The Exorcist: Believer – Recenzie

"Deşi a primit un val de recenzii negative, absolut teribile, adevărul este că nu e chiar atât de rău însă nu e nici pe departe un miracol al cinematografiei."

0
613
Ascultă acest articol


“Mi-a luat câteva zile să îmi aranjez gândurile de când am văzut Exorcistul: Cel Care Crede şi tot nu sunt sigur că sunt împăcat cu felul în care mă simt în legătură cu filmul.”

Regizor: David Gordon Green

Scenariu: Scott Teems, Danny McBride, David Gordon Green, Peter Sattler

Gen: Horror, Thriller

Lansare: 6.10.2023

Durata: 1 oră 51 minute

Studio: Universal Pictures, Blumhouse Productions, Morgan Creek Entertainment

Clasificare: N-15 – Nerecomandat 15

Distribuitor: Ro Image

Actori:

Linda Blair … Regan MacNeil
Ellen Burstyn … Chris MacNeil
Jennifer Nettles … Miranda
Leslie Odom Jr. … Victor Fielding
Olivia O’Neill … Katherine
Lidya Jewett … Angela

Sinopsis:

În urmă cu exact 50 de ani, cel mai terifiant film de groază din istorie a ajuns pe ecrane, șocând publicul din întreaga lume. Acum va începe un nou capitol. De la Blumhouse și de la regizorul DAVID GORDON GREEN, responsabili cu resuscitarea francizei Halloween, vine Exorcistul: Cel care crede.

De la moartea soției sale însărcinate într-un cutremur din Haiti, în urmă cu 13 ani, Victor Fielding (LESLIE ODOM, JR., câștigător al premiului Tony și nominalizat la Oscar®; One Night in Miami, Hamilton) a crescut-o singur pe fiica lor, Angela (LIDYA JEWETT, Good Girls).

Dar când Angela și prietena ei, Katherine (debutanta OLIVIA O’NEILL), dispar în pădure, pentru a se întoarce trei zile mai târziu fără să-și amintească ce li s-a întâmplat, se declanșează un lanț de evenimente care îl vor forța pe Victor să se confrunte cu răul în stare pură și, terorizant și disperat fiind, să caute singura persoană în viață care a mai fost martoră la așa ceva: Chris MacNeil.” – Ro Image.

Recenzie:

Mi-a luat câteva zile să îmi aranjez gândurile de când am văzut Exorcistul: Cel Care Crede şi tot nu sunt sigur că sunt împăcat cu felul în care mă simt în legătură cu filmul. Deşi a primit un val de recenzii negative, absolut teribile, adevărul este că nu e chiar atât de rău însă nu e nici pe departe un miracol al cinematografiei.

O nouă intrare în serie

Filmul așa cum începe nu este propriu zis un film cu exorcizări decât de undeva de la jumătate. Începe, aproximativ, cu dispariția a două fete după scoală, în pădure, punând părinţii şi poliţia pe urmele lor doar ca să fie găsite trei zile mai târziu într-un grajd la zeci de kilometrii distanță cu percepția timpului afectată, ele crezând că au trecut doar câteva ore şi le-a prins ploaia. După verificări medicale ambele fetiţe par a fi sănătoase dar lucruri ciudate încep să se întâmple cu fiecare, pe separat, iar tatăl uneia din cele două încearcă să descopere ce se întâmplă cu adevărat.

Este foarte bine interpretat de toţi actorii în special Leslie Odom Jr. (Glass Onion, Hamilton) în rolul tatălui văduv. Pare un personaj credibil care duce pierderea soţiei cu 13 ani în urmă dar şi care pare să fie cel mai cu capul pe umeri dintre personaje. Fetiţele, Olivia O’Neill şi Lidya Jewett, au jucat foarte bine, în special mai târziu în film în partea mai dificilă. Până atunci, pot spune că au reușit să menţină atmosfera destul de neliniştitoare din momentul în care au fost găsite. Mai puţin neliniştitor este dublajul la posesie, cel puţin a uneia dintre fetiţe, care se vede şi se aude din avion. Alţi actori precum Ellen Burstyn cea care interpreta personajul mamei, Chris MacNeill, în Exorcistul original apar şi aici, personaj „Legacy” cum este numit de fani, face un rol spectaculos la 91 de ani, dar cu o mică chichiţă despre care voi discuta mai jos.

