“Fără să fi citit cartea, simt că filmul a ilustrat esența poveștii, bănuială care îmi este confirmată de publicul de peste hotare care a văzut deja filmul și este mulțumit de adaptare.”

Regizor: Olivia Newman

Scenariu: Delia OwensLucy Alibar

Gen: Dramă, Mister, Thriller

Lansare: 19.08.2022

Durata: 2h 05min

Studio: Sony Pictures, Columbia Pictures

Clasificare: A.P.13

Distribuitor: InterCom Film

Actori:

Daisy Edgar-Jones … Kya Clark
Taylor John Smith … Tate Walker
Harris Dickinson … Chase Andrews
David Strathairn … Tom Milton
Michael Hyatt … Mabel
Sterling Macer Jr. … Jumpin’

Sinopsis:

Bazat pe bestseller-ul internațional omonim, filmul Where The Crawdads Sing / “Acolo unde cântă racii” ne prezintă povestea emoționantă a unei fete abandonate, care a învățat să supraviețuiască singură în mlaștină. Respinsă de societate în copilărie, Kya (interpretată de Daisy Edgar-Jones), acum o tânără sensibilă și ambițioasă, încearcă să se deschidă în față lumii care a judecat-o fără să o cunoască. Relațiile îi vor arăta însă că oamenii sunt mult mai cruzi decât natura, iar pericolele îmbracă forme mult mai malefice. Acuzată pe nedrept de crimă, Kya devine brusc nu doar suspectă, ci candidată la pedeapsa capitală. În timpul anchetei, situația devine tot mai “mlăștinoasă” și ies la iveală o mulțime de mistere care așteaptă să fie deslușite.

Recenzie:

Fiindcă Where the Crawdads Sing / “Acolo Unde Cântă Racii” se promovase ca un film thriller sau polițist, cam la asta mă și așteptam să văd, un film cu un mister în jurul unei crime, pe un fundal dramatic și eventual ceva romantism. La finalul vizionării supriză organizate de Cinema City am concluzionat că dozele de genuri erau cu totul altele. Crima de la începutul poveștii este o momeală menită să te prindă într-o dramă dublată de romantism, presărată cu doar câteva indicii de mister, un mister despre care nici filmului nu prea îi pasă de la un moment dat.

Romanul omonim ce a stat la baza scenariului a fost apreciat de o mulțime de cititori și mai ales a fost la rândul său promovat până în pânzele albe prin librării. Fără să fi citit cartea, simt că filmul a ilustrat esența poveștii, bănuială care îmi este confirmată de publicul de peste hotare care a văzut deja filmul și este mulțumit de adaptare. Nu simt nici o nevoie însă de aprofundare cât să mă apuc și de carte. Cu siguranță atât cartea cât și filmul s-ar putea să fie pe placul unora, în special cred că unei porțiuni din publicul tânăr feminim.

Ecranizarea, deși prezintă o poveste care pe hârtie pare destul de interesantă și demnă de discutat, nu a reușit să mă absoarbă suficient cât să mă implic în drama personajului central. La început, dacă nu știai despre ce e vorba în film, ești prins din prima de o crimă aparent fără rezolvare și de un caz juridic dificil. Kya, zisă și Fata Mlaștinii, este suspectul principal din cauza imaginii defavorizante pe care societatea anilor ’60 a aruncat-o asupra ei de când se știe. Un bătrân avocat binevoitor decide să-i dovedească inocența. Urmează apoi povestea întregii vieți a Kyei, iar dacă perspectiva nu s-ar muta o dată la ceva timp înapoi în curtea judecătorească, ai uita complet că totul a pornit cu o crimă.

