“Jude Law este un Albus Dumbledore excelent, carismatic și misterios.”
Regizor: David Yates
Scenariu: Steve Kloves
Gen: Familie, Aventură, Fantastic
Lansare: 8.04.2022
Durata: 1h 44min
Studio: Warner Bros.
Clasificare: A.P.13
Distribuitor: Vertical Entertainment
Actori:
Jude Law … Albus Dumbledore
Mads Mikkelsen … Gellert Grindelwald
Eddie Redmayne … Newt Scamander
Ezra Miller … Credence Barebone
Dan Fogler … Jacob Kowalski
Sinopsis:
Filmul „Animale Fantastice: Secretele lui Dumbledore” îl are în prim-plan pe Profesorul Albus Dumbledore (Jude Law), care află că puternicul vrăjitor întunecat Gellert Grindelwald (Mads Mikkelsen) comploteză pentru a prelua controlul asupra lumii vrăjitorilor. Dumbledore apelează la ajutorul magizoologului Newt Scamander (Eddie Redmayne) care organizează un grup de vrăjitori, vrăjitoare și un brutar într-o misiune riscantă, în care se întâlnesc alături de animale fantastice în încercarea de a dejuca planurile lui Grindelwald.
Recenzie:
Entuziasmul meu pentru universul Harry Potter a scăzut treptat în maniere greu de explicat, cam de când cu al doilea film din seria Animale Fantastice, Crimele lui Grindelwald. Poate că ține puțin de cultura woke presărată ici-colo prin filme în ultimii ani, poate că ține și de anumite atitudini ale scriitoarei J.K. Rowling. Poate că mi-am schimbat puțin gusturile. Destul de probabil însă, deși am văzut de două ori Crimes of Grindelwald, am avut nevoie urgent de o recapitulare înainte să ajung la vizionarea continuării. E firesc să uiți elemente din poveste după 4 ani, însă trebuie să recunoaștem că Fantastic Beasts 2 a avut o poveste oarece confuză, ce a încercat să introducă prea multe personaje și să meargă în prea multe direcții care ating la rândul lor multe puncte culturale. Cel puțin cu această impresie am rămas eu, cu toate că au fost și suficiente elemente care mi-au plăcut.
Secretele lui Dumbledore sosește după amânări rezultate atât din scandalul de acum ceva ani din jurul lui Johnny Depp cât și din pandemie (evident). Rolul lui Grindelwald a fost redistribuit în cele din urmă lui Mads Mikkelsen după ce niciun studio mare nu a mai vrut să aibă de a face cu Johnny Depp. O schimbare plauzibilă în lumea vrăjitorilor datorită numeroaselor farmece și poțiuni existente care pot explica eficace schimbarea la față a cuiva. Știm din primul film că adevărata față a lui Grindelwald este dezvăluită abia la final, maleficul vrăjitor ascunzându-se sub identitatea autorului Percival Graves (Colin Farrell).
Mads Mikkelsen joacă impecabil rolul dat. Chiar dacă mi-a plăcut și interpretarea lui Johnny Depp (am considerat-o cea mai bună parte a filmului anterior), Mikkelsen este un Grindelwald chiar mai convingător. Mimica și atitudinea expuse sunt fascinante, creionând un personaj înfiorător ce ne amintește de personalități istorice psihopate. Scenariul nu ne duce prea mult în mintea răufăcătorului, în ciuda faptului că ne aflăm la al treilea film din serie. Ura lui Grindelwald față de Încuiați are conotații fasciste și atât, poate asta și este ideea sau poate urmează să aflăm mai multe cândva despre cum gândește acest personaj. Când eram copii ne speriam de Voldemort, iar ca adulți Grindelwald ne dă fiori. Nu avem nici o explicație magică pentru redistribuirea rolului din păcate și va trebui să luăm ca atare noua interpretare.
Fantastic Beasts a început cu povestea magizoologului Newt Scamander, însă Secrets of Dumbledore îl are ca protagonist mai degrabă pe Albus Dumbledore. Încă nu știm dacă seria Fantastic Beasts își va întoarce în ultimele două capitole atenția către Scamander și animale sau dacă fiecare capitol are de fapt un protagonist diferit. În orice caz, Jude Law este un Albus Dumbledore excelent, carismatic și misterios. Interpretarea sa este în continuare credibilă și plăcută. Evident, aflăm răspunsuri la întrebările anterioare legate de personaj și din fericire nu am simțit că am plecat de la film cu mai multe întrebări suplimentare.
