S-au pus în vânzare biletele pentru American Independent Film Festival! Cea de-a 5-a ediție a festivalului are loc anul acesta între 23 și 27 iunie la Cinema Muzeul Țăranului și Food Hood și va aduce în fața spectatorilor cele mai noi producții de film american independent, fiind, pentru multe dintre ele, ocazia unică de a le vedea pe un ecran de cinema.

Din programul deja publicat pe filmedefestival.ro puteți alege filmul Minari cu Youn Yuh-Jung distinsă cu Oscar pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar, și devenită cunoscută peste tot în lume datorită discursului său de acceptare al premiului Academiei Americane de Film, Lorelei – Premiul Juriului în cadrul Deauville Film Festival sau The Assistant, cel mai nou film al regizoarei Kitty Green, „puternic într-o manieră ciudată și înspăimântătoare” așa cum titra Vanity Fair.

„Un portret de familie uimitor de intim, universal prin tandrețea sa” (AP), Minari urmărește povestea unor americani de origine coreeană care se mută la o fermă din Arkansas în căutarea propriului lor vis american. În toiul provocărilor aduse de noua viață, cuplul descoperă rezistența incontestabilă a familiei și ceea ce înseamnă cu adevărat o casă. Filmul ce va fi proiectat în premieră națională la AIFF.5 „îți va frânge inima doar pentru a o recompune mai puternică decât înainte” (The Boston Globe).

Lorelei este o fabulă a clasei muncitoare despre un motociclist, o sirenă și trei nuanțe de albastru, primul film de lungmetraj al regizoarei Sabrina Doyle, apreciată de critica americană de film pentru inteligența emoțională pe care o transpune în munca sa. The Film Inquiry scria despre debutul său că „îți smulge inima din piept”, iar Eye on Film îl cataloga ca fiind „un film care apreciază valoarea fanteziei în cele mai sumbre circumstanțe”.

În selecția de anul acesta a American Independent Film Festival se regăsește și primul lungmetraj de ficțiune al regizoarei Kitty Green care are la activ o serie de documentare ce au făcut înconjurul lumii, fiind proiectate în peste 140 de țări. The Assistant surprinde momentul în care Jane, proaspăt absolventă care aspiră să ajungă producător de film, obține locul de muncă ideal – asistentă a unui mogul din showbiz. Pe măsură ce Jane își urmează rutina zilnică la birou, devine din ce în ce mai conștientă de abuzul care colorează insidios fiecare aspect al zilei sale de muncă, o acumulare de elemente negative pe care Jane decide să le confrunte doar ca să descopere adevărata forță a sistemului în care a intrat.

Prezentat în Selecția Oficială de la Sundance, filmul are o putere extraordinară de a polariza atenția iar Julia Garner, actrița din rolul principal „livrează pe ecran un masterclass în sine” (IndieWire).

Între 23 și 27 iunie la Cinema Muzeul Țăranului Român vor mai fi proiectate și Falling (de Viggo Mortensen), The Nest (Sean Durkin), Living in Oblivion (Tom DiCillo) sau American Movie (Chris Smith) distins cu Premiul Juriului tot la Sundance iar la Food Hood: Blood Simple (Joel și Ethan Coen) Slacker (Richard Linklater), Stranger than Paradise (Jim Jarmusch) toate parte a secțiunii «ICONIC DEBUTS» și, desigur, filmul omagiat anul acesta pe vizualul festivalului, Bonnie and Clyde regizat de Arthur Penn.

Programul proiecțiilor și noutățile despre filmele și evenimentele din festival vor fi actualizate pe filmedefestival.ro, pe pagina de Facebook American Independent Film Festival și Instagram: @americanindependentff.

Biletele pentru Cinema Muzeul Țăranului pot fi achiziționate de pe Eventbook.ro și în rețeaua Eventbook, iar intrarea la toate proiecțiile de la Food Hood este liberă, în limita locurilor disponibile.

Asociația Cinemascop donează toate încasările care îi revin din biletele vândute pentru filmele din această ediție către programele educaționale, vocaționale, de nutriție, sănătate și artistice de la Casa Bună care vizează comunitățile vulnerabile din Ferentari, Jilava și Județul Argeș.

AIFF.5 este organizat de Asociația Cinemascop cu sprijinul: Banca Transilvania și este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.