Ascultă acest articol

Pentru a putea vorbi de acest material document, trebuie să ne întoarcem în timp, în acei ani, care au marcat generațiile părinților noștri, dar și pe noi, sub semnul înroșit al comunismului absurd, ulterior cu „față umană”. Așa că, cel puțin pentru cei care au învățat cât s-a putut din noile cărți de istorie, este imperativ necesară o trecere în revistă a contextului acelor vremuri.

Anul 1968, sau cum „Primăvara de la Praga” a fost călcată cu tancuri

Suntem în Europa de Est, ocupată, atât fizic, cât și ideologic de URSS. Toate statele din această parte de Europă aveau să cadă la zarurile de la Yalta, date de Roosevelt, Churchill și Stalin. Occidentul primea partea leului, iar noi, restul, primeam cizma sovietică pentru următorii 50 de ani.

După ani de construcție socialistă, în 1968, Antonin Novotny, conducătorul stalinist al Cehoslovaciei, este înlocuit în funcția de prim-secretar de Alexander Dubcek, un slovac care susține reformele liberale.

În primele câteva luni de guvernare, Dubcek a introdus o serie de reforme politice și economice de anvergură, inclusiv o mai mare libertate de exprimare și reabilitarea disidenților politici.

Efortul lui Dubcek de a instaura „comunismul cu față umană” a fost sărbătorit în întreaga țară, iar scurta perioadă de libertate a devenit cunoscută sub numele de „Primăvara de la Praga”.

Dar, la 20 august 1968, Uniunea Sovietică a răspuns reformelor lui Dubcek prin invadarea Cehoslovaciei de către 600.000 de soldați ai Pactului de la Varșovia, și totul în doar 48 de ore. Această mișcare a fost una de forță și, cel puțin la acel moment, un mesaj de forță și extrem de important pentru Occident și aliatul american, dușmanul numărul unu al URSS.

Mișcările liberale din Cehoslovacia aveau să aducă și pe plaiurile mioritice un semn, și anume cel al dictatorului în dezacord cu acțiunea militară de forță a URSS, devenind astfel un potențial aliat al SUA și Occident. dar și o posibilă speranță de schimbare pentru generațiile tinere de atunci, dar totul era doar fum de țigare!

„Sfinții”, începutul unei ere, și legenda „Phoenix”

Ne întoarcem acum cu 6 ani înainte de evenimentele de la Praga, și este anul 1962, momentul în care Nicu Covaci, Kamocsa (Kamo) Béla, Florin (Moni) Bordeianu, Miti Cîmpan, Adi Pavlovici, Doru Creşneac, Claudiu Rotariu, Ioan (Pilu) Ştefanovici, Günther (Spitzly) Reininger și Dorel Vintilă Zaharia se întâlnesc și pornesc stângaci un proiect muzical. Cel care avea să boteze grupul sub denumirea de „Sfinții” era Claudiu Rotariu:

„Și „Sfinții” și „Phoenix” au fost ideile mele. Nu mi-aduc aminte să le fi discutat prea mult. S-au potrivit foarte bine cu perioadele în care existam. Am început cu „Sfinții”, dintr-un soi de simbolism.

Începuseră să fie niște acte de pasiune din momentul în care începeai să cânți în engleză. Nu voiam să cântăm și Beatles și Rolling Stones șamd.”, spune Claudiu Rotariu în interviu, dar și în cartea apărută la Editura Integral, cu același titlu, la pagina 30.

Cu alte cuvinte începuturile a ceea ce știm azi ca „Phoenix” începea cu elemente de influențe occidentale ale acelor vremuri, și prima perioadă avea să fie dominată de vocea lui Moni Bordeianu, care avea să cânte piesele trupei în engleză.

