Ascultă acest articol„Cinematografia spaniolă a ultimilor ani, cel puțin în opinia acestui autor, nu a dat pelicule spectaculoase, memorabile sau de ținut minte.”
Regizor: Cesc Gay
Scenariu: Cesc Gay
Gen: Comedie
Lansare: 25.08.2023
Durata: 1h 40m
Studio: Moviestar+
Clasificare: AP-12 – Acordul Părinţilor 12
Distribuitor: Transilvania Film
Actori:
Anna Castillo … Laura
Chino Darín … Álex
Javier Rey … Raúl
Alex Brendemühl … Luis
Antonio de la Torre … Carlos
Sinopsis:
„O comedie despre acele situaţii care am vrea să se piardă în negura memoriei imediat ce s-au întâmplat, precum o gafă comisă în văzul tuturor sau o decizie totalmente absurdă. Cinci poveşti se alătură într-o odă ironică şi plină de compasiune despre inabilitatea oamenilor de a-şi controla emoţiile şi de a face doar ce e oportun.” – Transilvania Film
Recenzie:
Cinematografia spaniolă a ultimilor ani, cel puțin în opinia acestui autor, nu a dat pelicule spectaculoase, memorabile sau de ținut minte. Dar, nu trebuie să fim chiar cârcotași și să recunoaștem, totuși, meritele filmului spaniol în cinematografia europeană. Dar (căci este un mare ”dar”), filmul pe care l-am văzut de curând la vizionarea cu presa, vine să infirme chiar și puținele cuvinte de laudă de mai sus.
Cu titlul original ”Historias para no Contar” (Povești Indiscrete), regizorul spaniol Cesc Gay ne propune cinci povești, să le zicem de viață, într-o viziune relativ comică. O să intrăm în detaliile poveștilor, dar putem vorbi de construcția filmului și de lipsa de interacțiune, pe care de altfel mi-aș fi dorit-o, între toate personajele propuse de Cesc Gay. Deși am putea spune că filmul începe bine, dar jumătate din povești nu aveau nevoie să fie spuse, ăsta e adevărul din punctul meu de vedere.
Cesc Gay adună cinci scurtmetraje cu un fir foarte fin și încearcă să împiedice căderea castelului de cărți de joc
La un film antologic bun, te gândești că aceste povești formează un întreg, că ai de câștigat dacă le privești împreună. ‘Creepshow’, de exemplu. Din păcate, ‘Historias para no contar’ este exact opusul, iar Cesc Gay adună cinci scurtmetraje cu un fir foarte fin și încearcă să împiedice căderea castelului de cărți de joc. La început reușește, dar spre final nu mai are cum să țină în picioare artificiul.
De la mai bine la mai rău?
Poate că Cesc Gay nu va fi niciodată considerat unul dintre cei mai buni cineaști spanioli, dar este un artizan care a fost mereu acolo, cu filme care sunt întotdeauna fiabile și care rareori dezamăgesc: ‘Truman’ sau ‘Sentimental’, de exemplu, sunt filme foarte distractive pentru un moment de distracție în care regia actorilor este absolut fantastică. În ‘Historias para no contar’, regizorul știe, de asemenea, să își valorifice la maximum abilitățile pentru a dirija o distribuție care include cei mai buni actori ai scenei spaniole care recită un text… care uneori, așa cum spune și titlul, ar fi fost mai bine să nu fie povestit.
A priori, cele cinci povești din film nu au nimic de-a face una cu cealaltă: toate se petrec în burghezia barceloneză și sunt comedii de încurcătură în care, încetul cu încetul, tot mai mult din intrigă devine o minge, dar uniunea nu este atât de puternică și de fixă încât să justifice un film complet. Mai ales când ordinea în care sunt aranjate poveștile merge clar de la cea mai interesantă la cea mai puțin interesantă: ceea ce începe ca o comedie de petrecere sfârșește prin a fi muribund, o operă în comă absolută și fără direcție.
Este întotdeauna o bucurie să-i vezi pe Anna Castillo, Quim Gutiérrez, José Coronado, Maribel Verdú, Antonio de la Torre, Alexandra Jiménez, Javier Rey, Álex Brendemühl, Brays Efe sau Verónica Echegui într-o oră și jumătate, dar după câteva povești pline de creativitate și umor, filmul își consumă toate gloanțele și intră într-o stare de stază din care nu mai are cum să iasă. Sincer, mi-aș fi dorit să existe pur și simplu câteva scurtmetraje cu primele povești: am fi câștigat cu toții.
Între câini și tenis cu palete?
Una dintre problemele lui “Historias para no contar” este că, efectiv, nu prea ai ce să zgârii. Sunt niște încurcături mai mult sau mai puțin inspirate, cu actori în stare de grație, dar care nu ascund nimic în spatele lor. În acest sens, oricât de mult m-au amuzat uneori, nu sunt atât de diferite de un sketch sau de un episod neinspirat din ‘Șapte vieți’: fără intenționalitate, devine o succesiune de scene comice care nici nu lasă o impresie durabilă, nici nu pretind să o facă.
Și, în ciuda tuturor lucrurilor, ceea ce ar putea fi de o mohorâre absolută, dată fiind lipsa absolută de așteptări, devine pe alocuri revigorant: actorii înșiși știu că aceasta va fi o lucrare minoră în cariera lor și decid să se distreze cât pot de mult, dându-și frâu liber la toată flerul lor comic. Anna Castillo, o improvizatoare înnăscută, este, fără îndoială, cea mai mare câștigătoare în acest du-te-vino: povestea ei este elementară în dezvoltarea ei, dar reușește să o ridice și să o facă hilară.
“Historias para no contar” are mult vodevil și multă intrigă, dar sfârșește prin a fi lipsit de forță: cu excepția primelor două scenete, se ajunge să se simtă că lipsește ceva pentru a îmbogăți fiecare poveste. Spuneți-i morală, intenționalitate sau concluzie, dar există o problemă atunci când Gay sfârșește prin a lăsa majoritatea intrigilor în suspensie și fără un final clar, ca și cum s-ar fi plictisit de propriul său joc de noroc și de scenariile care încep întotdeauna cu entuziasm și sfârșesc prin a se sfărâma.
O seară în oraș
În cele din urmă, “Historias para no contar” nu-și asumă suficiente riscuri în niciun moment: nici punctul de plecare nu este suficient de surprinzător pentru a menține atenția spectatorului, nici răsturnările de situație nu depășesc gagurile ocazionale, ajungând la momente de confuzie autentică în cea de-a doua poveste și de plictiseală abisală în cea de-a cincea. Din acest punct de vedere, nu sunt atât de diferite de o schiță de “Night Out” filmată cu mai multe mijloace. Iar aceasta nu este neapărat o critică negativă.
Ca și concluzie!
Nu toate comediile pot fi cele mai bune, inteligente, ironice și deschise la ruperea celui de-al patrulea perete. Avem nevoie de un “Stories Not to Be Told” în același mod în care avem nevoie de un “Jackass Forever”, ca o modalitate de a ne întoarce la umorul cel mai elementar, cel care funcționează întotdeauna și ne trezește instinctele. În cazul lui Johnny Knoxville și al celor de teapa lui, este vorba de cel mai extrem mod de a pune în imagine situații comice, iar în cazul lui Cesc Gay este vorba de umorul de o slabă calitate, din păcate.
Dacă te-am făcut sau nu curios, mergi să vezi pelicula și, în cele din urmă, să-ți faci o părere personală.
“Povești indiscrete”/ Stories Not to Be Told / Historias para no contar este disponibil acum la cinema, distribuit în România de Transilvania Film.
