Piesa de teatru „Fântâna în Flăcări” pleacă de la un text regăsit în romanul «Lorana», dramatizarea aparținându-i scriitorului și jurnalistului, Mihai-Haifa Traista.
Ororile războiului niciodată nu au fost altfel decât durere, lacrimi, răni ascunse, toate prinse într-un grup de oameni care ajung să fie izolați într-un loc uitat de lume.
Deși plasată în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, acțiunea acestei dramatizări poate fi una atemporală și, în același timp, extrem de actuală, dacă luăm în considerare evenimentele globale din ultima perioadă.
Cu toate astea, piesa de teatru „Fântâna în Flăcări”, adaptarea dramatică semnată de Mihai-Hafia Traista, ne prezintă prin ochii a cinci personaje un tablou al durerii, al haosului creat de un război nedorit de nimeni.
Personajele, fiecare în parte și la un moment dat împreună, resimt ororile războiului, izolate într-o cârciumă aflată într-o gară fără nume.
Nimic nu te poate pregăti sau apăra de ceea ce urmează, iar singurul care știe asta este Nebunul, dar nimeni nu-l ascultă, nimeni nu îl înțelege, decât atunci când este prea târziu.
Lumea, privită prin ochii lui, este una a realităților crunte, a unui drum sinuos al durerii.
Fata, sora mai mare a Nebunului, aparent lucidă, își ascunde durerea justificând faptul că mama a rămas singură acasă și plânge.
Marinarul are angoasele și durerile lui, dar nimic nu-l poate clinti.
Tânărul, un boem, un fugar din calea dragostei, este într-o permanentă căutare, chiar filosofică, a acelui sentiment de dragoste neîmpărtășită.
Cîrciumarul, un personaj apatic, dar cu un rost în tot ciclul actului teatral, are și el frustrările neîmplinirii unui destin muzical ce sunt împărtășite încă din primul act.
Un alt aspect extrem de important pe toată durata spectacolului este VOCEA pătrunzătoare și dominantă. Poate fi VOCEA interioară a fiecăruia dintre personaje, a fiecărui om în parte, dar în cele din urmă este ACEA VOCE care spune realități dureroase, adevărate, ce te îngheață realmente.
Totul este haos, iar haosul este totul în cele VII acte ale acestei dramatizări, iar textul concentrat și transpus de dramaturgul Mihai-Hafia Traista are substanță și un mesaj care va transcede dincolo de orice orori ale unui război, justificat sau nu.
Totul se rezumă la acum și aici, iar personajele sunt, de fapt, un simbol a ceea ce poate genera un astfel de conflict.
Ce se întâmplă până la final, care este concluzia, cum și când transced toate aceste adevăruri, rămâne să afle spectatorul care va fi prezent în sală.
Premiera va fi pe data de 24 Martie 2023, ora 19:00, la Teatrul Coquete – teatru gazdă.
Despre Myhailo Nebeleac
Poetul și prozatorul Myhailo Nebeleac s-a născut la 17 ianuarie 1949 în comuna Rona de Sus, județul Maramureș, într-o famile de țărani. 
După terminarea școlii elementare din satul natal, unde-l avea profesor de limbă și literatură ucraineană pe prozatorul Ivan Fedico, nebănuind poate, nici unul dintre ei, că într-o zi vor deveni colegi de condei în literatura ucraineană din România, Myhailo Nebeleac urmează cursurile secției ucrainene a liceului «Dragoș Vodă» din Sighetul Marmației unde, după cum scrie Ion Petrovai în medalionul dedicat poetului, în lucrarea sa «Valori culturale ucrainene»: «…leagă trainice prietenii, cu viitori poeți Gh. M. Bârlea, Ion Petrovai, Echim Vancea, Marin Slujeru, gazetarii Dragomir Ignat și Florentin Năsui, etnologul Mihai Dăncuș, pictorii Aurel Dan, Vasile Bărlea și cu alții».
Din 1967 Myhailo Nebeleac devine student al facultății de Limbi Slave din cadrul Universității din București, secția ucraineană. «Din acei ani efervescenți, fostul student își amintește de mulți colegi dragi ca Ivan Covaci și Mykola Corsiuc și vorbea cu emoție despre iluștrii săi profesori, precum Matei Călinescu, Sorin Alexandrescu, Vera Călin, G. Mihăilă, I.C. Chițimia, Nicolae Pavliuc ș.a. După absolvirea facultății, până în 1974, poetul a lucrat în cadrul Institutului de Lingvistică al Academiei Române. Fire puternic înteriorizată, acest ilustru fiu al Ronei de Sus a revenit acasă ca profesor de limbă și literatură ucraineană, părăsind Bucureștiul, dar rămânând profund recunoscător facultății pe băncile căreia s-a format ca om și scriitor.», scrie același Ion Petrovai.