O regie nouă

David Gordon Green se pare că este alesul pentru a reintra în francize din care se pot scoate bani. A fost cel din spatele noii trilogii Halloween şi acum se pare că a primit şi Exorcistul. Regia este bună, conceptul interesant, însă asta nu schimbă faptul că filmul când seamănă prea mult a Halloween, când pare complet altceva decât Exorcistul.

Prima parte a filmului este grozavă, felul în care începe, săritura în timp 13 ani mai târziu şi dispariţia fetelor fac parte dintr-un un alt film. După care partea a doua din film este lipiciul fragil care să aducă ce am văzut în prima parte în universul „Exorcistul” şi după, a treia parte, este complet şi total dezmăţul „exorcistic” pe care l-ai aştepta de la un asemenea film. Fără să intru în spoilere, dacă poţi să treci peste toate jump scare-urile mai evidente şi gândurile negative pe care le poţi avea despre film, partea a 3-a este un fel de Avengers al religiilor. Am fost chiar amuzat de cât de ridicol şi deplasat e tot actul trei.

partea a 3-a este un fel de Avengers al religiilor

Este o combinaţie de lucruri bune şi lucruri rele care la sfârşitul filmului te vor lăsa nu rece, dar dezamăgit de toate ideile propuse care nu au avut timp să se coacă bine ci doar au fost prezentate, s-a uitat de ele în favorarea a altceva şi la sfârşit, lecţia importantă a fost dată pe repede-înainte şi nimeni nu a avut timp să digere pentru că deodată ecranul te invită cu „end credits” și aprinsul de lumina, să părăsești sala de cinema. Are idei bune, are o lecție interesantă dacă stai să te gândești la ea, e o alegere destul dificilă care are consecințe. Chiar momentele de groază, unele dintre ele sunt foarte bine concepute şi nu vin cu muzica stridentă sau altceva, doar ca să te sperie, ci sunt foarte bine încadrate în film. Dar degeaba dacă mai târziu nu aportă nimic şi filmul devine din ce în ce mai „safe”. Pariază exact pe ceva ce ştie că o să meargă şi da, confirm că merge, doar că în detrimentul propriului film, originalității şi potențialului de ceva mult mai curajos sau extrem.

Alegerea

Mi-a fost greu să mă concentrez asupra filmului după ce l-am văzut că să scriu imediat din cauză că ştiam cum a fost primit, cel puțin de jurnaliști, dar nu ştiam exact motivul. Problema a fost că în timp ce mă uitam la el, nu înţelegeam de ce nu a fost primit bine de critici. Și mai mult am trăit cu un sentiment de acela de „urmează să se întâmple ceva ridicol de prost, o să îmi pice fața pe jos și probabil o să înţeleg de ce primirea rece”. Dar momentul nu a ajuns. De fapt chiar contrar, a avut momente bune, a avut jump scare-uri decente şi chiar pentru o bună, bună perioadă eram foarte băgat în poveste, până când a intervenit legătură între primul Exorcistul şi acesta. Nu era necesară în special în felul în care s-a desfăşurat totul. Aici apare prima frântură iar cea de-a doua este clar tot actul trei care este foarte standard până la un punct. Trebuia să bifeze nişte căsuţe şi le bifează pe absolut toate, toată lumea îşi strânge lucrurile şi pleacă acasă împăcaţi că filmarea şi finalul ăsta este cel care trebuia să fie. Şi nu este aşa. „The Exorcist: Believer” merita să meargă pe un drum mai ambiţios şi să ţintească mult mai sus nu la sigur. Când zici „Exorcistul” vrei ceva mai visceral şi vizual şi sentimental. Ceva mai dur ceva mai apăsător, ceva mai adânc. Chiar şi Exorcistul 2 care probabil era cel mai rău din serie, măcar avea ambiția de a fi unic. Totul rămâne pe jumătate copt în Believer şi se simte cu cât înaintezi în film. Se simte cum se pierde controlul spre sfârșit şi toată lumea pare resemnată şi acceptă că asta e rezultatul şi că nu e nevoie de nimic altceva.

The Exorcist: Believer/”Exorcistul: Cel care crede” este disponibil în cinematografele românești din 13 octombrie fiind distribuit în România de Ro Image.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.