La debutul său în lungmetraj, regizoarea scoțiană Charlotte Wells, în vârstă de 30 de ani, plasează „Aftersun” din punctul de vedere al unei fete de 11 ani, Sophie, care își petrece o vacanță de vară cu tatăl ei callum, care împlinește în această perioadă 31 de ani, dar filmul e mai mult de-atât.
Regizor: Charlotte Wells
Scenariu: Charlotte Wells
Gen: Dramă
Lansare: 03.03.2023
Durata: 1h 41min
Studio: AZ Celtic Films
Clasificare: R
Distribuitor: Bad Unicorn
Actori:
Paul Mescal … Callum
Frankie Corio … Sophie
Sinopsis:
Sophie reflectează la bucuriile și melancolia trăite într-o vacanță petrecută alături de tatăl ei cu douăzeci de ani în urmă. Încercând să împace imaginea omului pe care-l știa și iubea cu lucrurile pe care nu le știuse despre el, Sophie se folosește de amintiri, reale sau inventate de ea însăși, pentru a umple golurile.
Recenzie:
Relațiile copiilor cu părinții, din păcate, nu întotdeauna sunt ceea ce par și niciodată nu par ceea ce sunt. Pe scurt cam așa am putea rezuma aceste 102 minute de peliculă, semnată de tânăra regizoare de origine scoțiană, Charlotte Wells care a primit deja o nominalizare DGA (Directors Guild of America Awards) pentru regie de lungmetraj pentru prima dată, și care a realizat un film intim și ambițios despre un tată tânăr și fiica sa, împreună profitând la maximum de timpul petrecut împreună într-o excursie de două săptămâni pe tărâm turcesc. Mai e de reamintit că „Aftersun” a primit în 2022 și Premiul Criticii la Festivalul de film de la Cannes.
Este foarte important de menționat că filmul este plasat, ca perioadă, undeva prin anii ’90, sau pe finalul acelor ani, asta și datorită elementelor atent adăugate pe toată perioada filmului, dar nu acest aspect este important aici.
Îl avem pe Callum, interpretat de Paul Mescal, care a primit o nominalizare la Premiile Oscar de anul acesta pentru rol, un tată tânăr despărțit, dar care vrea să petreacă două săptămâni intense alături de fiica sa de 11 ani, Sophie, interpretată de Frankie Corio.
Elementul principal care leagă această poveste, sincer fiind, una monotonă și fără prea multă acțiune, dacă te gândești să-l vezi, este chimia celor doi actori, având amândoi, în aceeași măsură un joc actoricesc natural, firesc, de parcă am asista cu adevărat la depănarea unei povești cu un tată și fiica sa.
Filmul se dorește de fapt a fi o intimă rememorare a unui episod pe-atât de viu în mintea autoarei, dar pe-atât de tragic în final, iar „Aftersun” nu se referă la posibile răsturnări de situație prin desișul ciudățeniilor create de memoria unuia sau a altuia din cele două personaje. Unele scene implică videoclipurile de vacanță ale Sophiei, majoritatea prezentând doar evenimentele din trecutul ei fără context sau filtru.
Nu prea există un sentiment de deconectare între amintirile Sophiei și ceea ce s-a întâmplat, nu există scene repetate în care ea își amintește lucrurile într-un fel și apoi în altul. Timpul este cel care oferă contextul aici.
Când era copil, se concentra asupra ei însăși. Privind în urmă, misterul este tatăl ei, un mister care până la final nu îl înțelegi, dar dacă treci dincolo de suprafață, îl vei înțelege mult mai bine.
Trebuie să fim atenți la imaginile care nu spun o poveste, ci doar un vis halucinant, și astfel ne vom da seama că, în timp ce Sophie, adultă, înțelege prin ce a trecut Callum, micuța de 11 ani nu are acces la aceste cunoștințe. Cu toate acestea, ea poate simți că în interiorul tatălui ei se dă luptă.