Debutează cu versuri în ziarul «Novyi vik» încă din timpul studiilor liceale. Debutul editorial are loc în 1972 la Editura Kriterion cu volumul de versuri «Krânâți moih ocei» («Fântânile ochilor mei»), despre care Stelian Gruia scrie: «În versurile sale, Myhailo Nebeleac se definește ca un mesager al locurilor natale cu bogate tradiții folclorice, cu oameni puternici și înzestrați cu cele mai nobile trăsături spirituale.
În 1974, Myhailo Nebeleac debutează şi ca prozator, cu romanul «Lorana», povestea unui tânăr ce trăieşte o triplă dramă: a tatălui, care a cunoscut ororile războiului, a iubirii, în toată complexitatea ei, şi a unei boli incurabile care îl va duce la pieire.
«Lorana» are meritul de a fi şi prima încercare de abordare a acestui gen în literatura ucraineană din România, pentru care Myhailo Nebeleac a obţinut premiul Uniunii Scriitorilor din România, singura organizaţie din care a acceptat să facă parte.
Despre Mihai-Hafia Traista
Mihai-Hafia Traista este scriitor si jurnalist de expresie ucraineană, n.15 iunie 1965 Sighetu Marmatiei, Maramures. Este președintele Filialei București a Uniunii Ucrainenilor din România, membru al Uniunii Nationale a Scriitorilor din Ucraina, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Redactor șef – revista literară «Mantaua lui Gogol», Secretar de redactie la revista scriitorilor ucraineni din România „Nas Holos”, corespondent permanent al revistelor Uniunii Ucrainenilor din România „Curierul Ucrainean”, „Clopotelul”, „Ukraynskyi Visnek” si „Vilne Slovo”.
Într-un interviu acordat revistei „Timpul – Italia”, autorul acestei dramatizări declara:
„Eu m-am născut în Maramureș, la Rona de Sus, lângă Sighetul Marmației. Sunt ucrainean, după mamă, polonez, după tată și oltean, după soție. Am început la vârsta de 14 ani, am debutat într-o revistă ucraineană, care apărea la București. Din păcate, părinții mei fiind „Martori de-a lui Iehova” și revista a încăput pe mâinile tatălui meu, mi-a aplicat o corecție zdravănă, după care nu am mai publicat nimic.
După mult timp, am început să public în ziarele locale, județene. După revoluție, am scos prima mea carte de poezii în limba ucraineană și pe urmă, am început să public cam în fiecare an. Acum am 36 de cărți publicate, doar două de poezie, una în limba ucraineană și cealaltă în limba română. Eu sunt de profesie jurnalist, fac jurnalism literar, scriu cronici, recenzii și critică literară despre cărțile care apar în Ucraina. Traduc foarte mult, din limba română, în limba ucraineană și invers.
Am tradus din Marin Preda, Liviu Rebreanu, Ioan Slavici dar și din scriitori contemporani, cum ar fi, Dan Claudiu Tănăsescu. Traduc și poezie. Acum pregătesc o antologie de poezii traduse în limba ucraineană și vă rog, să-mi trimiteți creații din Italia, de la „Cenaclul de la Roma”. Poeților noștri cunoscuți de aici, le-am tradus câte trei, patru poezii. Antologia va apărea la editura „Mantaua lui Gogol”, suportată din banii editurii. Lucrez ca redactor la o revistă ucraineană. Am o revistă de cultură și atitudine, intitulată „Mantaua lui Gogol”, pe care o finanțez din banii proprii. Dau câte unul sau două exemplare celor care publică în ea, iar restul le pun în vânzare.”
Mihai-Hafia Traista are la activ mai multe piese de teatru, regizate de bunul său prieten, regretatul actor și regizor Nicu Ioan Popa, cunoscut și sub diminutivul „PIN”, care a părăsit această lume în 2021. Printre lucrările sale în dramaturgie, reamintim „Atunci i-am invitat pe toţi la masă.”, „Ibovnice cu ochi de Maramures”, „Logodnicele Amaltheiei, “Nici moartea nu mai e ce a fost”, „Rugăciunea unchiului” sau „Scrisoare din Africa”.
„Scriu cu ușurință piese de teatru, îmi place foarte mult. (…) Scriu și operetă, o altă piesă de teatru, redactez cărți.”, spune dramaturgul Mihai-Hafia Traista.
