“Pentru mine Watch Dogs:Legion nu a fost un joc pe care să-l joc pentru poveste, ea fiind mai mult o scuză pentru gameplay-ul distractiv la care mă voi întoarce…”
Gen: Acțiune, Aventură
Lansare: 29 octombrie 2020
Studio: Ubisoft Toronto
Distribuitor: Ubisoft România
Platforme: PlayStation 4, Xbox One, Microsoft Windows PC, Stadia (PlayStation 5, Xbox X Series)
Clasificare: 16+
Sinopsis:
Atrage pe cine poți în mișcarea de rezistență și luptă prin orice mijloace pentru a salva Londra de dezastrul iminent.
- Poți să recrutezi pe oricine din oraș ca să te joci cu personajul respectiv. Toți cei pe care îi întâlnești au poveste, personalitate și aptitudini aparte.
- Deturnează drone înarmate, trimite roboți păianjen și doboară inamicii folosind Augmented Reality Cloak.
- Explorează vastul peisaj urban în care vei recunoaște reperele esențiale ale Londrei și te vei putea distra cu tot felul de activități.
- Atrage-i pe recruți în misiuni online pe care să le faci împreună cu prietenii. Veți avea parte și de un conținut final captivant.
Recenzie:
Watch Dogs: Legion este primul din seria sa care mi-a stârnit cu adevărat interesul. Chiar și acum după ce s-a lansat după câteva amânări sănătoase, nu știu să precizez în totalitate ce m-a făcut curios să aștept jocul acesta. Conceptul de a recruta în echipa DedSec nenumărați protagoniști din rândurile NPC-uri este sigur un factor. Poate și ceva din atmosfera londoneză care reieșea din trailer. Orașul, accentul…în sfârșit un open-world modern care petrece în acest ilustru oraș.
Având în vedere diversele evenimente din lumea reală care s-au petrecut în ultimii doi ani, parcă cu atât mai mult a devenit mai validă povestea jocului prin coincidență. Protestele BLM și Anti-măști, restricțiile impuse din cauza coronavirusului, conspirațiile legate de intențiile reale ale guvernelor…de toate astea îți amintesc foarte repede evenimentele din povestea jocului atunci când vezi gărzi Albion controlând cetățeni la întâmplare, protestele acestora din fața diverselor clădiri importante, discuțiile pro și contra de la radio, vocea robotică care spune uneori pe stradă „gatherings of more than 5 humans are prohibited”…
Să aducă succes jocului aceste nimereli, devenind cel mai actual joc al 2020, sau din contră, sunt gamerii atât de sătui de acestea încât mai degrabă se feresc de joc și se îndreaptă către vremuri mai simple, mai vikinge, din franciza soră mai mare?
Multi-protagoniștii
Mi-a plăcut să mă joc Legion, m-a ținut mai aproape decât Watch Dogs 2. Îți spun sincer că nu sunt tocmai un fan al francizelor Ubisoft, mai ales că au binecunoscutele lor imperfecțiuni, și cu toate acestea uneori abia așteptam să mă întorc acasă să mai joc o oră de Legion. Ideea de a-ți forma propria echipă personalizabilă de protagoniști pare să fi fost ingredientul minune din rețetă. A fost îndeajuns? Nu neapărat. Unii ar spune că personajele nu sunt suficient de diversificate în gameplay. Te ajută cu adevărat în misiuni într-adevăr dacă ai recruta oameni care au acces mai ușor în locații restricționate. O uniformă de polițist, de muncitor sau chiar de gardă Albion îți deschide mai multe uși și uneori recrutarea acestor tipuri de personaje fac parte din povestea principală. Personal am simțit uneori că nu mă ajută așa mult uniforma. Gărzile tot devin suspicioase dacă te apropii prea mult de ele sau dacă alergi și tot ajung să te bată, doar că se prind că pot da în tine mai târziu decât dacă nu ai fi deghizat. Un strop de realism ar fi fost adus de puțin dialog cred, în sensul în care dacă într-adevăr pierzi prea mult timp în fața unui bodyguard măcar acesta să te întrebe ceva întâi.
Atunci ce e așa fain să ademenști cetățeni inofensivi în misiunea ta de răsturnare a guvernului? Costume deblocabile? Cred că mai degrabă rețeta a funcționat chiar și așa fără prea multe utilități în gameplay. De dragul poveștii mi-a plăcut să schimb personajul cu care joc din când în când, în funcție și de comoditate. Unele persoanje dețin anumite mașini, gadget-uri sau arme speciale. Când aveam chef să nu mă mai obosesc cu tactici stealth, m-am mutat pe un personaj care deține mitraliere și am dat buzna în bârlogul clanului Kelly din care voiam să descarc niște informații de care avea nevoie un potențial recrut. Inevitabil, te atașezi de unele personaje și ajungi să te joci cel mai des cu ele, iar pe alți recruți abia să-i bagi în seamă sau să uiți de ei. Și ai cu atât mai multă grijă dacă joci campania cu permadeath activat. Poți uita de unii recruți fiindcă în loc să-i abordezi tu direct și să completezi misiunea cu care îi convingi să se alăture ție, uneori te trezești că ți se alătură oricum dacă i-ai salvat la potențiali recruți și în drumurile tale ai făcut altceva care să-i convingă. Cum ar fi să salvezi o persoană care de fapt era nepoata potențialului recrut. Evident, este afișat un prompt și are loc un dialog telefonic în care noul personaj se alătură DedSec, însă recunosc că o dată sau de două ori când verificam meniul de echipă mă miram de câte o față nouă.