Primele concerte, după cum povestește Moni Bordeianu le-au avut la „Meca” (nu vă gândiți că e vorba de Meca, în niciun caz), era o sală de spectacole a Facultății de Mecanică din Timișoara, care în realitate era o „sală de popicărie pentru muncitorii care veniseră din Ardeal și de peste tot să construiască în Timișoara”, spune primul solist al trupei în interviul din carte.

Perioada anilor 1962-1970 avea să fie pentru membrii trupei un soi de hub al zilelor noastre, în care toți aveau să învețe cum e cu muzica și cu instrumentele, erau în perioada de căutare a unei identități, care avea să vină ceva mai târziu.

După mai multe concerte la Meca, aveau să participe la diferite concursuri, la unul dintre acestea luând locul întâi, iar cel care avea să-i propulseze se numește Cornel Chiriac care, conform declarațiilor liderului Nicu Covaci, impresionat de ceea ce reușeau, avea să-i ducă în București să înregistreze primele lor cântece și primul clip difuzat de Televiziunea Națională.

După momentul 1970, de la sala Olimpia, când Moni Bordeianu avea să-și ia la revedere de la public, ulterior plecând cu acte în regulă din România, și să atace în mod direct nomenclatura, trupa redenumită „Phoenix”, având deja un public imens, devenea non-grata și era desființată.

A urmat perioada de reconstrucție și de definire a ceea ce avea să fie sound-ul Phoenix-ului pe care mulți îl știu și azi, prin lansarea albumelor din perioada 1971 -1977.

Trupa avea să devină fenomenul anilor 1971-1977 (anul desființării trupei). Nicu Covaci, Mircea Baniciu, Valeriu Sepi, Erlend Krauser, Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, și Josef Kappl, au reușit să creeze acel univers care a încântat generații întregi, de la momentul reinventării trupei, prin albumele „Cei ce ne-au dat nume”, 1972, „Meşterul Manole”, 1973, „Mugur de fluier”, 1974, și „Cantofabule”, 1975.

Phoenix. Har/Jar, o seară de emoție și lacrimi

Documentarul din această seară, alături de cartea cu același titul, care conține transcripturile interviurilor filmate, documente, dar și ceva în plus, a reușit în cele peste 100 de minute să recreeze această lume a ceea ce numim azi feonomenul Phoenix.

Echipa de producție și parte din emblematica trupă Phoenix (photo MovieNews.ro)
Echipa de producție și parte din emblematica trupă Phoenix (photo MovieNews.ro)

Au vorbit peste 20 de personalități, majoritatea cu legături cu membrii trupei Phoenix. Regizorul peliculei, Conel Mihalache, la momentul mărturiilor, declara că „am spus tot ce am avut de spus în cele 107 de minute!”.

Evenimentele precizate de toți cei aflați pe scenă, la final, cu vădită emoție, au recunoscut tacit, dacă vreți, faptul că prin acest moment produs de TVR, s-a făcut o reparație morală pentru toți cei implicați în fenomenul Phoenix.

Ceea ce poate unii nu se așteptau să regăsească printre mărturii, sunt cele dureroase ale lui Mircea Baniciu, dar și ale lui Josef Kappl, care spune la un moment dat „prefer să nu stric acea prietenie de atunci prin ceea ce aș putea face astăzi”, făcând referire la acuzațiile aduse de Nicu Covaci și de procesele intentate lui și lui Mircea Baniciu, acuzați pe nedrept că ar fi devalorizat muzica Phoenix-ului.

Aceste mărturii, multe spuse cu lacrimi în ochi, atât de Josef Kappl, cât și Mircea Baniciu, aveau să trezească un alt soi de emoție în privitori, destul de numeroși.

Echipa de producție și parte din emblematica trupă Phoenix (photo MovieNews.ro)
Echipa de producție și parte din emblematica trupă Phoenix (photo MovieNews.ro)

Fiecare și-a spus partea sa de adevăr, de la geneza trupei, la fuga unora dintre membrii în boxele acoperite cu pânză neagră, la rămânerea în urma în România a altora și restul episoadelor din tumultoasa și rebela viață a trupei Phoenix.

