Cuvânt-înainte celui care s-a aventurat să citească acest review: orice fel de obiectivitate a zburat către al patrulea iad din momentul în care eu, acest recenzor “umil”, tot ce face în timpul său liber este să joace DOTA. Cu acestea spuse, Dragon’s Blood este una dintre cele mai bune animații de anul acesta și nu am ce să discut sau să încep o polemică pe internet dacă ultimul sezon din AoT este mai bun sau dacă Jujutsu Kaisen este cea mai proaspătă și tare animație. Mie Netflix mi-a dat DOTA și eu voi spune doar “Chapeau! “

Dragon’s Blood este una dintre cele mai bune animații de anul acesta

Ionică și zmeii

În timp ce jocul este limitat de un lore pe care de multe ori trebuie să îl cauți în descrieri sau din alte materiale precum comics-uri si jocuri spin-off, Underlods sau Artifact, prima încercare ambițioasă de a scoate cu adevărat o poveste mai departe de câteva linii de dialog si mult text, dacă știi unde să cauți, este această animație. Este o singură poveste din multiplele posibilități însă una potrivită fiind Dragon Knight, din câte îmi aduc eu aminte, primul erou cu care joci în tutorial.

Cartea I, compusă din 8 episoade a circa 25 minute, împletește minunat două povești, cea a, cum am zis, Dragon Knight, parcă traducere în română a fost Cavalerul Dragon, pe numele său Davion – un vânător de dragoni și cea a prințesei Mirana – favorita zeiței Selemene. Nu sunt exact “origin stories” dar au suficiente detalii cât sa nu te pierzi, ba chiar, dimpotrivă, să urmărești cu drag aceste personaje care se văd încercând să rezolve probleme într-o lume care, din animație, aduce aminte de cea din The Witcher. Nu este tocmai un loc vesel, chiar din contră, este unul destul de violent. Aceste două drumuri împletite vor da pe parcursul episoadelor loc micilor ramificații la care te-ai aștepta din partea unei asemenea povești de proporții epice. Un vrăjitor cu care încă nu știm dacă să ținem sau nu, o ceea ce se poate numii o criminală în masă, care este strigată “Năpăsta”, și care evident ne va deranja ba chiar o poveste a unei rase care se va ridica împotriva tuturor. Zei detestabil sau ființe care depășesc spațiu timp. Acestea sunt poveștile care se vor suprapune peste o bază solidă de tip fantasy.

Elfi poliamoroși

Tonul este, cum am și menționat mai sus, unul adult. Chiar daca la prima vedere animația pare copilărescă, ceva mai degraba care bate spre Stăpânul Inelelor de fapt, cum am mai zis, trage mai spre The Witcher. Violență, sânge și dezmembrări, nimic nu scapă. Dacă mai adaugi pe lângă acestea câteva F-bombs – “politically correct” spus, tonul este clar adult. Și dacă astea nu par chiar atât de polemice, prezentarea elfilor ca o specie poliamoroasă cu scenă inclusă cu siguranță va avea efectul adult. Nu am nimic împotrivă dar a fost ușor amuzant pentru că din momentul în care o vedem pentru prima dată pe Fymryn, un personaj nou, sau cel puțin care nu este în joc în mod direct, ceva bate la ochi. Se și explică cu ușurință aceste alegeri.

Animație coreană

Studioul MIR este în spatele acestui serial și daca unii îl știu de cand faceau Legend Of Korra, iar alții îi cunosc datorită unui alt “reboot” Netflix la o animație foarte populară cu același nume, Voltron, eu îi știu de la cel mai recent film animat Mortal Kombat care, în afară de faptul că este foarte bun, este absolut violent și în același timp distractiv pe tot ce ține de poveste, personaje si animație propriu zisă.

Au reușit cu DOTA să combine într-un mod foarte fluid animație 3D cu stilul clasic, de mână cum s-ar zice și pe alocuri chiar cu schițe. Este ambițios din punct de vedere vizual și singurele două animații la fel de ambițioase care nu sunt direct din mama Japonie au fost Castlevania și Blood Of Zeus, care sunt tot exclusive Netflix. Fac o mică paranteză să laud toate eforturile pe care Netflix le tot face de câțiva ani să introducă anime original și achiziționat pe platformă. Calitatea se cunoaște pe ambele tipuri. Dar în special pe producția proprie. Sfârșit de paranteză. De altfel, mișcările personajelor, luptele dar și peisajele sunt de o calitate excepțională, în special luând în calcul aportul pe care îl are față de joc și cum reușește sa amplifice tot ce știam până la momentul de față.

Zgomotul de la începutul universului

Imediat ce dai drumul la serial o să observi ceva curios, dacă ești atent. Muzica. Ne-am obișnuit ca acest tip de animație sau poveste, în alte jocuri precum Final Fantasy sau în filme ca în anterior menționatul Stăpân al Inelelor să fie într-un fel anume. Genul acela de muzică care poate fi descris doar ca fantasy și are lăută sau liră ca instrumente. Este plăcut și ușor de recunoscut, de multe ori tonul este vesel chiar relaxant. Animația asta trece peste convențional și folosește sintetizatoare la greu. Pare muzică mai degrabă din ceva SF, chiar îmi aduceam aminte de muzica din Mass Effect însă merge perfect cu acțiunea de pe ecran si cu animația asta.

Pe cealaltă parte avem o distribuție fantastică de actori care își împrumută vocea, de la Tony Todd, adică Candyman, care deja facea parte din ansamblul de actori din joc până la actori precum Anson Mount din Hell On Wheels și Star Trek Discovery, Laura Pulver din DaVinci’s Demons și Sherlock, dar și favoritul, probabil, a tuturor jucătorilor dar cu siguranță a studiourilor de jocuri, Troy Baker. Pe tipul ăsta cu puțină ambiție și atenție cred că îl găsești și în ciorbă. Este peste tot și rolul din animația DOTA este pe măsură.

o animație excepțională și de neratat

Verdict Subiectiv

Dacă nu am fost suficient de subiectiv până acum, voi pune cu siguranță capac cu următoarele spuse: o animație excepțională și de neratat. Chiar dacă nu ai jucat în viața ta DOTA dar ești pasionat de genul fantasy, de dragoni, de elfi și bătălii nu poți și ar trebui să fie ilegal să ratezi așa ceva. Chit că la sfârșit nu îți place sau nu este pe gustul tău măcar încearcă-l. L-am văzut dintr-o bucată. Nici măcar binge nu aș putea numi experiența pentru că de la așa ceva implică că te saturi. DOTA: Dragon’s Blood m-a lăsat cu pofta de mai mult. Cartea II, Cartea V sau Cartea XI nu contează atâta timp cât poveștile vor fi la fel de bune ca cea din această ambițioasă și neprevăzută încercare în a aduce publicului larg ceva ce noi, jucătorii de DOTA deja trăim de ani de zile și ăsta este, pentru noi, pentru mine, încă un motiv să continui să fac parte din comunitatea DOTA.

DOTA: Dragon’s Blood/”DOTA: Sângele Dragonului” este disponibil acum pe Netflix.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.