“Transformarea lui Austin Butler în Elvis este fascinantă de la un capăt la altul.”
Regizor: Baz Luhrmann
Scenariu: Sam Bromell, Baz Luhrmann
Gen: Biografic, Dramă, Muzical
Lansare: 24.06.2022
Durata: 2h 39min
Studio: Warner Bros.
Clasificare: A.P.13
Distribuitor: Vertical Entertainment
Actori:
Austin Butler … Elvis
Tom Hanks … Tom Parker
Olivia DeJonge … Priscilla
Sinopsis:
ELVIS este un spectacol cinematografic care spune povestea despre viața și muzica lui Elvis Presley, cu Austin Butler și câștigătorul a două premii Oscar, Tom Hanks. Povestit din perspectiva lui Parker (Hanks), filmul se adâncește în dinamica relației complexe dintre cei doi de peste 20 de ani, de la ascensiunea la faimă a lui Presley (Austin Butler) până la vedeta fără precedent care a schimbat cursul istoriei, pe fundalul peisajului cultural în evoluție și al pierderii inocenței în America. În centrul acestei călătorii se află unul dintre oamenii importanți și influenți din viața lui Elvis, Priscilla Presley (Olivia DeJonge).
Recenzie:
Unde s-a ascuns Austin Butler până la Elvis? E posibil să-i recunoști fața din diverse seriale dar abia acum îi vei ști numele pentru că interpretarea sa suprinzătoare îl va face cunoscut și îi va deschide uși cu totul noi în cariera sa. Desigur, nu poți decola cu un film biografic fără să atașezi măcar un nume cunoscut lângă actorul debutant, așa că Tom Hanks sare în ajutor în rolul managerului, Colonelul Tom Parker.
Auzisem și citisem diverse informații despre viața lui Elvis Presley, adesea fără intenție – nu ai cum să nu auzi de Rege. Și-a lăsat amprenta nu numai în muzică, ci chiar și în industria entertainment-ului în general. Însă adesea, uităm de managerul din spate care trage sforile ce fac posibile spectacolele de care ne bucurăm. Ceea ce este firesc, nu ne putem condamna că nu cunoaștem munca celor din spatele unei vedete care ne fură ochii în așa manieră. Filmul lui Baz Luhrmann ne arată noi informații din culisele carierei lui Elvis, însă ne prezintă povestea prin perspectiva șarlatanului Tom Parker.
Ritmul poveștii este puțin dezacordat. Începutul este exploziv și amețitor, până se stabilește un singur curs cronologic al povestirii. Apoi spre final atmosfera se mai domolește lăsând loc emoțiilor. Începutul filmului m-a obosit inițial dar în ansamblu vâd acest ritm neegalat ca o metaforă la cariera pe care o relatează scenariul – un început energic, cu suișuri și coborâșuri până la o vagă amorțire spre final. Iar dacă ești un bătrân șarlatan pe moarte povestind viața ta și a artistului pe care l-ai ghidat și manipulat, îmi imaginez că este un pic greu să-ți începi povestirea.
Transformarea lui Austin Butler în Elvis este fascinantă de la un capăt la altul. Vocea, comportamentul și look-ul se apropie atât cât a fost posibil de realitatea. Emoțiile pe care le redă Butler evocă laturi despre care non-fanii muzicantului nu le știau. După tinerețea efervescentă, actorul reușește să exprime crizele de identitate pe care le-a suferit artistul pe la mijlocul vieții, precum și amărăciunea din ultimii ani, după ce a realizat prea târziu ce anume a pierdut și cum anume a fost păcălit. Sunt mai multe teorii despre moartea sa, dar colonelul Tom Parker le neagă, oferindu-ne un răspuns metaforic. Chiar și cu noi, Parker încearcă să se dezvinovățească. Nu minte, însă. Toate motivele din spatele morții, vei realiza, sunt reale. Cel puțin, așa am ajuns să consider, că toate cauzele precizate se leagă între ele. Lui Tom Hanks i-a stat bine în acest rol, fiind unul din titanii naratorilor de cinema. Ceea ce nu înseamnă că este neapărat un rol transformativ, așa că sper că nu va devia atenția pe care Austin Butler o merită mai mult în acest moment.
Narațiunea devine repede captivantă și am pățit să uit pentru câteva momente unde mă aflu. Ceea ce se datorează și direcției de imagine atent lucrată, precum și machiajului și costumelor. Autenticitatea epocii anilor ’50 până în ’70 miroase a nominalizări la premii în aceste departamente tehnice. Cu această ocazie precizez că de asemenea întreaga distribuție oferă interpretări credibile specifice fiecărei epoci. Se simte atât în priveliște cât și în interpretări schimbările culturale drastice aduse de evenimentele precipitate ale anilor ’60.
Dacă nu ești un fan mai înfocat de-al lui Elvis sunt totuși chiar și așa șanse să îți pierzi din răbdare și atenție mai ales în ultima oră de film. Sau dacă te obișnuiești prea repede cu liniștea dramatică s-ar putea să te zgâlțâie scenele concertelor cu tot cu tranzițiile dramatice. Tiparele ziarelor și fotografiile care criticau mișcările tânărului artist sunt la fel de cutremărătoare din punct de vedere tehnic ca intepretările de pe scene.
Altfel, editarea sonoră a filmului se află în clase superioare, și nici măcar nu mă refer doar la redarea pieselor emblematice. Suprinzător pentru mine, pe lângă clasicele melodii ale vremurilor (vei auzi și piesele care l-au inspirat pe Elvis), diverse momente sunt marcate cu melodii contemporane care amplifică stările de spirit ale protagonistului.
Povestea spusă de Luhrmann despre Elvis este destul de completă, dar eu aș fi vrut totuși să nu se grăbească la început și să văd mai multe scene cu începuturile artistului, pentru că în esență narațiunea are o singură scenă marcantă a copilăriei, apoi îl vedem direct pe micile scene de pe care îl culege Tom Parker. Perspectiva din care este narată povestea nu ar fi împiedicat cu nimic existența unor scene care să arate talentul în mai multe faze incipiente. Se aude că există o variantă de patru ore a acestui film și așa destul de lung (2h39m), așa că nu m-ar mira să aflu că producătorii s-au gândit și la ce tocmai am spus.
Este oarecum ciudat să vezi un film cu aromă de festival tomnatic acum în toiul verii. Dacă ți-au plăcut A Star is Born și Bohemian Rhapsody, ambele lansate în 2018, algoritmii spun că o să-ți placă și Elvis. Abordările stilistice seamănă între cele trei filme și calitatea filmului lui Luhrmann stă tot la același nivel.
Elvis urcă pe scenele marilor ecrane din 24 iunie în toată țara, distruibuit de Vertical Entertainment.
