În ce manieră te-ai pregătit să vezi în acest weekend Thor: Love and Thunder pe marile ecrane? Până la avanpremiera de pe 7 iulie , care este atât de aproape și totuși atât de departe, am pregătit o listă scurtă de activități ce ne pot alina așteptarea, inclusiv benzile desenate care au inspirat cel de-al patrulea film Thor.
Filmul de 1h59m regizat de Taika Waititi continuă aventurile Zeului Tunetelor, îngreunat de numeroasele pierderi suferite după evenimentele din Avengers: Endgame. Alături de Gardienii Galaxiei, se pare că Thor descoperă că Jane Foster, fosta sa iubită (pe care nu am văzut-o în Ragnarok) a devenit și ea Thor obținând ciocanul distrus de Hela în prequel. Și nu acesta-i cel mai intrigant element al poveștii din noul film. Cine este acest Gorr, Măcelarul de Zei cu care se confruntă cei doi zei? Și de ce seamănă așa mult cu Christian Bale?
Benzi desenate
Inspirația vizuală și narativă vine din mai multe povești ale benzilor desenate. Dacă ar fi însă să te pregătești de film în cel mai scurt timp, există două serii esențiale pe care le poți citi pentru a vedea cum au apărut personajele Mighty Thor (Jane Foster) și Gorr The God Butcher.
Jane Foster devine Thor după evenimentul cross-over Original Sin, când Thor Odinson pe care-l știm devine nevrednic să mânuiască ciocanul Mjölnir, care ajunge în schimb la Jane. Inițial este ascunsă identitatea ei, până se arată ca Mighty Thor. Are o serie proprie începută în 2015.
Gorr este atât de supărat pe zeitățile universului Marvel încât devine o entitate care l-ar întrece până și pe Kratos la ucis zei în moduri oribile. Originea sa se regăsește în seria Thor: God of Thunder începând chiar cu numărul 1 din 2012. Partea trăznet este că o variantă ieftină de a citi povestea lui Gorr se găsește pe Lex Shop, unde se pare că seria respectivă, care a fost tradusă de Lex Comics în 2015, se află la o reducere substanțială.
Întră în pielea personajului
Dacă nu ai mai avut motive de mult să rejoci Marvel’s Avengers, s-ar putea să te convingă noul personaj adăugat: Mighty Thor. Pe 28 iunie Crystal Dynamics a introdus un update care o aduce pe Mighty Thor ca pe un nou personaj cu abilități diferite de celălalt Thor, cu tot cu misiuni și echipamente noi. Până pe 7 iulie poți profita de o reducere de 60% la acest joc, în cadrul promoției Square Enix disponibilă pe Steam și PlayStation Store.
Figurine și LEGO
O multitudine de figurine articulate, nearticulate și Funko Pop! dedicate filmului Thor: Love and Thunder sunt deja lansate în magazinele de specialitate. Magazinul 101 Figurine le are pe toate, inclusiv modele în curs de apariție disponibile la pre-comandă. Nici LEGO Group nu a ratat ocazia, lansând două seturi LEGO cu noul Thor, iar pe primul dintre ele l-am văzut chiar înainte de orice alt trailer.
Ne vedem la film
Thor: Iubire și Tunete este distribuit în cinematografele din România de către Forum Film începând cu data de 7 iulie. Desigur, dacă nu ți-ai luat deja bilete pentru că ai rețineri, vei putea citi până la premieră recenzia noastră chiar aici, pe MovieNews.ro!