Ambalajul în care a fost îmbrăcat această peliculă-document, sub atenta supervizare a producătoarei Claudia Nedelcu Duca, și de la o idee semnată de Mișu Predescu, apărând și în calitate de producător asociat, nu este unul plictisitor, are dinamică, iar prezența pe alocuri a unor documente originale (care se regăsesc și în cartea cu același titlu), aduc garanția veridicității episoadelor relatate.

Pe lângă peliculă, fanii pot citi și cartea, apărută deja într-o a doua ediție revizuită și princeps edition, în care sunt adăugate multe alte elemente în interviuri, precum și un mod actual de interacțiune prin folosirea unor coduri QR care te duc pe canalul de Youtube al TVR, unde găsiți completări la interviurile personajelor cheie din acest material.

Imagini document „Phoenix.Har/Jar (photo Movienews.ro)
Imagini document „Phoenix.Har/Jar (photo Movienews.ro)

Și mai este un aspect, peste care nu vreau să trec, și anume organizarea evenimentului de preambul al premierei de gală, organizatorii, Cineplexx, făcând lucrurile ca la carte, ținând cont de aproape fiecare invitat care le-a trecut pragul, de la început și până la momentul de final, de după vizionare, așa că, FELICITĂRI!

Dar rămâne o întrebare!

Este acest documentar un moment de reparație, morală cel puțin, privind scandalul care a urmat dintre membrii fondatori ai „Phoenix”-ului anilor 70?

Un răspuns posibil sunt lacrimile lui Mircea Baniciu, dar și ale lui Josef Kappl, pe final.

Un posibil răspuns este și lipsa de mărturii ale liderului din documentar, sau poate lipsa sa de la premiera de gală?

Cine știe care este, în cele din urmă, răspunsul la această întrebare care și azi, după atâția ani, provoacă lacrimi și persistă ca o rană în sufletele unora dintre membrii trupei.

Înainte de încheiere

Iar pentru tine, cititorule mai tânăr, care nu ai mirosit acele vremuri, și vrei să știi ce a însemnat Phoenix-ul pentru generațiile noastre (mai trecute), trebuie să ții cont de un alt aspect.

În aceeași ani (1960-1970), dincolo de ocean, în SUA, avea să înceapă cea mai prolifică perioadă a muzicii, odată cu declanșarea fenomenului Flower Power, a hippioților, etc, generație care i-a avut ca lideri pe Jennis Joplin, The Doors, Jimmy Hendrix, Bob Dylan, etc.

Păstrând proporțiile, Phoenix-ul a însemnat pentru generațiile tinere de atunci aproximativ aceeași euforie, aceeași rebeliune împotriva unor principii.

Vorbind despre episodul fugii din 1977, liderul Nicu Covaci spunea că „(..) acela a fost momentul în care am devenit mit: am făcut ceva ce nimeni nu credea că este posibil. După această evadare, am devenit o idee. PHOENIX a reprezentat nu doar o trupă de muzică, ci și o idee despre rebeliune, valori culturale și despre libertate.”

Culmea este că ce spunea în 2014, în interviul acordat unei publicații străine, concretiza un lucru elementar, Phoenix a fost, este și va fi, cel puțin în mintea celor care le-au ascultat pe viu, pe ascuns, pe viniluri, muzica, mai mult decât un mit, este un anume mod de exprimare liberă a sentimentelor, mai ales atunci când se simt îngrădiți.

Concluzie

Realitate anilor 70 și cea de azi nu diferă cu mult, dacă ne referim la îngrădiri.

Dar, mergeți și vedeți această peliculă-document și, dacă aveți noroc, căutați și cartea cu același titlu.

Aveți ce învăța, despre istorie, societate, sacrificii, prietenie, dăruire, pasiune, iubire și valoare, dar cel mai dureros poate, despre trădare!

 

Mărturii Premiera de gală:

Galerie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.