Unde-s mulți puterea crește. Oricine poate fi hacker în ziua de azi. Cum am spus și în primul articol, mi se pare un pic trasă de păr ideea că orice știe de fapt hacking. Dar asta e, cumva face parte din umorul mai mult mai mai puțin voluntar al jocului. Ce voiam să spun este că mai mulți protagoniști, chiar dacă nu au o poveste profundă în spate, i-au priit jocului. În loc de un singur protagonist dificil de creionat, ai o legiune care se potrivește mai mult tematicii, și poate i-ar fi prins bine seriei să fie încă de la început pusă în practică ideea. Într-o epocă în care jocurile open-world oricum te bombardează cu feluri în care îți poți personaliza protagonistul, și în care poveștile sunt din ce în ce mai greu de făcut să pară cât mai originale când efortul se depune peste 80% în gameplay, Watch Dogs: Legion a nimerit-o aici. Sigur, prefer oricând o poveste profundă care să mă prindă cu un personaj principal memorabil, dar dacă asta nu se poate, prefer abordarea aceasta. Măcar pot schimba personajele între ele. Și repet, povestea este oricum despre o grupare, nu un singur personaj. Este despre ideea că oricare dintre noi putem face ceva important dacă credem în cauza pentru care luptăm. Și toți avem talentele și rolurile noastre în societate. Abilitățile unui șantierist sunt uneori la fel de valoroase ca ale unui medic sau ale unui super-spion.
În cadrul Dev.Play unul din developer-ii de la Ubisoft București a relatat despre conceptul jocului de Play as Anyone, de la idei până la execuție. În timp ce prezenta cum funcționează jocul în această direcție, cum fiecare NPC are programul său care poate fi analizat atunci când îi scanezi cu smartphone-ul – de exemplu X protestează în fața clădirii Albion până la ora 18:00, la un moment dat a precizat că inițial voiau ca personajele create să beneficieze de leveling ca într-un RPG, dar nu au vrut ca aceste personaje să fie doar niște cifre, ci chiar să aibă personalitate ca într-un action-adventure. Mi s-a părut și mie o alegere bună, altfel ai fi fost tentat să investești skill points doar într-un personaj-două. Aș fi vrut totuși, ca pe lângă diversele avantaje și dezavantaje, unele amuzante, pe care le au personajele (unii nu pot alerga iar alții atrag atenția sughițând constant), să se simte unele diferențe majore și în gun-play – toată lumea știe să folosească o armă în Londra. În schimb îmi place că la nivel de lupte melee unii chiar sunt avantajați și oferă animații spectaculoase de takedown sau finish moves.
Bug sau feature?
După cum se poate observa și-n materialele video, ocazionalele bug-uri specifice speciei open-world nu întârzie să apară. Ele fac parte din farmecul jocurilor Ubisoft, atâta timp cât nu deranjează. Înțelegem că unele dintre ele sunt inevitabile și le lăsăm să ne amuze. Când vorbești pe stradă cu un potențial recrut se pot întâmpla chestii pe fundal. Dărâmarea unor stâlpi cu drona utilitară pot face butoanele de semafor să plutească. Drona în sine uneori nu își încărca toate texturile în versiunile de la lansarea jocului. Update-urile sunt constante și apreciem că micile bug-uri se corectează și apropie jocul de next-gen cu pași mărunți.
Sunt situații în care totuși se vede că nu sunt doar niște bug-uri, ci acele funcții lipsesc cu desăvârșire. Lene, lipsă de timp sau trecere cu vedere, oricare ar fi motivul, cred că unele detalii aveau loc totuși în joc. Cineva a comparat la un moment dat felul în care aleargă protagonistul în apa până la brău cu felul în care este animată aceeași acțiune în Assassin’s Creed IV: Black Flag. De fapt, parcă îmi place mai mult și apa în sine cum arată. GTA V a fost relansat în 2014 și 2015 pe PS4/X1 și respectiv PC și apa parcă este mai bogată în detalii și transparență decât în WD:L sau Mafia Definitive Edition.