Eddie Redmayne, Dan Fogler, Ezra Miller și restul oferă interpretări bune, chiar și personajele secundare sunt interpretate satisfăcător. Cu toate acestea, nu înseamnă că ne sunt dezvăluite laturi noi ale personajelor neapărat. Aventurile acestora continuă și relațiile dintre ele sunt puse la punct și dezvoltate în moduri nesurprinzătoare dar măcar nu dezamăgesc.
Scamander (Redmayne) are un rol cheie în planurile secrete ale lui Dumbledore, și inițial este acela de a strânge echipa sa cu care vrea să-l oprească pe Grindelwald din a porni războiul cu Încuiații. Fiecare personaj primește la scurt timp însărcinări separate și au astfel, unele dintre ele, ocazia să strălucească mai bine ca înainte, însă nu este neapărat fructificată mereu această oportunitate. Preocuparea lui Newt pentru animale este rezumată la animalul fantastic folosit ca MacGuffin, și anume Dragonul Chinezesc, al cărui rol nu vreau să-l dezvălui înainte să vezi filmul. Newt, acceptând misiunea lui Dumbledore, este nevoit să interacționeze mai mult ca niciodată cu alți oameni însă crede în această cauză și face tot ce-i stă în putere. Firul său romantic cu Tina Goldstein (Katherine Waterston) este pus pe pauză pentru a nu aglomera mai tare scenariul. Sau poate că actrița nu a avut timp să se implice mai mult în film, rezultând într-o singură scenă în care apare. În ansamblu, faptul că Newt nu mai este aici în centrul atenției face sens pentru poveste. S-ar putea ca fanii lui să fie dezamăgiți de atenția reorientată către alt protagonist, însă eu nu am văzut-o neapărat ca pe un lucru rău.
Dacă unele personaje apărute anterior lipsesc cu desăvârșire, altele au acum mai mult loc în lumina reflectoarelor. Fratele morocănos al lui Albus, Abeforth (Richard Coyle) are de exemplu ocazia să ne arate cât de morocănos este și de ce. Asistenta lui Newt, Bunty (Victoria Yeates) primește câteva obiective destul de importante în acest capitol și ne încântă în continuare cu entuziasmul ei. Cel mai plăcut personaj din echipa lui Dumbledore este profesoara Lally Hicks, interpretată carismatic de Jessica Williams. Lally apare doar într-o scurtă scenă data trecută, într-un dialog avut loc printr-o carte, așadar abia acum o cunoaștem în carne și oase. Este descurcăreață, are stimă de sine, o aroganță care nu deranjează și practic oriunde se află ai impresia că ai ce învăța de la ea și fură uneori atenția de la personaje mai centrale.
Până și Credence (Ezra Miller) primește mai puțină atenție decât mă așteptam, având în vedere dezvăluirea de la finalul episodului anterior. Conflictul său se rezolvă undeva pe la jumătatea filmului și deși nu aș zice că noile dezvăluiri și confruntări sunt spectaculoase, măcar pot spune că mi-au dat un sentiment de liniște la finalul filmului. Are o scenă sau două în care îmi amintește de Kylo Ren (Adam Driver) în care am simțit că talentul lui Miller este regizat neinspirat.
Încuiatul Jabob Kowalski (Dan Fogler) este mai serios de data aceasta având în vedere evenimentele din trecut. Cu mai multe ocazii, Albus și Lally îi arată atât lui cât și publicului de ce lumea are nevoie de un om curajos și nobil ca el. Și pentru acest personaj vei vedea soluții previzibile dar mulțumitoare. Queenie (Alison Sudol), aflându-se în tabăra greșită, reprezintă un as în mâneca lui Grindelwald care ar fi avut mai mult potențial devastator.
Am uitat pe cineva? Theseus Scamander (Callum Turner) are o chimie cu fratele său pe care aș vrea s-o văd și pe viitor, pentru că cei doi fac echipă bun și au potențial de umor. Yusuf Kama este complet neinteresant și rolul său în toată povestea ridică cele mai multe semne de întrebare. Tabăra lui Grindelwald este formată din fețe monocrome, reușite estetic pentru a ilustra personaje negative datorită machiajului și costumelor însă le vei uita în drum spre casă.
În concluzie, distribuția este aleasă bine, în mare parte interpretările sunt eficiente dar aproape nimeni nu impresionează și nici scenariul nu dezvoltă în moduri fascinante personajele, însă apreciez că totul se leagă cumva și măcar nu mai sunt introduse personaje doar de dragul de a umple lista distribuției sau de a bifa și mai multe lucruri din cultura „woke”.
