Seria Nova de la Huawei aduce elemente din flagship-uri și face în așa fel încât prețul să fie balansat pentru utilizatorii din sectorul de mijloc al smartphone-urilor. Ajunsă la numărul 10, Huawei nova și varianta Pro au fost lansate de curând și abia așteptam să vă vorbim despre cea de-a doua, cea Pro, care ne-a încântat din punct de vedere vizual, în primul rând și ne-a surprins cu câteva specificații care-l fac un smartphone care nu te vor dezamăgi! Haideți să aflăm mai multe detalii!
Pachet
Cutia din carton tare păstrează culoarea albă cu care ne-a obișnuit Huawei la smartphone-urile sale, iar nuanțele de auriu din logo-ul și denumirea modelului ștanțat pe partea din față, ne pregătesc să reîntâlnim nuanța și pe produs. Sticker-ul cu codul de bare ne anunță și că în cutie se află un model cu 256GB de memorie internă și nuanța este Starry Silver, existând și opțiunea de Starry Black. Nu lipsește nici logo-ul AppGallery care ne informează că smartphone-ul beneficiază de magazinul de aplicații Huawei.
Deschidem capacul și într-o cutiuță avem cheița pentru sertarul de SIM-uri, ghidul de pornire rapidă, certificatul de garanție și carcasă transparentă flexibilă. Sub cutie, avem smartphone-ul îmbrăcat într-un fel de folie care se dă jos la prima utilizare, iar mobilul are aplicat pe display o folie de protecție. Trecem la accesorii acestea constând într-un cablu de date și pentru încărcare USB-USB-C și alimentator – ambele de culoare albă.
Aspect
Seria nova ne-a obișnuit cu dimensiunile mari ale display-ului și un corp ușor și subțire, iar nova 10 Pro continuă “tradiția”, aducând parcă mai multă atenție detaliilor și acele nuanțe de auriu menite să “fure privirile”.
Cum îl iei în mână îți dai seama cât de subțire și ușor e și nu ai cum să nu admiri formele rotunjite și nuanțele aurii. Capacul de pe spate e cel unde se întâlnește auriul din sigla Huawei și logo-ul seriei nova din jumătatea de jos a capacului, cu zona ovală a camerelor care este înconjurată de aceeași nuanță. Cele trei camere sunt poziționate, una mare între două mici, cea mare având și ea un inel auriu în jurul ei. Lângă zona de camere se observă LED-ul flash, iar la o privire atentă a capacului a variantei Starry Silver, pe care o avem noi în testare, se observă un argintiu cu o textură ușor granulată ceea ce face ca nova 10 Pro să nu atragă amprente și să fie și cât de cât stabil în mână.
Partea din față, display-ul are o ramă (bezel) aproape inobservabilă în partea de jos fiind ascuns sub ecran cititorul de amprente, iar în partea de sus, în stânga, avem două camere selfie într-o zonă neagră, tot acolo, ascunși, fiind și senzori.
Pe latura mică de jos, avem sertarul pentru SIM-uri, microfonul, portul USB-C și un difuzor, iar pe latura de sus mai avem un microfon și un difuzor. Pe latura lungă din dreapta avem butonul de volum +/- și cel de Power.
Colțurile rotunjite și laturile mici de sus și de jos sunt întreptate, laturile lungi îmbinându-se cu display-ul într-o curbură ușoară. Argintiul capacului spate, cu textura sa și marginile la fel, împreună cu negrul display-ului și nuanțele aurii, fac din nova 10 Pro un smartphone elegant, stilat pe care-l vei vedea probabil în mâinile doamnelor, după cum vedem și în prezentarea video a seriei (la sfârșitul articolului).
Tehnic
nova 10 Pro are dimensiunile 74,45 x 7,88 x 164,24 mm și cântărește doar 191 g puterea de procesare fiind suportată de procesorul Qualcomm Snapdragon 778G 4G alături de GPU-ul Adreno 642L, memoria RAM fiind de 8 GB, iar cea de stocare internă de 256 GB.
Display-ul OLED este de 6,78 inci cu o rată de reîmprospătate (refresh) de 120Hz și suportă rezoluția maximă de 1200 x 2652 pixeli, având o densitate a acestora de aproximativ 429 ppi.
