Back to Black – Recenzie

"Fiecare generație are modelele sale!"

0
433
Ascultă acest articol


Plecând de la această frază, și fără a fi subiectiv, sau cel puțin încerc să nu fiu, scriu această recenzie despre una din vocile atipice ale unei generații. Amy Winehouse, câștigătoare a 5 premii Gramy, avea să surprindă prin non-conformism, talent, dar și prin rebelul care a fost.

Cunoscută pentru vocea ei puternică și plină de suflet și pentru amestecul său unic de jazz, soul și muzică rock, Amy a devenit celebră la începutul anilor 2000 cu albumul său “Back to Black“, aclamat de critici, care a generat hituri precum “Rehab” și “You Know I’m No Good”, și prin stilul vocal distinct și puternic,  și cu o emisie emoțională puternică, care se inspira din influențele sale în muzica jazz și soul.

Deși mulți au făcut comparație între vedetă și cea care i-a dat viață pe marele ecran, Marisa Abela a încercat, atât cât a putut, să-i dea viață, voce și să aducă personalitatea artistei în atenția altor generații care nu au reușit să înțeleagă parcursul ei atât de rapid și focul care a mistuit-o.

Marisa Abela a avut sarcina uriașă de a o interpreta pe Amy, un idol încă proaspăt în memoria publicului cinefil. Scenariul insipid și crud al lui Matthew Greenhalgh (Nowhere Boy, Film Stars Don’t Die in Liverpool), expresiile principale ale lui Abela fluctuează între cea a unei adolescente îndrăgostite și cea a unei adolescente obraznice și sfidătoare,  fără ca povestea să recunoască vreodată cu adevărat tragedia și exploatarea tinereții lui Amy.

Abela își asumă riscul de a cânta în film, iar imitația ei este acceptabilă, interludiile muzicale oferind o scurtă pauză de la accentul ei din nordul Londrei, suprarepronunțat în mod deranjant și inconfortabil, cu tot cu contorsionările faciale, iar interpretarea lui Abela apare ca un fel de grație salvatoare.

Trebuie, totuși, să spunem că succesul fenomenal, o moarte tragică și timpurie, crearea unui stil de cântat și a unui look cu totul aparte,  sunt multe lucruri de care trebuie să ne ocupăm în povestea fenomenului muzical Amy Winehouse. Dar în filmul Back To Black al lui Sam Taylor-Johnson, viața scurtă și strălucitoare a lui Winehouse este redusă, în esență, la o poveste de dragoste  și la dezechilibrul emoțional pe care artista chiar l-a avut.

Psihologii spun că, și asta a fost și demonstrat în timp, cu cât este cineva mai în dezechilibru emoțional, interior, cu atât efectele sunt mai devastatoare și indiferent ce ar face oricine, chiar și cel în cauză, finalul este unul tragic, iar în cazul lui Amy Winehouse este cât se poate de adevărat. Cu expunerea extrem de timpurie la vicii, și aici vorbim de alcool, și modul toxic în care artista a știut să-și gestioneze partea emoțională, cu atât dramele din viața ei au fost mai puternice, iar finalul, unul tragic de altfel, era cel la care avea să fie predispusă.

Biopicul Back To Black își găsește ritmul și forma distinctă de energie atunci când Amy se află în localul The Good Mixer din Camden și intră în scenă Blake Fielder-Civil (Jack O’Connell), provocând scântei. Flirtul lor inițial, de altfel cel mai plin de viață conținut al filmului, se aprinde pe deplin atunci când el o prezintă grupului de fete din anii ’60 Shangri-Las, făcând playback pe melodia “Leader Of The Pack”, O’Connell furând ingenios spectacolul în acest moment.

Din acest moment, întreg filmul se mută pe relația toxică dintre cei doi, pe ieșirile artistei, extrem de violente, și, inevitabil, pe drama relației care avea să fie și inspirația artistei atunci când se decide să scoată albumul care dă și titlul acestui film.