Animalele fantasice au cea mai redusă prezență în acest capitol 3 (a se vedea și cât de mic este scris titlul în logo). În afară de animalul în jurul căruia se învârte intriga, mai sunt doar câteva apariții drăguțe sau înfiorătoare după caz. Adorabilii Pickett (Bowtruckle-ul) și Teddy (Niffler-ul) au o scenă de evadare împreună ce merită văzută. Creaturile care seamănă cu niște scorpioni în cavernele din care evadează frații Scamander și care oferă punctul amuzant din trailer, nu sunt nici ele splendid reprezentate. Țin minte că în primul film am fost fascinat mai ales de animalele create, însă aici pare că au fost adăugate doar ca să se poată justifica păstrarea numelui seriei. Până și pentru dragonul chinezesc, de altfel important pentru poveste, pare oarecum introdus tot din acest motiv.
Intriga filmului este mai aerisită decât în Crimele lui Grindelwald, metoda povestirii la fel.
O altă problemă pe care o are Secretele lui Dumbledore ține de atmosfera inconsistentă. Firul narativ începe prin a fi foarte întunecat, iar câteva scene care îl introduc pe noul Grindelwald au o conotație malefică un pic exagerată, de parcă scenaristul sau regizorul nu avea sufientă încredere în deducția publicului și aproape că scrie cu markerul pe fruntea lui Mads Mikkelsen „personaj foarte negativ”. Astfel, rarele momente de umor strâpung adesea parcă la momentul nepotrivit, când încă procesezi gravitatea unor evenimente. Întregul capitol în care frații Scamander, alături de Pickett și Teddy, evadează din catacombe, este unul menit să captiveze cu acțiunea și cu umorul, însă dacă animăluțele lui Newt sunt personificate în mod sincer haios, replicile haioase dintre frații Scamander sunt un pic cam neconvingătoare.
Această inconsistență se reflectă și în imagine. Tonurile gri predomină de-a lungul peliculei, iar eu sunt de părere că nu este neapărat necesar să întuneci imaginea ca să evidențiezi natura întunecată a evenimentelor. Degeaba începe acțiunea într-o junglă dacă e prea întuneric să-i vezi detaliile. Evenimentele au loc iarna și e cumva firesc ca imaginea să aibă tonuri nocturne și peisaje înnorate, dar nu mă pot abține de la a mă gândi iar la culorile din primul film. Berlinul arată în regulă, de exemplu, în contextul politic al poveștii (candidații la conducerea lumii vrăjitorești). M-am bucurat să revedem Hogwarts-ul și satul Hogsmeade însă nu ar fi stricat să stăm pe acolo câteva minute în plus. Cea mai bună locație a filmului este cea din ultima sa parte, într-un orășelor al munților Himalaya. Nu numai că locația în sine este inedită pentru universul vrăjitorilor dar beneficiază de o lumină mai clară și de lupte mai captivante. În afară de munți însă locațiile nu sunt memorabile și în anumite cazuri sunt repetitive. De pildă, cu toate că îmi place strada pe care se află brutăria lui Kowalski, unghiul din care e prezentată se repetă așa des că m-am săturat s-o văd.
Intriga filmului este mai aerisită decât în Crimele lui Grindelwald, metoda povestirii la fel. Chiar dacă unele personaje au fost neinteresante și acțiunea este trasată pe un drum sigur și previzibil, recunosc că am fost tot timpul curios de ce avea să se întâmple mai departe. Fapt care se datorează planurilor lui Dumbledore, în care dă informații cu țârâita pentru a nu-l lăsa pe Grindelwald să-și dea seama de prea multe. A fost cumva ca un film cu spioni în interiorul universului Hogwarts. În mare, elementele noi și vechi introduse se încadrează în logica universului creat de Rowling. Nu prea am înțeles magia din scena introductivă dintre Albus și Gridelwald, dar poate fanii mai bine conectați vor înțelege ce se petrece.
Animale Fantastice: Secretele lui Dumbledore este un film indecis, oarecum comod și adesea neinspirat, dar este până la urmă o aventură satisfăcătoare și captivantă. Reușind din punctul meu de vedere să depășească în multe privințe filmul anterior, încă lasă de dorit comparativ cu primul.
Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore/”Animale Fantastice: Secretele lui Dumbledore” poate fi văzut în cinematografe din 8 aprilie, distribuit în România de Vertical Entertainment.