Dispune de boxe stereo, iar la conectivitate avem Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/a/6, Bluetooth 5.2, NFS, USB-C 2.0 și GPS – GLONASS, BDS, GALILEO, QZSS și NavIC.
Senzorul de amprentă este optic (sub display) și avem și accelerometru, gyroscop, compas și senzor de proximitate, iar bateria este Li-Po 4500 mAh cu suport Fast Charging 100W și Reverse charging.
Camerele selfie sunt de 8 MP, f/2.2 (portret) și de 60 MP, f/2.4 (ultrawide), iar cele trei principale sunt de 50 MP, f/1.8 (wide), 8 MP, f/2.2 (ultrawide) și 2 MP, f/2.4 (depth) plus un LED Flash. Este posibilă înregistrarea video în Full HD și 4K.
Sistemul de operare este HarmonyOS 2.0 cu interfața grafică EMUI 12.0.1 cu magazinul de aplicații AppGallery.
Testare
Arătând excelent în mână datorită unui aspect atrăgător și cu o greutate redusă și foarte subțire, nova 10 Pro este clar un smartphone elegant cu care nu-ți este rușine să te afișezi. Deși probabil varianta Starry Black ar atrage mai mult publicul masculit, Starry Silver este clar pentru doamne datorită acelui auriu folosit atât cât trebuie fără a fi prea țipător.
Având display-ul mare, dar subțire și acel capac spate cu o textură ușor granulată, în mână, nova 10 Pro stă bine și te poți descurca să umbli cu el.
Dacă aspectul primește laude, din punct de vedere tehnic, pe hârtie pare să aibă tot ce este nevoie, specificațiile fiind decente pentru a-l putea folosi cam în orice scop. Procesorul și memoria RAM sunt de ajuns, neexistând însă posibilitatea de a-i mări spațiul intern printr-un card.
Display-ul spațios aproape fără margini în lateralele lungi, are în partea de sus, în stânga o “pată neagră” – zona celor două camere selfie, dar nu e așa deranjant. Cititorul de amprente se ascunde sub display și fiind optic, este destul de responsive. Spațiul de lucru este destul de mare, cu o singură mână fiind ușor dificil să ajuns în colțurile de sus ale display-ului și ajungi să pui la bătaie și cealaltă mână. Touch-ul este, după cum spuneam, responsive, luminos și cu un contrast bun fiind eficient și în lumină mai puternică.
Redarea conținutului video se vede foarte bine pe display-ul nova 10 Pro, fie că-ți urmărești serialele/filmele/show-urile preferate prin aplicațiile de streaming Netflix, HBO MAX, Amazon Prime Video, Disney+ sau YouTube, fie rulezi înregistrările făcute de tine cu camera telefonului.
Difuzoarele stereo contează și ele mai ales că cea din partea de sus nu este difuzorul folosit la convorbiri – cum se mai folosește deobicei, ci este unul separat poziționat pe latura mică de sus, astfel când vizionezi un material video cu sunet, în poziția landscape, experiența auditivă să fie foarte bună. Difuzoarele se aud la un nivel mediu ca putere maximă, în comparație cu alte terminale din această categorie, iar sunetul se aude clar.
Testele cu Spotify au fost plăcute, montarea unor căști via Bluetooth accentuând și mai mult în bine experiența auditivă. Dacă ai în posesie niște căști performante sau un sistem audio bun, nova 10 Pro ține pasul cu acestea și oferă un sunet puternic și calitativ.
Convorbirile telefonice se aud foarte bine, camerele selfie fiind mai mult decât perfecte pentru acest tip de utilizare, iar microfoanele și-au făcut datoria pentru a ne oferi o experiență plăcută de convorbire cu prietenii și familie via Zoom, Messenger sau WhatsApp.
Bineînțeles, pentru a putea să te bucuri de o calitate bună a streaming-ului în situațiile menționate mai sus ai nevoie și de o conexiune bună, iar Wi-Fi-ul și-a făcut și el datoria cu brio. Cu nova 10 Pro conectat într-o rețea Wi-Fi cu viteze de până la 1GB, un simplu test Speed Net, la o distanță de aproximativ 2 metri de router-ul în cauză, a avut următorul rezultat:
Această viteză contează mult și în cazul streaming-ului de gaming și am pus la bătaie NVIDIA GeForce NOW RTX 3080 pentru a testa nu numai conexiunea, dar și cum se comportă nova 10 Pro în jocurile premium, consumatoare de resurse pe PC (și console). Cu ajutorul unor controllere precum Razer Raiju și DualSense PS5, conectate prin Bluetooth, experiența de gaming a fost la înălțime, dar performanțele tehnice și ale display-ului, cu cele 120Hz ale sale, s-au simțit și în jocurile descărcate din AppGallery.