Problema mea nu este neapărat aceea că m-am simțit oarecum păcălit de eticheta de mister a filmului, căci ar fi ceva de trecut peste dacă maniera în care este spusă povestea acestei fete singuratice este emoționantă. Atmosfera, deși adesea tristă, este aceea de o lectură ușoară de vară. Părinții și frații o abandonează unul câte unul pe Kya în casa lor din mlaștină, ceea ce este traumatizant, și fata crește de una singură și se descurcă cu ce-i oferă natura și ajutorul puținilor oameni cărora le pasă de soarta ei. Tate, prima ei dragoste, o învață să scrie și să citească, iar cu desenele ei cu fauna mlaștinii incredibil de detaliate reușește până la urmă să publice enciclopedii. Incursiunile romantice cu Tate cel blând, apoi cu Chase cel abuziv (cel care este ucis în prezent în mod misterios) m-au lăsat cumva rece. Ce se întâmplă este plauzibil și Chase, ca și tatăl ei și alți bărbați din ficțiune și realitate, este până la urmă demascat ca fiind un mincinos scârbos și profitor.

Și iată cum fără să vreau am pălăvrăgit odată cu povestea. În ciuda interpretării cel puțin decente a personajelor, și mai ales în ciuda interpretării fascinant de bune a actriței principale, Daisy Edgar-Jones, scenariul nu a făcut eforturi în a mă captiva. Nu știam dinainte durata filmului dar am crezut că am stat trei ore în loc de cele două. Când am aflat în final răspunsul real al crimei în epilogul filmului, simțeam că aș fi preferat să fi fost altul, sau măcar să beneficiez de niște flashback-uri care să-mi satisfacă curiozitatea de cum a avut loc tot. Este o dezvăluire care funcționează eficient într-o carte dar în cazul unei arte vizuale pura sugestie nu este mereu suficientă. Nici sala de judecată nu este palpitantă, pentru că bănuiești de la bun început rezultatul, oricât de „greu” pare să-i iei apărarea acuzatei. Nu a fost un caz care să mă îmbogățească cu niște cunoștințe juridice sau să mă țină la marginea scaunului. Cazul în sine nu este oricum adevăratul focus la poveștii, ci povestea de viață a fetei din mlaștină. Misterul lasă loc dramei ilustrate în stil anost.

Mlaștina în sine arată de vis și a fost o desfătare vizuală s-o privesc pe întreaga durată a filmului. Aspectul se contrazice totuși cu tonul grav al evenimentelor. Când Kya este un copil vizibil neîngrijit de părinți, este lesne de înțeles comportamentul celor din jur. De fapt chiar și când Kya arată impecabil în viața adultă este plauzibilă ura gratuită a celor din jur. Au rămas cu aceeași imagine asupra ei, după atâiția ani. Iar în America de acum 60 de ani oamenii erau mai puțin toleranți. Totuși în realitate cred că mlaștina aceea, chiar dacă ascunde animale fascinante și frumuseți ale naturii, ar fi și plină de țânțari și alte insecte supărătoare. Mlaștina în care stă Kya arată a paradis și ai crede că mai degrabă orășenii sunt doar invidioși pe ea, așa că e greu uneori să-ți pară rău de ea.

Desigur, mesajele poveștii sunt bune, într-un final (mai puțin finalul) – filmul te poate încuraja să reușești în viața în ciuda tuturor piedicilor. Autoarea, regizoarea, scenarista și producătoarele ne amintesc de asemenea de cât de independente pot fi femeile, mai ales cele care cresc singure și care reușesc să respingă bărbații care încearcă să profite de aparenta lor neajutorare, de parcă au un fetiș. Un subiect care în sinea sa sună bine, dar care dacă este slab portretizat nu reușește să se distingă în oceanul de titluri care tratează mai mult sau mai puțin același subiect.

Și totuși, măcar este frumos locul în care cântă racii. Iar melodia „Carolina” a lui Taylor Swift completează un decor melancolic de vis.

Where the Crawdads Sing / “Acolo Unde Cântă Racii” rulează în cinematografe începând cu 19 august, un film distribuit în România de către InterComFilm.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.