“Recomand să joci Beneath a Steel Sky cu puțin timp înainte sau să vezi o recapitulare detaliată“
Gen: Aventură
Lansare: noiembrie 2021
Studio: Revolution Software
Distribuitor: Microids
Platforme: PlayStation 4, PlayStation 5, Nintendo Switch, Xbox One, Xbox Series X și PC
Clasificare: 18+
Sinopsis:
Din partea studioului multipremiat, Revolution Software, vine ‘Beyond a Steel Sky’ o aventură 3D a cărei acțiune are loc într-un viitor condus de I.A.
Recenzie:
După Syberia: The World Before ar fi timpul să analizăm un alt titlu de aventură „point’n’click” ce continuă o poveste veche: Beyond A Steel Sky, un sequel la clasicul Beneath a Steel Sky din 1994. Produs tot de designerii inițiali (Revolution Software), Beyond este portat pe console la mai bine de un an de lansarea sa pe PC, distribuit de Microids. Varianta jucată de mine este cea de PS4 și mă întreb astăzi dacă experiența mea cu jocul ar fi fost mai plăcută jucând pe PC. Beyond a Steel Sky are pe hârtie multe elemente care mă atrag: un umor ușor macabru peste un fundal întunecat SF, o lume predominant condusă de inteligență artificială, comentarii legate de societatea noastră reală și puzzle-uri ce implică hacking. Teoretic, nu avea ce să nu-mi placă.
Și totuși…
Originalul apărut în 1994 l-am jucat acum mai mult de un deceniu, cândva la scurt timp după ce a fost oferit gratuit de vechiul GOG care pe atunci chiar se axa numai pe jocuri vechi readuse pe platforme contemporane. În continuare îl poți obține gratuit pe GOG sau Steam. A fost unul din jocurile de aventură preferate ale mele, din generația sa, alături de primele două Monkey Island. Beneath a Steel Sky mi-a deschis apetitul pentru povești pixelate de mister cu fundal cyberpunk, cu tonuri întunecate și ușor amuzante. Technobabylon, lansat în 2015 de WadjetEye este un exemplu puternic în acest caz. Îl recomand ca alternativă.
Sequel-uri la aventuri point and click clasice și iubite încep să apară și să atragă eventual și atenția unui public mai larg, nu doar a nișei de fani ai genului. Cel mai controversat și mediatizat titlu din ultima lună a fost recent anunțatul Return to Monkey Island, la cârma căruia se întoarce legendarul Ron Gilbert, creatorul primelor două jocuri (din 1990 și 1991!) pentru a crea un sequel așa cum își dorea dintotdeauna. „Fanii” nu sunt toți de acord cu direcția artistică abordată.
Revenind la Beyond A Steel Sky, acesta este în mare parte un titlu care continuă cu respect povestea primului joc și aduce un final satisfăcător. Deși nu simțeam nevoia de o continuare, creatorii au găsit un motiv întemeiat pentru Robert Foster, protagonistul, să se întoarcă în metropola utopică Union City. Un copil din satul său este răpit de o mașinărie pe patru picioare care îl duce în Union City. Pentru a se infiltra în orașul puternic securizat, Foster este nevoit să preia identitatea unui lucrător al orașului găsit mort la marginea sa, Graham Grundy. Foster găsește un Union City schimbat, în care cetățenii sunt fericiți și zâmbitori la tot pasul. Însă își dă seama că este ceva putred sub toate aceste măști ale împlinirii sociale. Treptat vei afla despre conspirații legate de noul sistem care ține tot orașul în priză, MINOS, și despre consiliul celor cinci ministere: Plenty, Safety, Aspiration, Comfort and Wellbeing.
Alături de ranga multifuncțională pe care Foster o are tot timpul în inventar încă din primul joc, vei pune încă de la începutul jocului mâna pe un dispozitiv cu care te poți conecta la aproape orice sistem MINOS pe care îl poți hackui. Puzzle-urile se rezumă de multe ori la hackuit MINOS în care înlocuiești funcțiile programate ale dispozitivelor cu cele alte celuilalt din apropiere. Astfel de situații crează de multe ori un haos amuzant și pe parcursul celor aproximativ 8 sau 10 ore de joc vei distruge puțin câte puțin ordinea normală a orașului. Iar când nu e cazul de a face hacking, de multe ori tot ranga te scoate din bucluc. Tot din primul joc se întorc și schimbarea de vestimentație în fucție de situație și înlocuirea lui Joey.
Nostalgicii vor fi mulțumiți în mare parte de poveste, dar din ce am urmărit în grupuri de fani ai genului adventure, mulți dintre aceștia au fost sceptici din cauza stilului grafic. Animația 3D este greu de digerat pentru fanii pixel art, însă față de alte resuscitări ale unor serii consacrate, Beyond A Steel Sky arată doar pe jumătate rău. Stilul în sine este potrivit însă nefericirile vin mai degrabă din unele sughițuri tehnice.
Sughițurile tehnice pe care eu nu le pot trece cu vederea. AI-ul NPC-urilor este rătăcit de un pathfinding substandard. Mai mereu, personajele care umplu spațiul prin mediul jocului se plimbă dintr-un loc în altul și se blochează dacă porți vreun dialog în drumul lor. Modelele personajelor de umplutură se repetă prea des, în cazul oamenilor. În cazul roboților, ar fi de înteles. Aceste neajunsuri slăbesc contactul jucătorului cu lumea jocului. Ai putea să le consideri ca parte din metafora caricaturistă a unei societăți mult prea comode. O folosire cam nefericită a lui Unreal Engine 4.
