum sunt precizate în film, sunt maestros regizate, de la început cu un atac asupra simţurilor, începând cu un zgomot puternic, până la momentul în care este afişat titlul. Acţiunea este continuă, tensiunea este ridicată, iar cadrele şi personajele sunt orchestrate într-o dinamică pe care n-am mai văzut-o de mult timp într-un film. Este coreografia de luptă a unui film precum Crouching Tiger Hidden Dragon reinterpretată într-o intervenţie la Operă Naţională din Ucraina. Nimic nu pare să fie lăsat şansei de Nolan şi totul este controlat pe ceas. Cadrele se mişca uniform şi avem imagini care redau această senzaţie de uniformitate, dinamica combinată cu o acţiune plină de tensiune. Fix înainte să apară titlul filmului suntem într-o scenă – care clar indica această dualitate a timpului – în exteriorul unei gări de tren, în mijlocul a doua trenuri unul care pleacă şi unul care vine, sau mă rog, trenuri în direcţii opuse, se discută despre timp.

De acolo totul devine o lecţie despre cum funcţionează acest film, timp înainte, timp înapoi, şi cum cadrele lui Nolan creează un cerc aparent închis de evenimente. O a doua vizionare a filmului poate aduce mai multe informaţii.

Şi deja ştim că Nolan primeşte toţi banii pentru aceste idei care nu s-au mai pus în practică niciodată. Hollywood pariază pe Nolan indiferent de ce vrea să facă pentru că ştie că îşi scoate banii înapoi. Şi aşa avem şi o distribuţie excepţională cu actori precum Elizabeth Deibcki, Robert Pattinson, Kenneth Branagh şi evident actor principal a cărui nume nu îl aflăm, John David Washington. Cum s-ar zice în engleză este un “power-house” actoricesc care până la sfârşitul filmului o să stea cu tine şi o rămână până când se urcă în elicopter Pattinson şi o să simţi ceva. Dar era de aşteptat asta, însă actorul cel mai important din film este POVESTEA. Povestea, plot-ul filmul este personajul de urmărit, toţi ceilalţi actori îi fac jocul, ei sunt doar pioni. Există subiectul cu Războiul Rece şi o nouă ameninţare care pune în pericol lumea, tipic unui film precum Misiune Imposibilă, dar asta este doar stratul superior. Este doar ambalajul. În interior avem un adevărat mecanism care adăuga noi reguli şi care propune o gândire alternativă a acelui subiect cu “Personaj negativ vrea să distrugă lumea'”.

Şi imaginaţi-vă acum toate astea într-o experienţă cinematografică cum nu aţi mai văzut de mult. Un film care merge şi înainte şi înapoi, care aproape începe cum se termină şi care propune povestea unei lupte între viitor şi prezent cum nu s-a mai făcut până acum. Imaginaţi-vă nivelul la care individul care a făcut Inception, de un vis într-un vis unde regulile era deja descătuşate, cum funcţionează când are frâu liber la a se juca cu timpul şi un buget de aproximativ 205 milioane de dolari ce poate să facă. Dacă aţi putut să vă imaginaţi aşa ceva, tot nu o să fie aproape de TENET.

Rămâne, așadar, să mergeți să-l vedeți și să decideți singuri dacă vă este pe plac sau nu și vă așteptăm să discutăm despre el. TENET rulează la cinema din 18 septembrie și este distribuit în România de Vertical Entertainment.

Poster:

Trailer:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.