Death on the Nile – Recenzie

“Adaptarea lui Branagh este cât se poate de modernă, și totuși fidelă, cu schimbări față de carte care au sens în 2022.”

Regizor: Kenneth Branagh

Scenariu: Michael Green, Agatha Christie (carte)

Gen: Mister, Dramă, Crimă

Lansare: 11.02.2022

Durata: 2h 7min

Studio: 20th Century Studios

Clasificare: A.P.13

Distribuitor: Forum Film

Actori:

Kenneth Branagh … Hercule Poirot
Armie Hammer … Simon Doyle
Gal Gadot … Linnet Ridgeway
Annette Bening … Euphemia Bouc
Russell Brand … Windlesham
Emma Mackey … Jacqueline de Bellefort
Letitia Wright … Rosalie Otterbourne

Sinopsis:

Vacanța egipteană a celebrului detectiv belgian Hercule Poirot, la bordul unui vas de croazieră, se transformă într-o căutare terifiantă a unui criminal, care a întrerupt tragic luna de miere idilică a unui cuplu aparent perfect.

Recenzie:

Îmi plac romanele polițiste și adaptările cinematografice după ele. Nu ne aflăm nici la prima nici la ultima ecranizare a uneia dintre cele mai populare cărți din seria detectivului Hercules Poirot semnate de Agatha Christie. „Moarte pe Nil” are un caz care se complică de la o pagină la alta, pe un fundal exotic și palpitant. Potențialul pentru o ecranizare încântătoare ușor de dedus. Dupa Crima din Orient Express, Kenneth Branagh se întoarce așa cum a promis cu o continuare la fel de energică și palpitantă. De precizat pentru clarificare, Death on the Nile poate fi văzut complet independent de filmul precedent, nu se face nici o referire la evenimentele din tren și totul este tratat, așa cum trebuie, ca un caz separat pentru detectivul mustăcios.

Keneth Branagh a oferit o adâncime personajului de care nici nu știam și nici nu-mi imaginam. El este unul dintre artiștii suficienți de capabili să-și regizeze propriul film în care au rolul de protagonist – ceea ce din punctul meu de vedere nu este ceva tocmai ușor de realizat. Hercules Poirot nu este doar o mașinărie rece de rezolvat enigme, sunt introduse în acest film caracteristici care îl fac totuși uman. Prologul alb-negru cu backstory-ul lui Poirot a fost o surpriză drăguță. Această amintire care revine o dată sau de două ori pe parcursul poveștii îndeamnă la simpatizare din partea publicului, în ciuda criticilor aduse de unele personaje. Per total varianta de Poirot creată de Branagh este adaptată la mai multe tipuri de public, având grijă să rămână plauzibil față de viziunea Agathei Christie, și fără să devină vreun erou de acțiune modern și sec. Aici aflăm de fapt și de ce poartă mustață personajul, și dacă nu mă înșel, nu există o explicație în cărți, și sper să nu greșesc zicând că ideea mi s-a părut originală. Cu toate astea în continuare când citesc vreo povestire cu Poirot mi-l imaginez tot pe David Suchet.

Personajele sunt croite și condensate pe scenariul adaptat de la carte la film dinamic din 2022 astfel încât să le consideri pe toate în aceeași măsură de suspecte. Au fost tăiate o parte dintre personajele care populau ambarcațiunea în roman, și au fost fuzionate unele dintre ele pentru mai multă culoare și dinamică. Toți călătorii au personalități distincte și nu sunt nici prea mulți cât să te pierzi în șirul de indicii care duc la rezolvarea crimei.

Poveștile de dragoste care se întrepătrund sunt mai înflăcărate decât în carte, un patos care ar fi dat rateori cu o distribuție mai puțin răsărită. Interacțiunile pot părea puțin prea încinse însă mă gândesc pe de altă parte că în 1937 oamenii erau mai nerăbdători să se căsătorească fiind determinați de numeroși factori ai vremii care nu mai sunt valabili astăzi.

Diversitatea rasială și de orientări sexuale adaugată este artificială în unele cazuri, reușită în altele. Salome și Rosalie Otterbourne sunt transformate în afro-americane curajoase cântărețe de blues, oferind mult mai multă dinamică filmului și o coloană sonoră vie. Și sunt niște personaje care chiar au ceva relevant de spus despre rasism. Dacă ar fi fost păstrate cu autenticitate toate personajele din carte, ar fi fost plictisitor, de pildă o scriitoare de romane de dragoste nu prea are cu ce să contribuie la acțiune. În schimb, relația dintre două doamne pare să bifeze diversitate pe ultima sută de metri, la fel și vărul Andrew. Diversitatea de dragul de a fi nu aduce niciun plus unui film dacă acea diversificare nu vine cu un element relevant pentru poveste.

Cu toate acestea, a nu se înțelege că sunt dat pe spate de personaje. Interpretarea este reușită în multe scene dar cu timpul ți se vor șterge din memorie. În centrul atenției se află Gal Gadot în rolul potrivit ca o mănușă a fabuloasei Linnet Ridgeway. Mi-ar fi plăcut să dea dovadă și de ceva smerenie, asemeni variantei din roman, însă chiar și așa plăcerea de a se afla în centrul atenției este jucată aproape la perfecție de Gadot. La un moment dat se dă drept Cleopatra, ceea ce mi-a amintit că actrița chiar se află într-un proiect în acel rol – poate excursia aceasta în Egipt a fost doar încălzirea.

Evenimetele care au loc pe vasul Karnak sunt interesante de urmărit până la capăt. Chiar dacă eventual ghicești făptașul crimei punând cap la cap indiciile pe care le descoperă Poirot. Trebuie să precizez că lucrurile se precipită și se complică cu repeziciune, de uneori pare că detectivul se îndepărtează de răspunsuri în loc să se apropie. Poirot se autointitulează cel mai bun detectiv din lume și nu degeaba este cel mai renumit, însă ce se întâmplă pe Nil îi atinge limitele psihologice.

Vasul în sine arată fantastic, iar Nilul este o plăcere pentru ochi de la răsărit până la apus și chiar și noaptea. În unele momente peisajele cu temple și piramide au avut pentru mine un aspect vag sintetic, cumva eram perfect conștient că nu ne aflăm cu adevărat în Egipt. Garderoba și recuzita folosite în film au întărit în schimb atmosfera interbelică.

Dacă renunți la mofturile mele adresate scenariului și producției, Death on the Nile va fi o excursie exotică de două ore plină de dramă, suspans, umor și amor. Adaptarea lui Branagh este cât se poate de modernă, și totuși fidelă, cu schimbări față de carte care au sens în 2022. Unele schimbări se află acolo parcă pentru a bifa o simplă listă, iar altele aduc mai multă savoare poveștii. Sper să îl mai vedem măcar o dată pe acest Hercules Poirot dacă Death on the Nile bifează nivelul de vânzări minim pentru aprobarea unui nou titlu în serie.

Rămâne, așadar, să-l vedeți și să decideți singuri dacă vă este pe plac sau nu și vă așteptăm să discutăm despre el. Filmul Death on the Nile / “Moarte pe Nil” va fi disponibil din 11 februarie la cinema și este distribuit în România de Forum Film.