Vă invităm la evenimentul de lansare a proiectului „Documentare pentru Schimbare”, ce va avea loc vineri, 30 iulie, ora 20.30 în Parcul Central din Deva. La eveniment va fi proiectat filmul documentar ROȘIA MONTANĂ, UN LOC LA MARGINEA PRĂPASTIEI / ROȘIA MONTANĂ, TOWN ON THE BRINK (r. Fabian Daub, Germania – Romania, 2012, 92 min).

Accesul la evenimentul de lansare a proiectului

#DocumentarePentruSchimbare este gratuit și se face în limita locurilor disponibile. Purtarea măștii în spațiul de proiecție este obligatorie pe toată durata evenimentului. Evenimentul va avea loc respectând toate măsurile de siguranță pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19, pe baza reglementărilor aflate în vigoare.

Descriere film

Situația din Roșia Montana se caracterizează printr-o stare de confuzie generată de sosirea unei corporații românești cu acționari canadieni din domeniul mineritului aurifer. Corporația plănuiește să radă de pe fața pământului o mare parte din comună și din împrejurimile sale, pentru a avea acces la cel mai mare zăcământ aurifer din Europa. Exploatarea va implica utilizarea de cianură pentru extragerea aurului, un risc necesar pentru a impulsiona dezvoltarea economică din zonă, însă unul cu potențial fatal pentru mediul înconjurător și pentru frumoasele peisaje din zonă. Peste 2000 de oameni urmează să-și piardă casele. Mulți dintre ei au ales să se mute în orașele mari, însă un grup mic de locuitori înfruntă Compania și își apără casele cu tot ce au. O luptă îndelungată dusă de oameni într-o comună adânc divizată, unde falia dintre oponenții și suporterii proiectului minier desparte chiar și familii.

Despre proiectul „Documentare pentru schimbare”

Proiectul „Documentare pentru Schimbare” utilizează filmul documentar ca instrument educațional, cu scopul de a încuraja adolescenții din județul Hunedoara să conștientizeze problemele de mediu din comunitatea lor și să se implice în rezolvarea lor. În cadrul proiectului cu sloganul “Nu da cu seen problemelor de mediu”, tinerii din 11 unități de învățământ din zona municipiului Deva vor aprofunda teme precum ecologia, activismul și drepturile omului și vor descoperi o abordare alternativă și inovatoare, în care proiecțiile de film devin un context în care profesorii și elevii colaborează și învață împreună.

În unitățile de învățământ incluse în proiect se va organiza, pe perioada unui an de zile, o serie de proiecții de film documentar urmate de dezbateri pe teme de mediu și activism civic la care vor participa specialiști în temele abordate de filme și experți în educație prin film documentar. Pentru a completa și aplica cunoștințele dobândite în urma proiecțiilor, tinerii vor participa la un atelier de practici activiste, unde vor descoperi măsuri concrete pentru lupta cu problemele de mediu de pe plan local. Tot în cadrul atelierului, tinerii vor identifica cea mai presantă problemă de mediu din zona lor și vor realiza o campanie de conștientizare în vederea soluționării ei. Campania va avea rolul de a sensibiliza și mobiliza comunitatea locală să se implice în luarea deciziilor care le afectează calitatea vieții la nivel local și va fi documentată video.

Proiectul include și:
– Crearea unui catalog de filme pe teme de mediu, accesibil gratuit de către profesori și elevi pe www.kinoteca.bloczero.ro
– Dezvoltarea unui ghid de educație de mediu care va conține o componentă teoretică despre noțiunile cheie din domeniul ecologiei, sustenabilității și activismului civic, dar și una mai aplicată, care va propune o serie de activități practice pentru elevi
– Implementarea unei sesiuni de formare în predarea educației de mediu prin film documentar, adresată profesorilor din unitățile școlare partenere.
– Organizarea unei acțiuni de ecologizare la nivel local

Proiect derulat de Asociația MaiMultVerde, în parteneriat cu Asociația Bloc Zero, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este mobilizarea tinerilor din școlile și liceele din orașul Deva și Comuna Șoimuș pentru a se poziționa ca actori responsabili și implicați civic, conștienți de problemele comunității din care fac parte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.