Poor Things – Recenzie

Cel mai recent film al lui Yorgos Lanthimos, Poor Things, pare prea ciudat pentru gusturile unora dintre noi, dar, totuși, este vorba de Lanthimos, până la urmă (The Lobster, The Favourite), și este vorba de minunata Emma Stone. Da, filmul este ciudat, fără îndoială, și are o narațiune simplă, de fapt este o călătorie de autodescoperire. Filmul se bazează pe romanul marelui și regretatului Alasdair Gray, publicat la editura Polirom, iar Lanthimos se dispensează de scottismele sale și de multiplii săi naratori nesiguri.

Amplasat acum într-o Londra victoriană suprarealistă, îl întâlnim pe savantul nebun, Dr. Godwin “God” Baxter (Willem Dafoe), care are o față grotesc de fisurată și trăiește în mijlocul unei menajerii de animale ciudate, hibride, pe care le-a creat în stilul Frankenstein, iar cel mai mare experiment al său este Bella (Stone). Bella are corpul unei femei, dar mintea unui copil, din motive care vor deveni evidente. Merge stângaci, ca un copil mic, scuipă mâncarea, urinează pe unde stă, dar învață și progresează rapid și în curând descoperă că este o ființă sexuală.

Yorgos Lanthimos este un echilibrist îndrăzneț. Coșmarul uman pare invariabil prin strategii vizuale și sonore, narative, atractive, care sfârșesc prin a pune în fața spectatorului o oglindă pe cât de fascinantă, pe atât de incomodă. Uneori cu umor, alteori cu ireverență și doze abundente de înstrăinare, dar întotdeauna cu luciditate și rigoare. În The Lobster, din 2015, speculează asupra fundamentului umanului și a rolului afectelor în viața socială.

În Sacrificiul cerbului sacru (The Killing of a Sacred Deer, 2017) demontează punerea în scenă a familiei fericite, expunând în același timp forța impulsurilor distructive. În The Favorite (2018) luminează mecanismele puterii, legătura dintre hormoni și împuternicire. De obicei, Lanthimos navighează pe marginea sau împotriva curentului de pe agenda corectitudinii politice și evită lecțiile morale. Nu este și cazul lui Poor Creature, cel mai recent lungmetraj al său.

Lanthimos importă o parte din arsenalul său stilistic din The Favorite, dar în Poor Things este ostentativ, de altfel, o nerăbdare ludică. Astfel, abundă planurile realizate cu unghi larg, care distorsionează scena și acutizează spațiile și distanțele. Mișcările camerei dau agilitate și adâncesc senzația de alienare, folosirea zoom-ului și a cortinei circulare subliniază părți ale imaginii și aduc și ceva umor. Punerea în scenă este rafinată, regizorul creând spații în care orașele în care se petrece acțiunea (Londra, Lisabona, Paris) sunt recognoscibile, dar le adaugă nuanțe fantastice și fanteziste, în momente onirice. Povestea alternează culoarea cu alb-negru, acțiune relevantă pentru a da seama de vârste, timpuri și personaje diferite. Aici, așa cum ne arată autorul, culorile sunt pe cât de revelatoare, pe atât de semnificative și dau seama de creșterea fizică, mentală și intelectuală a Bellei. Este minunată mânuirea luminii și a cromatismului pe care o face fotograful de film irlandez Robbie Ryan, care s-a aflat și în spatele camerei de filmat în The Favorite.

Cineastul însoțește o femeie care își trasează drumul spre libertate, după cum spune moașa vampirescă a unui bordel parizian, care îi oferă mai mult de un moment unic de viață Bellei. Această căutare înseamnă punerea în discuție și ruperea de convențiile sociale, de temerile legate de sexualitate, ceea ce se traduce, pentru început, prin descoperirea și exersarea plăcerilor propriului corp. Comportamentul Bellei s-ar înscrie bine în anii ’60, când în unele coordonate ale planetei exista un proces de eliberare sexuală, proces care nu numai că a fost întrerupt, dar a cunoscut și un recul capital în vremurile actuale.

La începutul aventurii, Duncan Wedderburn, jucat aici impecabil, dar pe alocuri exagerat, de Mark Ruffalo, este un ghid propice, dar apoi devine un balast pentru încercările sale posesive în numele iubirii. Și în timp ce el stagnează, ea învață să citească cine știe cum sau în ce moment, devine o cititoare vorace și crește. Astfel, în evoluția sa, își hrănește intelectul cu idei ireverențioase pentru vremuri obișnuite, o operă în care se implică atât liberala Martha Von Kurtzroc (Hanna Schygulla), cât și lucidul pesimist Harry Astley (Jerrod Carmichael), cu care face o călătorie cu barca care ar putea fi numită foarte bine inițierea în navigarea prin marea înțelepciunii. Învățătura crește într-un bordel parizian, unde opoziția față de convențiile sociale și creșterea intelectuală o determină să dobândească conștiință de clasă și să devină socialistă, pentru că urmărește o lume mai bună.

Ca și concluzie, având influențele celebrului personaj Frankestein, filmul de față, între denunț și demonstrație, corecție și îndrăzneală, constatăm că, de fapt, Poor Things este o fabulă pe cât de fascinantă, pe atât de tulburătoare. La Veneția a reușit să schimbe anumite viziuni ale lumii, în mod serios și, pe lângă faptul că a dat mult de povestit, a câștigat și premiul cel mare, Leul de Aur. În același timp, a mai câștigat alte 2 premii la Globurile de Aur, pentru cel mai bun film, la secțiunea comedie/muzical, și pentru cea mai bună actriță, Emma Stone, la aceeași categorie, și are la acest moment 11 nominalizări la Premiile Oscar.

Așadar, vă invit să mergeți în cinematografe și să vedeți Poor Things/”Sărmane Creaturi”, distribuit în România de Forum Film, și să vă faceți propria părere.

Regizor: Yorgos Lanthimos

Scenariu: Tony McNamara, Alasdair Gray

Gen: Comedie, Dramă, Romantic

Lansare: 09.02.2024

Durata: 2 oră 21 minute

Studio: Film4

Clasificare: N-15 – Nerecomandat 15

Distribuitor: Forum Film

Actori:

Emma Stone … Bella Baxter
Willem Dafoe … Dr. Godwin Baxter
Ramy Youssef … Max McCandles
Mark Ruffalo … Duncan Wedderburn

Sinopsis:

„Acțiunea din „Poor Things” se desfășoară într-o perioadă gotică imposibil de precizat, într-un univers distorsionat, în care savantul genial Dr. Godwin Baxter reînvie o tânără, implantându-i o conștiință imaculată. Astfel, ia formă Bella Baxter, un suflet de copil, într-un corp de femeie, care își urmărește libertatea și emanciparea, într-o serie de aventuri, întinse pe mai multe continente. Intriga îi implică și pe tânărul student la medicină, Max McCandless (Ramy Youssef), dar și pe avocatul Duncan Wedderburn (Mark Ruffalo), o proiecție a ideii de masculinitate toxică, bazată pe obsesia de control și nesiguranță.” – Forum Film