“Este suficient de original şi captivant în esenţă cât, dacă eşti interesat de cultură japoneză dacă îţi plac chestiile paranormale/supranaturale, ai foarte foarte multe de găsit în Ghostwire: Tokyo.“

Gen: Acțiune, Aventură

Lansare: 25 martie 2022

Studio: Tango Gameworks, Bethesda Softworks

Distribuitor: CD Media

Platforme: PlayStation 5, PC

Clasificare: 12+

Sinopsis:

Orașul Tokyo este invadat de forțe supranaturale conduse de un ocultist periculos, ceea ce face ca populația din Tokyo să dispară într-o clipă. Aliază-te cu o entitate spectrală puternică, dornică de răzbunare și folosește un arsenal puternic de abilități pentru a dezvălui adevărul întunecat din spatele dispariției populației, în timp ce te confrunți cu NECUNOSCUTUL în Ghostwire: Tokyo.

Recenzie:

Unul din cele mai aşteptate Exclusive, sau mă rog, semi Exclusive Playstation 5, Ghostwire: Tokyo s-a lansat recent punând jucătorii de pretutindeni în două grupe, cei care au devenit instant fani şi cei care au fost oarecum dezamăgiţi de produsul ieşit, doar că nu din cauza calităţii ci din cauza aşteptărilor. Întrebarea “Ce este Ghostwire: Tokyo?” a primit şi un răspuns, iar părerea noastră despre joc o redăm mai jos. Spoiler alert, nouă ne-a plăcut.

Cumva Original pe hârtie

În timp ce în Tokyo un straniu eveniment de tip “Rapture” are loc unde toţi cetăţenii dispar, iar sufletele lor par să rămână în suspensie, Akito, protagonistul acestui joc moare doar ca să fie reînviat de încă un suflet care intră în corpul său – al lui KK. Cu această miraculoasă a doua şansă Akito dobândește puteri supranaturale acestea stând în mâinile lui, efectiv, pentru că tragi cu degetele și le folosești ca pe arme. Akito și KK trebuie să descopere cine este misteriosul om cu masca Hanya în spatele acestui eveniment ciudat dar şi să salveze cât mai multe suflete posibil printr-o metodă destul de atipică.

Tango Gameworks, cei din spatele jocurilor The Evil Within şi The Evil Within 2, revine cu o poveste oarecum originală pe hârtie şi de multe ori în practică. Deşi scheletul pe care este construit acest joc aduce aminte de jocuri de care ne-am săturat în 2022, Ghostwire: Tokyo reuşeşte cumva să te prindă într-o combinaţie de poveste, mister dar şi cu un gameplay în care ai multe de făcut. Tokyo este o locaţie destul de mare plină de misiuni secundare care îmbogăţesc jocul, animale cărora să le citeşti mintea, să le hrăneşti şi să le mângâi, dar şi foarte multe secrete care reprezintă folclorul japonez, partea de Yokai. Aceşti yokai sunt un tip de monştri din cultura japoneză care variază de la spirite la demoni şi tot ce este între.

Se pune accent pe treaba asta din cauza faptului că pe lângă cei clasici precum tengu, care sunt nişte creaturi de legendă cu 3 trăsături, umane, de maimuţe şi aviare, sau Nekomata, care în joc reprezintă clasicele magazine de unde ai cumpăra muniţie şi altele în jocuri, aici sunt nişte pisici care plutesc în aer şi fac parte din folclorul japonez, jocul se leagă şi de folclor mai modern, sau legende urbane. Una din ele este Kuchisake Onna, femeia cu gura tăiată, care este un inamic destul de puternic în joc. Dar cel mai şi cel mai mult o să vedem lucruri din Japonia obişnuită şi modernă, transformate în yokai, precum acei inamici în costume care seamănă cu Slenderman, dar cu umbrelă. Aceştia sunt numiţi Rain Walkers, vag tradus prin mergători prin ploaie, şi reprezintă salariaţi fără chip în ţinute de lucru şi cu umbrele. Manifestaţi din emoţii negative, ca de exemplu epuizarea din cauza solicitării, aceşti Rain Walkers, apar în diferite forme şi pot cauza probleme în grupuri mari. Dar sunt doar un exemplu de cum cei de la Tango Gameworks au reuşit să producă un comentariu social prin inamicii şi prietenii pe care îi vei întâlni în Ghostwire: Tokyo.

