Luca – Recenzie

“Luca se bucură de animație de generație curentă, plăcută ochiului în format 3D sau 2D. ”

Regizor: Enrico Casarosa

Scenariu: Eric Pearson, Jac Schaeffer, Ned Benson

Gen: Animație

Lansare: 16.07.2021

Durata: 1h 35min

Studio: Pixar Animation Studios, Walt Disney Pictures

Distribuitor: Forum Film

Clasificare: A.G.

Actori:

Jacob Tremblay … Luca Paguro (voce)
Jack Dylan Grazer … Alberto Scorfano (voce)
Emma Berman … Giulia Marcovaldo (voce)
Saverio Raimondo … Ercole Visconti (voce)
Maya Rudolph … Daniela Paguro (voce)
Marco Barricelli … Massimo Marcovaldo (voce)
Jim Gaffigan … Lorenzo Paguro (voce)
Peter Sohn … Ciccio (voce)

Sinopsis:

Luca, un băiețel simpatic, trăiește o vară de neuitat pe Riviera italiană, plină de gelato, paste și nenumărate plimbări pe scuter. Luca împărtășește aceste aventuri cu noul său cel mai bun prieten, dar toată distracția este amenințată de un secret profund ținut: el este un monstru marin dintr-o altă lume, chiar de sub suprafața oceanului.

Recenzie:

Încă de când îi vezi afișul din cinema îți dai seama că Luca va fi un film relaxant de vară: culori calde, personaje vesele, apă, totul pe un fundal mediteranean care îți face poftă de plajă sau terasă. Și cu toate că s-au îndepărat de zona jucăriilor și animalelor vorbitoare realizând de ceva vreme povești centrate pe personaje umane, încă poți recunoaște cu ușurință stilul aparte Pixar.

Luca se bucură de animație de generație curentă, plăcută ochiului în format 3D sau 2D. Atât în apă cât și pe uscat, acțiunea se desfășoară cu o fluiditate pe care numai un studio performant o poate obține. Ai putea fi tentat să zici că pentru un cadru atât de „banal” ca un port din Italia (felicitări pentru cupă apropo) nu ai nevoie de cine știe ce combinație de tehnologie și talent, însă din contră, cred că și peisajele ancorate în realitate sunt la fel de fascinante de văzut într-o animație reușită la fel de mult ca cele pur fanteziste. Am găsit în animațiile Pixar mereu măcar câteva detalii care mi-au atras atenția.

Blana unui motan mustăcios, razele de soare care încălzesc piața portului sau ploaia de pe acoperișul unui tren sunt doar câteva dintre atracțiile din Luca care îmi rămân în memorie, și cred că fiecare dintre noi va fi fascinat de câte ceva diferit fie că va conștientiza asta sau nu. În materie de detalii realiste Luca mi-a plăcut mai mult decât Soul, însă nu aș băga mâna în foc că ar întrece Toy Story 4 sau The Incredibles 2 la acest aspect, dar se apropie milimetric de mult. Artiștii Pixar comunică mesajele poveștilor emoționante incredibil de bine prin tehnici vizuale, imaginea având un impact mult mai profund decât se simte din dialog (care de regulă și el este emoționant).

Astfel, mi-au lăsat o impresie și mai bună secvențele de visare cu ochii deschiși ale protagonistului, care, culmea, sunt cel mai puțin detaliate. Luca este un copil care abia descoperă lumea, așa că ce vezi atunci când visează cu ochii deshiși sau închiși este o lume populată doar de lucrurile pe care le cunoaște și pe care mintea lui pune accent în acel moment în funcție de cea mai arzătoare dorință de copil a momentului. Știu că nu este nimic uluitor în asta când o pui pe hârtie, mai ales că nu este nimic inedit, însă mi-au plăcut aceste vise prin autenticitatea cu care au fost narate.

Luca nu știa mai nimic despre lumea de la suprafață înainte să iasă din apă, decât că e periculoasă și că oamenii omoară monștrii marini. Deducem evident că oamenii, ca întotdeauna, se tem de ce nu cunosc. Mai multe despre viața marină sau cum de pe uscat specia lui Luca ia aspect uman nu știm niciodată, decât că pe parcursul filmului constant trebuie să aibă grijă să nu se ude nici măcar cu o picătură de apă, altfel până și acel punct de pe piele prinde înapoi solzii – să te aștepți ca acțiunea să includă numeroase ocazii în care Luca se poate uda. La un moment dat lucrurile însă se contrazic. Cu cât te gândești mai mult la explicațiile logicii lumii din care aparține Luca, cu atât s-ar putea să te bucuri mai puțin de film. Aici scenariul ar fi putut să fie ceva mai bine lucrat tocmai ca să nu lase prea multe întrebări și interpretări.