Apoi ar fi Spiderbot-ul pe care îl folosești adesea în misiuni. Aici recunosc că la nivelul de complexitate pe care îl are jocul, e un moft ceea ce aș cere, dar nu este nici imposibil având în vedere tehnologia disponibilă și detaliile incredibile pe care le-au inclus unele jocuri. La cât de des ți se cere să folosești păianjenul, mi-ar fi plăcut să pășească mai realist pe trepte sau să poată să se strecoare sub mai multe suprafețe. Deși fizic pare să aibă loc sub un palet de marfă, păianjenul dă de un zid invizibil, fiind conceput să se ascundă doar în locurile indicate de level design, nu și în decor, chiar dacă îți este în drum. Uneori am sărit cu păianjenul în locuri din care nu mai puteam ieși și trebuia să-l resetez, neștiind că nu aveam acces în acel loc.
Get the London Look
Magazinele de haine se găsesc din abundență pe străzile londoneze, și pun la vânzare piese vestimentare specifice cartierului. Dacă te afli în zone turistice, indubitabil vei avea de unde să-ți cumperi tricourile cu I Love London. Majoritatea hainelor se repetă dar măcar sunt la îndemână și nu trebuie să parcurgi niciodată prea mult din hartă ca să-ți schimbi garderoba și să cheltui niște crypto-monede. Ce este cool este că în afară de uniformele specializate, hainele pe care le cumperi se transferă către toată echipa. Îi poți personaliza pe toți după bunul plac și în photobooth-ul oferit în baza secretă DedSec de sub berărie. Mă bucur că de acestă dată intri și ieși mai repede din Photo Mode față de The Crew 2 unde plângeam când activam din greșeală opțiunea.
Ca turist a fost o plăcere să mă pierd prin Londra propusă de Ubisoft, chiar dacă este ticsită de gărzi Albion. Orașul meșterit de ei arată bine atât la pas cât și din mașini. De asemenea poți survola liniștit orașul urcându-te pe o dronă de mărfuri. Atunci când vrei să-ți odihnești degetele poți ruga mașina să intre pe pilot automat și să te plimbe random sau să te ducă la un waypoint setat. Vehiculele se comportă decent, fără diferențe majore în manevrabilitate. Apreciez că mașina te atenționează atunci când ai un cauciuc spart. Radio-ul mi se pare cel mai bun de până acum în serie, atât în materie de muzica împărțită clar pe genuri cât și la nivel de podcast-uri și emisiuni pe care le poți asculta – chiar dacă sunt reluări constante.
Ești gata să te chipezi?
Cât de aproape suntem de lumea propusă de Watch Dogs: Legion? Ne așteaptă un viitor în care toți suntem extrem de comozi cu tehnologia și ne lăsăm datele personale la îndemâna oricărei corporații? Sau vom dori să ne dezrobim cât mai repede?
Povestea principală este una destul de interesantă și actuală pentru vremurile noastre. Personajele principale sau răufăcătorii nu sunt memorabile, însă cu toate acestea, mă întreb dacă peste câțiva ani ne vom întoarce atenția către acest joc și ne vom reîmprospăta întrebările legate de comentariile sociale pe care le are. Oare sunt și în viața reală grupări de hackeri atât de puternice? Cât de plauzibil este ca unui astfel de grup să-i fie înscenat un atac cu bombe? Va ști până și doamna Nuți de la parter să hackuiască mașinile de pe bulevard?
Pentru mine Watch Dogs:Legion nu a fost un joc pe care să-l joc pentru poveste, ea fiind mai mult o scuză pentru gameplay-ul distractiv la care mă voi întoarce și după ce public această recenzie. Inclusiv campania este oarecum rejucabilă dacă vrei să te joci cu permadeath on sau off și să reîncerci doar de amuzament alte abordări pentru misiuni. Repetivitatea obiectivelor însă nu te invită atât de ușor să reîncepi jocul. Concepul de Play as Anyone este exact lucrul de care avea nevoie seria, dar nu și singurul. Mecanicile de gameplay din misiuni, mai ales cele de stealth, trebuie reîmprospătate. Mi-ar plăcea de asemenea un Watch Dogs mai puțin aglomerat. De multe ori nu puteam selecta persoana pe care voiam s-o hackuiesc pentru că mi se selecta o alta de mai departe sau un laptop din altă cameră.
Watch Dogs Legion mai avea ceva cale de străbătut până la perfecțiune. Putem spera că aproape inevitabilul Watch Dogs 4 va învăța din lipsurile acestui Legion, fiindcă potențialul există. Eu sunt curios dacă Ubisoft va implementa Play as Anyone și în alte francize, sau de ce nu, dacă nu cumva se vor inspira și alte studio-uri. Conceptul este abia la început, și se poate îmbunăți cu noi idei.
Watch Dogs: Legion îl găsiți din 29 octombrie în format digital pentru PlayStation 4 pe PlayStation Store, Xbox One și PC pe Microsoft Store, pe Stadia și retail în magazinele de specialitate. Jocul va sosi și pe noua generație de console, PlayStation 5 și Xbox X Series.