Mai mult aventura decât groază

La prima vedere, din primele imagini Ghostwire: Tokyo părea să fie ceva horror şi nu neg că are multe elemente de groază însă funcţionează în mare parte ca un First Person Action Adventure. Repede îţi dai seama că, deşi are momente în care ţi-ar aduce aminte de alte jocuri, în special shooterul F.E.A.R. din 2005 nu ajunge atât de departe cu elementul horror ci se bazează mai mult pe acţiune.

Asta reiese şi din gameplay-ul care, cum am zis mai sus, este scheletul la jocuri precum Far Cry – ca să numim unul din cele mai populare la momentul de faţă. Deblochezi zone purificând porţi Tori, acele porţi roşii-portocalii pe care le tot vedeţi în poze când apare ceva legat de Japonia. Odată ce ai deblocat aceste zone apar o mulţime de mici iconiţe pe harta cu misiuni secundare, misiuni principale, obiecte ascunse şi altele de explorat. Harta nu pare atât de mare însă şi chiar te obişnuieşti repede cu zonele însă faptul că mergi la pas într-o reproducţie aproape fidelă a oraşului Tokyo, îţi garantează cei 10.000 de paşi zilnici.

Dacă elementele horror nu sunt atât de horror şi jocul, ca şi gameplay, nu e atât de original, ce ne rămâne? În principiu exploratul are un ritm destul de satisfăcător, iar întotdeauna vei găsii ceva pentru un upgrade, puncte, secrete sau locaţii cu monede să mergi mai departe, să încerci să urci de nivel, pentru că este un joc care are deja clasică grila de puteri de nivel 1, 2 sau 3 şi toate cele. Vrei mai multe săgeţi în arc, explorează, crești în nivel, adăugă la săgeţi punctele…

mâinile tale sunt principalele arme

Că tot am menţionat arcul, Ghostwire: Tokyo are un arsenal foarte limitate de arme. Cum am zis mai sus, mâinile tale sunt principalele arme şi poţi trage cu trei feluri diferite de abilităţi, verde, albastru şi roşu. Verde tind să cred că e vânt, albastru ştiu sigur că apa şi roşul e cu siguranţă foc. Pe lângă aceste trei mai ai arcul care deşi ai vrea să fie o resursă mai fiabilă de multe ori este ultima opţiune sau prima de iniţiere, săgeţile sunt limitate, iar trasul cu arcul deşi este puternic, niciodată nu se simte atât de tare încât să te bazezi pe el. Pe lângă arc mai ai şi talismanele care îţi te pot ajuta în situaţii extreme, dar şi ele sunt limitate, ca putere şi cantitate, iar Katashiro, păpuşica de hârtie, nici măcar nu o putem numii armă pentru că doar colectezi suflete cu ea ca să le poţi salva în cabinele telefonice pe care le găseşti în oraş. V-am spus încă de la început că este un mod destul de atipic de a salva lumea. Ghostwire-ul în schimb, acela la care face referinţă titlu, este doar un element cu care distrugi inamicii. E fun vizual şi arata cool, dar singurul lucru pe care vrei să îl faci este să îl upgradezi cât mai repede că animaţia să fie mai rapidă şi să poţi să te lupţi mai departe.

Sunt zone pline de inamici dar nu sunt împrăştiaţi unui aici, unu acolo. Efectiv ajungi în mijlocul unor intersecţii sau parcuri sau oriunde şi deodată apar cinci-zece-cincisprezece inamici gata să te omoare. Mai interesant este faptul că ajung să fie variaţi, aceşti inamici, aşa că ce se întâmplă pe ecran începe să devină un spectacol. Unii inamici de sex feminin trag cu sfere care se mişcă foarte încet către tine, eşti atacat de patru Rain Walker în timp ce două şcolăriţe fără cap sar înainte şi înapoi şi încearcă să te prindă, iar dacă nu ai fost atent şi mai există şi un Forlorn sau Forsaken (nişte fetiţe mici în costume de ploaie) ai pus-o (scuzați-mi japoneza). Jocul nu este extrem de dificil însă situaţiile dacă nu sunt gestionate corespondent s-ar putea să îţi aducă un final prematur.