Prima oară când iese la suprafață Luca se împrietenește cu Alberto, care îi va arăta că uscatul nu e atât de periculos cum l-au învătat părinții. Însă nici Alberto nu cunoaște prea multe despre restul lumii – de pildă, el e convins că stelele sunt hamsii luminoase. Mai târziu, când cei doi buni prieteni decid să lase de tot în urmă lumea marină și să exploreze lumea, se aventurează în cel mai apropiat oraș port, Portorosso. Aici o vor cunoaște pe Giulia, care se identifică drept o ciudată. Toți trei vor face echipă pentru o competiție locală adresată copiilor, care combină mâncatul de paste, mersul pe bicicletă și – ai ghicit – înnotul. Filmul merită văzut știind cât mai puține despre el dar am punctat firul narativ (care probabil e arătat mai mult în trailer dar nu-mi amintesc sigur) în linii mari ca să mă pot lega de anumite aspecte pro și contra.

Luca învață apoi noi adevăruri despre lume de la Giulia, fiind din ce în ce mai fascinat de a descoperi cât mai multe. Chimia dintre cei trei copii te învață multe despre prietenie și mi s-a părut autentică. Este ușor să empatizezi cu oricare dintre ei oricât de ciudați sunt. Interacțiunile lor îți aduc aminte de copilărie, chiar dacă nu ai trecut prin situațiile lor. Setea de cunoaștere în cazul Giuliei și al lui Luca, și setea de viață liberă fără reguli a lui Alberto.

Tatăl Giuliei este, deși destul de stereotipic, și el un personaj aparte în toată povestea. Cetățenii din Portorosso, părinții lui Luca și restul distribuției de personaje secundare nu transmit nimic special, nici măcar antagonistul Ercole Visconti – băiatul mult prea mare să participe cu adevărat în competiția orășelului și care le face zile fripte tuturor. Nu se ridică la rangul altor antagoniști Pixar, ba chiar îl simt ca pe o parodie intenționată ușor de uitat. Italienii, din ce văd, se simt bine reprezentați de personajele orășelului, poate doar remarcile de tip Sfinte Mozzarella nu sunt așa haioase pentru ei – de fapt în general.

până la urmă toți suntem diferiți în felul nostru

Totuși: de ce nu aflăm mai multe despre monștrii marini și viața lor? Este intenționată omiterea, fiindcă ideea e că nu contează, până la urmă toți suntem diferiți în felul nostru? Nu toată lumea te va plăcea și va trebui să te descurci cu asta, mai ales că de obicei este fix problema lor. Mesajele filmului îmi plac și sunt transmise cu eficiență de personaje, inclusiv ideea de a nu iți fie frică să faci lucruri noi și să-i spui vocii speriate din cap „Silenzio Bruno!”. Ca spirit, scenariul este reușit, m-au nemulțumit doar glumele uneori neispirate și repetitive și creionarea slabă a personajelor secundare și a lumii subacvatice. Coco a fost mai emoționant prin comparație, și cu o lume mai bine conturată și explicată, dar în Luca strălucește mai vioi spiritul libertății.

Un film poate prea relaxant pentru fanii „hardcore” Pixar care vor să plângă mai mult sau să-ți pună mai multe întrebări despre viață, și de aceea ar fi departe de cel mai bun film din colecția lor, dar poate că este cel mai relaxant și cel mai bun al verii. Indiferent de ce mai apare după îmi e greu să cred că va fi bătut. Așa că non-fanii Pixar poate vor aprecia mai mult Luca decât alte creații. Poate că știu ei ce fac, din acest punct de vedere. Și măcar apreciez că studioul are constant idei proaspete. Nu pot însă să nu simt cumva că filmul e oarecum incomplet ca experiență narativă, și încep să realizez că nu mai pot fi impresionat ușor de imaginea unei pelicule animate chiar dacă e Pixar, și e nevoie de un pic mai mult.

Rămâne, așadar, să-l vedeți și să decideți singuri dacă vă este pe plac sau nu și vă așteptăm să discutăm despre el. Filmul Luca este distribuit în România de Forum Film România și are premiera în cinematografe în data de 16 iulie 2021.

Forum Film România