În regim de Office, nova 10 Pro are tot ce-i trebuie pentru a furniza o situație perfectă de lucrat la birou sau la școală, display-ul și performanțele sale fiind destul de bune. Mai mult de atât, plăcerea de a “te da” pe net (browsing) și în rețelele de socializare, sunt și ele o plăcere pentru utilizator.
HarmonyOS 2.0 a primit o atenție foarte mare din partea Huawei, iar interfața grafică, EMUI, ajunsă la 12.0.1, s-a dezvoltat foarte frumos, accentul fiind pus de către producător pe magazinul proprietar de aplicații, AppGallery care găzduiește mii de aplicații și periodic li se alătură altele noi. Pentru a vă face o idee despre cum “se mișcă” EMUI 12.0.1 pe nova 10 Pro, am făcut o scurtă captură video, dar și câteva capturi de imagine în care se pot observa și alte aplicații proprietare Huawei (foto, video, cărți, jocuri, suport etc):
Bateria este destul de bună, în funcție de ceea ce faci și cât timp folosești dispozitivul, dar când iei alimentatorul în mână și vezi ce dimensiuni are (mari) și revezi informațiile tehnice cum că se poate realiza o încărcare la 100W, îți dai seama din start că încărcarea se va face rapid și așa și este. Aproape jumătate din baterie s-a încărcat în aproximativ 15 minute, deci nu-ți faci griji prea multe, atâta timp cât ai cu tine alimentatorul și cablu și ai acces la o priză.
Camera foto contează mult în ultima perioadă, pe smartphone-uri și performanțele acesteia au ajuns de-a dreptul uimitoare pe terminale portabile de asemenea dimensiuni, câteodată concurând chiar și cu aparatele foto de tip DSLR. În cazul nova 10 Pro avem un trio de camere într-atât de performante încât să ofere capturi ușoare și curate, colorate și cât de cât rapide cu aplicația dedicată. Cu suport pentru moduri precum Panorama, Supermacro, Apperture, Moving Picture, High-Resolution sau chiar și un mod PRO mai detaliat, capturile pe timp de zi arată destul de bine. Teste am făcut în modul normal de fotografiere, cu AI pe ON, dar și wide, cu zoom maxim, Panorama, Apperture și Supermacro și am făcut, de asemenea și scurte înregistrări video la Full HD @ 60fps, respectiv în 4K:
*Ca de obicei, vreau să precizez că atât dimensiunile cât și 20% din calitatea imaginii pozelor au fost reduse intenționat pentru a le putea posta aici, dar veți putea clar să vă faceți o idee despre rezultatul original.
După cum vedeți rezultatele sunt bune, setările automate cu AI pe ON ajutând să nu prea ai multe de făcut decât să-ți fixezi ținta și să apeși pe declanșator. Câteodată am întâmpinat ca, imediat după apăsarea declanșatorului să existe un timp mort până să fie capturată imaginea. În lumină slabă capturile încep să capete zgomote de imagine și devin neclare, dar situația nu este chiar așa de rea.
nova 10 Pro este un smartphone bun cu elemente de flagship dacă privești spre aspect și unele performanțe și poți avea încredere în el să te ajute fie că ești consumator de entertainment, ai nevoie de un ajutor la birou sau la școală sau vrei să te distrezi la un joc sau să faci poze cu el.
Concluzie
nova 10 Pro excelează la capitolul aspect, e subțire, ușor, are o încărcare rapidă și rapid este și sistemul de operare mulțumită HarmonyOS 2.0 cu EMUI 12.0.1 prin care te poți servi din AppGallery cu aplicațiile preferate. Este genul de smartphone în care poți avea încredere că orice încerci pe el, nu te va dezamăgi.
Huawei Nova 10 Pro se comercializează la un preț recomandat de 2.999,00 Lei.