TOP 5 benzi desenate de la VERTIGO

Swamp Thing din punctul meu de vedere este unul din personajele mai puțin preferate de fanii mainstream. Este un personaj dificil care nu întotdeauna are carisma unui Superman sau unui Batman şi câteodată nici măcar nu are aceeași greutate ca alţi eroi mai din categoria lui (A se citi Justice League Dark – Serie care îl are şi pe unul din preferaţii mei, The Phantom Stranger). În schimb Saga Of Swamp Thing este altceva decât ce s-ar aştepta cititorul obişnuit de benzi desenate. Nu e acea poveste cu care ne-am obişnuit unde conflictul se rezolvă cu nişte pumni şi picioare bine aplicate personajului sau personajelor negative, nu, este Alan Moore care, în ciuda faptului că este un “weirdo”, sfinţeşte tot ce atinge.

Saga of Swamp Thing împinge o poveste în care eroul, Swamp Thing, încearcă să înţeleagă ce înseamnă a exista, lucru mult peste orice problemă cosmică, galactică sau multiversală cu care se confruntă DC în prezent. Sunt subiecte dificile de tratat şi probabil oricine altcineva decât Moore nu ar fi reuşit să pun pe pagina o asemenea problemă. Iar fantasticul fel de a scrie a lui Moore transforma toată această şagă într-o adevărată, nu vreau să spun călătorie ci mai degrabă o explorare a filozofiei existenţialiste. Câteodată primeşti ceva atât de profund de la comics-uri iar altă dată Constantine face ceva stupid şi tot el trebuie să rezolve dezastrul.

De menţionat este că Swamp Thing, nu cu mult timp în urmă, 2019 dacă nu ţin minte greşit, a avut un sezon întreg de 10 episoade. Nu foarte multă lume l-a văzut. Critica a fost bună deşi în medie s-a aşezat undeva pe la nota 7, serialul a fost anulat la foarte puţin timp după lansarea primelor episoade. Încercări au mai fost şi în trecut, cu două filme, unul regizat de Wes Craven, faimosul regizor a filme precum Nightmare on Elm Street sau Scream, iar o continuare low budget câţiva ani mai târziu. Nu au prins nici atunci nici mai târziu să zici că au vreo formă de cult following însă încercarea e apreciată. Swamp Thing rămâne unul din personajele acelea cu care se lucrează mai greu însă nu şi în scris. Este clar că există un aspect valoros acestui erou sau antierou (în unele cazuri) care nu ar prinde cu publicul larg datorită faptului că nu oferă acel “Ooompf” pe care îl au personaje din Guardians of The Galaxy de exemplu, pentru că explorează subiecte mult mai serioase şi mai greu de digerat.

Unul din comics-urile mai puţin cunoscute de la Vertigo, Scalped, a cărei poveste are loc într-o rezervaţie de nativi americani din Dakota de Sud în prezent. Este despre un nativ american pe nume Dashiell Bad Horse care după 15 ani se întoarce înapoi la rezervaţie doar ca, din nou, să se găsească în mijlocul unor probleme cu noul boss, care se gândeşte să îl… scalpeze.

Elementul fantasy lipseşte cu desăvârşire din această serie dar asta face loc pentru lucruri mult mai grele precum sărăcia, crime şi criminalitate şi prezervarea identităţii şi a culturii. Am văzut recent cu filmul Prey cu cât de multă pasiune nativii americani îşi reprezintă cultura, Scalped face acelaşi lucru numai că o aduce în prezent. Şi deşi prezintă o realitate destul de sumbră, cu momente grele foarte bine ilustrate de R.M. Guera, are şi momente foarte puternice datorită scrisului lui Jason Aaron – creator a unei serii de comics preferate de-ale mele numită Southern Bastards (dar publicată de Image).

Şi deşi nu spun mai multe despre serie, sunt 10 trade paperbacks care conţin toate cele 60 de numere sau 5 cărţi în format Deluxe, este ceva ce trebuie citit, în special pentru cei curios de genul ăsta de poveşti. Şi deşi nu a avut o adaptare de nici o formă, sunt seriale asemănătoare cu care să asociem genul ăsta de comic, chiar dacă mai puţin stilizat serialul. Seriale precum Banshee, Sons of Anarchy sau Mayans, chiar într-o oarecare măsură şi Ozark au acele elemente de violenţă şi criminalitate cu care ne lovim în Scalped.

Ador Preacher. De prima dată când am pus mâna pe unul din comics-urile Preacher am confirmat din nou că Garth Ennis este un comic book genius. Este o aventură de tipul road trip cu elemente horror, acţiune, comedie, fantezie şi multă multă foarte multă violenţă. Şi la fel de multă satiră religioasă. Este pachetul complet. Personaje memorabile, începând cu Jesse Custar, personajul principal, fosta lui prietenă Tulip O’Hare şi vampirul irlandez Cassidy, dar şi personaje negative precum The Saint of Killers sau Arsface, a cărui nume explică tot.

AMC a adaptat seria Preacher într-un serial cu acelaşi nume şi deşi a fost foarte atacat pentru satira religioasă a reuşit să supravieţuiască timp de 4 sezoane, cu 43 de episoade la număr. Cu o distribuite fantastică, Dominic Cooper în rolul principal, Joseph Gilgun că vampirul Cassidy sau Ruth Negga, pe care o ştiam din Agents of S.H.I.E.L.D., ca Tulip, serialul a avut o producţie excelentă. A reuşit să reproducă destul de bine partea violentă a comics-ului dar şi părţile mai amuzante şi bineînţeles conflictul religios. Preacher oricum, rămâne unul din cele mai bune comics-uri Vertigo pe care poţi să le citeşti. Iar dacă nu ai chef întotdeauna, ai serialul.