Union City, deși se vinde ca un oraș al perfecțiunii, nu este o destinație turistică memorabilă a jocurilor de aventură. Există porțiuni oarecum prea mari de parcurs. Aceste spații largi nu m-au plictisit neapărat din cauză că ar mânca timp deplasarea prin ele. Însă nu e nici ca și cum ai ce vedea de fiecare dată când treci prin aceleași locuri, fie că așa cere firul narativ, fie căutând soluții. Arhitectura Union City are un aer aparte, și totuși în același timp anost și aproape gol – au fost doar vreo două momente în care să mă opresc să casc gura la peisaj, și ambele au fost la înălțime.
Așadar dacă pățești să te blochezi neștiind ce să faci mai departe, nu aș zice că ai unde să te plimbi până îți vin ideile atunci când te lași furat de atmosferă. Mediul înconjurător este uneori searbăd, NPC-urile cu care nu poți interacționa te scot din minți, iar cele cu care poți vorbi au puține lucruri de spus și nu îți vor ține de urât între puzzle-uri.
Când ajungi în sfârșit în zonele industriale, îmi amintește mai bine de prequel. Până atunci, scenele par uneori prea golite de viață și totuși indecent de colorate.
Nostalgicii vor găsi niște omagii drăguțe aduse primului joc și chiar și referințe la alte titluri de aventură clasice, sau referințe la filme îndrăgite. Uneori aceste easter egg-uri sunt amuzante, dar de multe ori doar își bifează prezența în ambianța jocului. Poți colecționa numeroase broșe ale Aspirației, pe care să le porți pe piept, multe dintre ele fiind deblocabile dacă te abați de la drumul evident și explorezi fiecare colțișor interacționabil ca un aventurier veteran respectabil.
Puzzle-urile, așa cum am spus mai sus, se rezumă la soluții oarecum simple, dar nu tocmai evidente. Ca sfat, fără să divulg informații, nu uita de regula clasică a aventurii point and click de a epuiza toate opțiunile de dialog chiar și atunci când nu par importante, căci chiar și când nu oferă informații despre puzzle-uri replicile personajelor sunt uneori niște veritabile bijuterii.
Dacă refuzi să folosești sistemul de indicii din meniu, poți vorbi cu Joey atunci când se află în preajmă ca să-ți dea idei – adesea, ce să NU faci. Joey e singurul personaj cu simțul umorului.
O bună parte din achievement-uri vin de la sine de fiecare dată când ajungi la un nou prag din poveste, iar altele se obțin dacă nu folosești deloc opțiunea pentru indicii și atunci când faci anumite lucruri amuzante în afara soluțiilor principale. Un trofeu de platină destul de ușor de obținut dacă asta îți aduce plăcere.
În loc să am dificultăți reale legate de soluțiile puzzle-urilor, frustrările au venit din cauza interfeței stângace. Deși știam ce vrea jocul de la mine, de multe ori a fost greu să selectez obiecte din mediul înconjurător, fie pentru că nu mă aflam în poziția exactă ca să fie selectabile cu controller-ul, fie se aflau prea aproape de altă funcție și intram din greșeală în dialog cu cineva în loc să analizez obiectul de lângă personaj. Culmea, dispozitivele MINOS sunt detectabile de unealta de hacking de la zeci de metri distanță și este extrem de ușor să le conectezi între ele pentru a aduce necazuri.
Cândva după primele două treimi ale poveștii, narațiunea devine cu adevărat palpitantă și dorința mea de a descoperi concluzia a mai luat avânt. Firele se deznoadă câte puțin în sfârșit, iar legăturile cu jocul de acum aproape 30 ani încep să aibă profunzime și sens. Aventura în sine devine mai periculoasă prin momentele în care Foster poate pieri. Abia din aceste momente am fost mai atras să investesc atenție, de acum cu greu am acceptat să iau vreo pauză din fața consolei.
Abia spre final anumite întrebări de ale și-au primit răspunsul, și ca să nu pățești să fi dezorientat de un anumit aspect al poveștii, recomand să joci Beneath a Steel Sky cu puțin timp înainte sau să vezi o recapitulare detaliată. Uitând de un detaliu de la sfârșitul primului joc, vei avea impresia destul de devreme că ai dat de un plothole. Iar pe mine sentimentul m-a secat multe ore, și am descoperit că nu am fost singurul. Această situație putea fi evitată dacă în scenariu îți era amintit acel aspect, tocmai ca să nu crezi că totul e anapoda. Deși ar putea fi considerat spoiler pentru primul joc, ar fi făcut ca povestea să nu pară stupidă dacă de exemplu personajele ar fi vorbit despre ce s-a întâmplat la finalul lui Beneath.
Aș fi vrut să-mi placă mai mult, dar insuficiențele tehnice m-au împiedicat să gust tot ce avea de oferit povestea. Finalul jocului dezvăluie niște filosofii legate de societate și conduerea unui oraș ce merită discutate. Dacă stilul grafic este pe gustul tău și poți să treci peste frustrările mele legate de interfață și funcționalitatea propriu-zisă, și mai ales dacă ți-a plăcut orice joc de aventuri din epoca recentă, Beyond A Steel Sky ar putea fi o călătorie SF pe cinste pentru tine. Alternativ, poți încerca ultimul Syberia apărut, care ar putea să-ți gâdile în moduri mai plăcut nostalgia, conform recenziei noastre.
Beyond a Steel Sky este disponibil pe PlayStation 4, PlayStation 5, Nintendo Switch, Xbox One, Xbox Series X și PC.