Pe lângă faptul că nu o duce bine din punct de vedere financiar, despărțirea de mama ei îl macină, nu este mulțumit de ce a realizat în viața lui și îi mărturisește unui străin că nu se așteaptă să mai reziste încă 10 ani, și forțează lucrurile pentru a face ca escapada lor în Turcia, să fie cât se poate de distractivă pentru ea, pentru fiica lui Sophie de 11 ani. Este dacă vrei, ca un fel de răscumpărare pentru greșelile făcute și ca un fel de bun-rămas.
Un moment emoționant este când Sophie, fiind într-o excursie cu tatăl ei, decide să-l sărbătorească cu ceilalți turiști, la împlinirea vârstei de 31 de ani. Momentul pe cât de emoționant, pe-atât de dur este, cel puțin pe finalul de cadru, când îl regăsim pe Callum singur în camera de hotel. Aici emoțiile tatălui explodează și astfel înțelelegem de fapt lupta interioară a tatălui.
Dar aceste redescoperiri se bazează pe memoria Sophiei și pe înregistrările video ale vacanței sale, existând goluri pe care ea nu le poate umple și, ca urmare, aceste goluri sunt lăsate a fi umplute de publicul spectator, iar regizoarea, Charlotte Wells are un ochi ascuțit pentru detalii și sentimente, pe care îl folosește pentru a construi moment după moment într-un amestec emoțional.
Nominalizată, așa cum spuneam, la DGA, Charlotte Wells declara pentru HollywoodReporter, întrebată despre acest film:
„Fiecare spectator are un moment diferit de realizare. Este greu să nu te gândești la modul în care am construit-o.(…) Când am fost la Cannes și am făcut verificarea tehnică, când respirația lui Sophie crește în timpul scenei, îmi amintesc că m-am gândit că era prea liniștit. M-am trezit că m-am aplecat fizic de pe scaun pentru a o auzi. Și apoi m-am gândit: Oh, asta a fost intenția mea”. (HollywoodReporter Interview)
Scenarista și regizoarea Charlotte Wells aduce o lejeritate în aproape fiecare element al acestui film, iar nimic aici nu pare forțat. Înțelegem la un anume punct că povara grea a căutării din prezent a Sophiei este prezentată în scurte flash-uri de pe un ring de dans plin, o căutare onirică a tatălui ei într-o mulțime aproape fără fețe, singura figură, uneori întunecată, fiind a ei și a tatălui.
La un anumit nivel, „Aftersun” este literalmente „ce am făcut în vacanță”, prezentat cu un simț viu, aproape documentar, al timpului și al locului. M-aș putea hazarda să spun că este captivant chiar și atunci când este vorba de cumpărături de covoare sau de pierderea ochelarilor de protecție în timpul unei expediții de scufundări.
Lăsând la o parte anxietatea de montaj, acest film are o mulțime de momente de distracție plus o coloană sonoră plină de clasice ale anilor ’90, iar Frankie Corio este excelentă în rolul unei fete de 11 ani care se bucură de o vacanță, iar în retrospectivă, este suficient de șubredă pentru a crea o mulțime de amintiri calde în jurul unor evenimente care nu au fost tocmai bune.
Relația dintre tată și fiică pare absolut reală în fiecare moment schimbător, uneori în contradictoriu, alteori plictisită și monotonă, uneori atât de apropiată pe cât pot fi doi oameni.
Deși pare dur ceea ce spun, filmul nu este și nu va fi pe gustul multor plătitori de bilet, tocmai datorită acestei anxietăți care se resimte, și din cauza unei monotonii poate neînțelese, dar poate fi un moment de reflectare asupra relațiilor fiecăruia dintre noi cu ambii părinți, sau poate doar cu unul dintre ei.
Și ca o concluzie de final, unul dintre cele mai importante elemente ale filmului „Aftersun” este ambiguitatea, Deși povestea tandră și sumbră a unei vacanțe tată-fiică se joacă cu memoria, dând mici indicii despre soarta finală a protagonistei sale, lasă în cea mai mare parte lucrurile să fie completate de către public. Până la urmă asta contează, ca publicul să reacționeze, să relaționeze cu subiectul și să umple acele goluri intenționat lăsate de regizor.
Așa că te invit din 3 martie în cinematografe să vezi „Aftersun”, adus în Româna de cei de la Bad Unicorn.