Toţi îl ştim pe Constantine, fie din filmul cu Keanu Reeves, fie din serial, fie din desenele animate. Magicianul detectiv cu gura prea mare, trenchul memorabil şi cravata a cărui aventuri ne-au pus în situaţii destul de tensionate de-al lungul timpului are locul de veci în Hellblazer.

Din nou avem o creaţie de-a lui Alan Moore împreună cu Stephen R. Bissette. Asta înseamnă că avem din nou personaje complexe şi cu multe, foarte multe defecte. Dacă pe lângă aceste personaje mai adaugi şi o lume cu mai mult de 50 de nuanţe de gri decât cele a lui Christian Grey, ai reţetă pentru un comic care explorează natura umană în cele mai teribile aspecte ale ei. Demonii câteodată nu se compară cu răul cauzat de oameni şi Hellblazer, în ciuda lui Constantine care este sarcastic şi cinic, este un comic care explorează aceste subiecte şi funcţionează ca o critică a lor într-un mediu supranatural şi magic. În modul de Black Magic nu Harry Potter Wingardium Leviosa.

Constantine a văzut, cum am zis, şi cinemaul cu filmul din 2005, care în ciuda aspectului nepotrivit a personajului încă se ţine destul de bine, dar şi tv-ul cu un show propriu care a rezistat un singur sezon în ciuda faptului că a fost cea mai fidelă adaptare a personajului, dar care a trăit mai departe în aşa numitul Arrowverse de la The CW în seriale precum Arrow sau The Flash dar şi în propriul serial DC Legends of Tomorrow. De apariţia în desene animate nu mai e nevoie să adaug că este clar că şi-a avut debutul de mai multe ori şi chiar a fost interpretat şi acolo de Matt Ryan cel din serial, cel mai potrivit om să îl joace pe Constantine. Un nou film este anunţat, o nouă adaptare, despre care sunt destul de sceptic datorită unor zvonuri, dar rămâne de văzut. Astăzi nu este cel mai bun moment să fi fan DC.

Tot ce mai rămâne este să dezbatem care este pronunţia corectă a lui Constantine, cea pe care o ştim, Constan-teen, sau cea pe care Neil Gaiman a decis să o folosească în serialul The Sandman, de Constan-tyne? Dacă aveţi o părere în legătură cu chestia asta puteţi lăsa un comentariu aucu sau pe Facebook, sunt doar curios să ştiu, cel puţin la noi cum abordăm numele acestui personaj.

Nu pentru că s-a lansat serialul The Sandman se află pe primul loc ci pentru simplul fapt că este o magnifică operă de artă ca un întreg. Storytelling, personaje, ilustraţie tot. Dacă Garth Ennis era un comic-book genius, Neil Gaiman este un geniu literar şi se vede. Cred că el a spus la un moment dat când a fost întrebat dacă o să facă vreodată un film cu supereroi sau o poveste cu supereroi, nu mai ţin minte exact, a răspuns “Nu ştiu să scriu supereroi, eu ştiu să scriu zei”.

Sandman este unul din cele mai perfecte chestii pe care le-a scris. Se vede că acel jack of all trades fără a doua parte de “master of none” pentru că reuşeşte perfect să combine şi să extragă din orice formă de poveste, horror, mitologie, dragoste, fantezie din absolut tot şi creeze ceea ce azi este The Sandman. Şi de asta Sandman este multe lucruri, este o permanentă transformare a unei poveşti a cărui singură constantă este că la sfârşitul zile este o capodoperă în lumea comics-urilor.

Adaptarea Netflix se spune deja că este foarte fidelă şi una din cele mai bune. Nu vreau să îmi dau cu părerea pe parte asta pentru că încă este ceva foarte proaspăt pe care vreau personal să îl absorb şi să văd de acum într-o săptămână, lună său an, dacă mai simt la fel. Dacă trec cu vederea anumite aspecte şi dacă ce îmi place acum îmi va place şi peste ceva timp. În schimb există în format de audiobook The Sandman care este foarte bine interpretat de mai mulţi actori precum James McAvoy ca Morpheus sau Neil Gaiman însuşi ca narator.

Ce părere aveţi de cele 5 comics-uri prezentate mai sus? Ştiţi alte comics-uri Vertigo sau DC care să se potrivească mai bine? Aveţi propriul top şi vreţi să îl împărtăşiţi cu noi, în secţiunea de comentarii aici sau pe Facebook aveţi ocazia să lăsaţi părerea voastră. Iar dacă nu tot ce rămâne este să continuăm să citim comics-uri, să descoperim povești noi şi cel mai important să le împărtăşim şi cu ceilalţi. Deşi România nu este tocmai vârful suliţei când vine vorba de comics, manga şi aşa mai departe, am observat că este o comunitate în creştere care merită mai multă atenţie şi o voce, nu doar când avem un East European Comic Con, ci tot timpul când ceva nou se mai mişca în lumea ilustrată. Până una-alta, ne vedem la EECC 2022, în perioada 26-28 august la Romexpo, în București. Be there!