Regizorul filmului, Sam Taylor-Johnson dă dovadă de o imaginație vizuală ceva mai seacă, lăsând prea des locațiile din Londra, pub-urile și străzile din Camden, Ronnie Scott’s, Bar Italia din Soho, să facă propria magie. În alte privințe, Back To Black este un pachet bine montat, mai ales când vine vorba de recrearea repertoriului lui Amy Winehouse, cu eminența discografică Giles Martin ca producător muzical.

Interpretările cântecelor de către Marisa Abela sunt aproape perfecte, ea are o voce puternică și o stăpânire impresionantă a notei, a accentelor și a inflexiunilor ironice caracteristice artistei.

Vedeta marelui ecran din acest biopic, cunoscută mai ales pentru serialul TV Industry, Abela se dovedește aici mai mult decât onorabilă. Dacă nu face o adevărată explozie, aceasta se datorează provocării neobișnuite a rolului, care îi cere să surprindă manierele familiare și adesea extreme ale lui Winehouse, dar și să aducă ceva individual rolului, o sarcină dificilă și pentru cea mai experimentată interpretă, nu foarte diferită de provocarea cu care s-a confruntat Ana de Armas în rolul lui Marilyn Monroe din Blonde.

Mergând mai departe, prima jumătate a filmului ne-o arată pe Marisa Abela greoaie, nu prea confortabilă cu acest rol, și greu de crezut că ea este Amy, dar în partea a doua a filmului, mai ales din momentul în care asistăm la decăderea celei care a fost una din vocile aparte a unei generații, actrița parcă reușește, totuși, să dea profunzime și să devină, în cele din urmă, Amy Winehouse.

Ceea ce a pus la cale Sam Taylor-Johnson este deopotrivă dur și profund. Compozițiile actoricești dau izul unor amatori, ceea ce este păcat, pentru că se putea mai mult, iar din punct de vedere al imaginilor la fel, având în vedere că Polly Morgan nu este un director de imagine lipsit de talent. Singura scenă care funcționează în mod fundamental este acceptarea la distanță a premiilor Grammy.

Uimirea lui Abela când îi vede pe Tony Bennett și Natalie Cole acordând premiul “Rehab” depășește impresia de Amy pe care o făcea în cea mai mare parte a filmului și are acea doză de adevăr pe care alte aspecte ale filmului l-au evitat.

Întrebarea cu biografiile care răzbat în viețile celor care au murit prea devreme este ce încearcă să spună publicului despre subiect? În timp ce filme precum Bohemian Rhapsody și Judy sunt momeală de Oscar pentru vedetele lor, există eșecuri precum I Wanna Dance with Somebody și Bob Marley: One Love.

Marisa Abela este talentată, la fel și Andra Day, Naomie Ackie și Kingsley Ben-Adir, dar nimic din ceea ce pot face aceste nume ca actori, nu va face ca un film să fie bun.

Deși slab în construcție, cu multe lucruri lipsă și cu o Marisa Abela greoaie în prima parte a filmului, acest biopic merită văzut, dacă nu măcar pentru muzica celei care a fost de 5 ori câștigătoarea premiilor Gramy într-o singură gală, Amy Winehouse, care ar fi avut, poate, multe de spus într-o industrie acaparată de giganții din industrie, împotriva cărora ea s-a răzvrătit la un moment dat în cariera ei, care a ars ca un foc mistuitor, și a luat-o lumii la doar 27 de ani.

Back to Black/”Back to Black: Povestea lui Amy Winehouse” din 12 aprilie la cinema, distribuit în România de RO IMAGE.

Regizor: Sam Taylor-Johnson

Scenariu: Matt Greenhalgh

Gen: Biografie, Dramă, Muzical

Lansare: 12.04.2024

Durata: 2 ore 2 minute

Studio: Canal+, Focus Features

Clasificare: N-15 – Nerecomandat 15

Distribuitor: RO IMAGE

Actori:

Marisa Abela … Amy Winehouse
Jack O’Connell … Blake Fielder-Civil
Eddie Marsan … Mitch Winehouse
Lesley Manville … Cynthia Winehouse
Juliet Cowan … Janis Winehouse

Sinopsis: Viața și muzica lui Amy Winehouse, prin trecerea de la adolescență la maturitate și crearea unuia dintre cele mai bine vândute albume ale timpului nostru.” – RO IMAGE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.