PS5 versus PC

Am spus semi “Exclusive”, pentru că în ciuda faptului că s-a anunţat ca un titlu exclusiv de PS5 şi numai PS5, au decis cumva că era o bună ideea să îl pună şi pe PC aşa că este un exclusiv PS5/PC. Copia noastră pentru recenzie a fost de PS5 unde totul este exact next gen aşa cum ne-am aştepta de la un titlu original şi un IP nou. Face uz de controller-ul de PS5 şi de puterea pe care o are consolă şi reda jocul foarte aproape de ce ar putea să facă un PC destul de High End. Controller-ul este folosit la adevăratul lui potențial, cu acele triggere în funcție de “focurile” trase cu mâinile și force feedback care te face să “simți” orice se întâmplă cu personajul tău sau prin joc. Excelent implementat. Am înregistrat primele minute din joc, cu tot cu meniu, intro, cutscenes și bineînțeles, gameplay pentru a vă face o idee cum stau lucrurile pe PS5:

Dar aici a intervenit curiozitatea mea, am vrut să văd cum se mişca pe un PC decent, nu unul High End. Răspunsul este “spectacular”. Şi nu datorită faptului că am eu cine ştie ce RTX 3090 pe calculator, nu, ci pentru că totul avansează în favoarea jucătorilor, iar jocul include în opţiuni ceva ce se numeşte “TSR”. Ştiam că TSR este o funcţie din Unreal Engine 5 despre care am auzit în The Matrix Awakens, dar se pare că a fost portata şi pe Unreal Engine 4 şi pot spune că funcţionează super-bine. Da, nu ca şi cum ar rula totul direct de pe piese însă fără să intru în detalii tehnice despre cum funcţionează DLSS de la NVIDIA şi ce face acest TSR… tot ce pot spune este că dă rezultate foarte bune. Fără probleme de framerate şi vizual impresionant din toate punctele de vedere e ca şi cum te joci pe cel mai puternic Rig din anul Domnului 2022. Am făcut, de asemenea, o captură video și din varianta de PC pentru a vedea cum arată gameplay-ul în acest caz:

Din punct de vedere grafic este un joc care arată între generaţii. Deşi se întâmplă noaptea este suficient de luminat şi suficient de colorat să nu ai impresia că repeţi experienţa pe care ai avut-o cu Doom 3. Animaţiile în schimb sunt foarte bune. Este un joc foarte dinamic datorită mişcărilor inamicilor care sunt de simplii mergători la acrobaţi şi alte fantome din folclorul japonez. Te fură de multe ori lucrurile mici faţă de poză de ansamblu şi oraşul care, deşi este pustiu, parcă aşteaptă să reînvie în orice moment.

Urmează-mi vocea

Este un joc japoneză aşa că important este să te bucuri de el în versiunea originală. Voice acting-ul japonez este și el, spectaculos. I-aş da nota zece doar pentru că zici că eşti într-un film sau anime, vocile se disting clar şi KK era Kakashi în Naruto. Restul personajelor se ridică la acelaşi nivel garantat şi deşi nu am încercat să văd cum e în engleză, nu prea cred că mai contează sau nu schimbă faptul că stă singur doar pe voice acting-ul japonez şi dacă mai ai o altă variantă e doar ca să nu existe oameni să zică “ce bine era dacă”.

Pe de altă partea muzica este bună, nimic în ordinea de memorabilă, dar suficient de prezentă în joc cât să îţi dai seama că există. La fel şi sunetele armelor sau a monştrilor. Pac-pac-ul din mâini are un impact sonor destul de puternic în ciuda faptului că nu întotdeauna acele lovituri sunt atât de tari precum se aud.

Prins în Tokyo

Înţeleg în mare parte critica pe care a primit-o acest joc. Da, poate să fie repetitiv la punctul în care poate ajunge plictisitor, însă nu dezamăgeşte niciodată atâta timp cât avansezi în poveste. Nu este nici foarte previzibil, deşi pe alocuri este generic şi nu dezvoltă atât de mult personajele, în special pe cele rele. Dar este un joc bun. Este suficient de original şi captivant în esenţă cât, dacă eşti interesat de cultură japoneză dacă îţi plac chestiile paranormale/supranaturale, ai foarte foarte multe de găsit în Ghostwire: Tokyo.

Deşi partea cu misiunile secundare merită o întreagă categorie în care să vorbesc despre ele am considerat că mai bine rămâne pentru fiecare să le descopere, acestea fiind adevăratul suflet al jocului. Dacă idea că seamănă cu un Far Cry nu îţi surâde pot spune că seamănă şi cu un Heretic sau Hexen şi în afară de Graven nu am mai avut un joc de acest gen de mult timp. Are ceva atracţie pe partea asta nostalgică. Nu foarte clar şi foarte diferit de ce au fost şi sunt The Evil Within, Ghostwire Tokyo combină cumva old school cu new school. Combină, cum ziceam, Heretic/Hexen cu Far Cry, dar cu gustul şi aroma orientală ale folclorului japonez. Este, clar, cu totul şi cu totul deosebit.

Ghostwire: Tokyo e disponibil din 25 martie pe PC și PlayStation 5.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.