Ascultă acest articol


După “debutul exploziv” al serialului FBI – Biroul Federal de Investigații pe AXN, acum vom urmări un nou show, care a rezistat 6 sezoane – ceea ce spune multe despre calitatea producției. Este vorba de FBI: Most Wanted – un serial de tip dramă procedurală, creat de Dick Wolf, câștigător al Premiului Emmy, și echipa din spatele celebrelor seriale FBI și a francizei Law & Order.

Sezonul 1 al FBI: Most Wanted va avea premiera pe 7 octombrie, începând cu ora 22.00 și va fi difuzat în fiecare luni, la aceeași oră.  

Această nouă serie se concentrează pe gruparea specială Fugitive Task Force, o echipă care urmărește și capturează infractorii notori din lista celor mai căutați fugari.

Am avut plăcerea să primim acces la primul episod intitulat Dopesick, pentru a ne face o idee despre ce o să ne aștepte. În prim-plan, îl avem pe agentul experimentat Jess LaCroix (interpretat de Julian McMahon) responsabil de o echipă extrem de calificată (Fugitive Task Force), care funcționează ca o unitate mobilă sub acoperire, mereu pe teren, în căutarea celor ce fug de justiție.

Avându-i pe Dick WolfRené BalcerArthur W. Forney și Peter Jankowski ca producători executivi de la Wolf Entertainment și Universal Television, în colaborare cu CBS Television Studios, ne așteptăm la o serie foarte bună. De regie se ocupă Fred Berner, după un scenariu scris de Rene Balcer.

FBI: Most Wanted îi are în distribuție pe Julian McMahon în rolul lui Jess LaCroix, Alana De La Garza ca Isobel Castille și pe Keisha Castle-Hughes drept Hana Gibson. O să îi mai vedem și pe Kellan Lutz care este Crosby, Roxy Sternberg ce o interpretează pe Sheryll Barnes și Nathaniel Arcand care devine Clinton Skye.

Distribuția este foarte bine aleasă, Julian McMahon ieșind în evidență cu un rol bun și perfect ales în funcția de conducere a echipei FBI, iar aducerea, în episodul pilot, a lui Henry Thomas reprezintă sarea și piperul întregii intrigi. În episodul pilot – Dopesick, LeCroix și echipa sa urmăresc un doctor (Brock), profund implicat într-o lume a crimei organizate, a drogurilor și a minciunilor. Acesta încearcă să scape după ce este  înregistrat în timp ce își ucide soția. După cele 45 de minute ale episodului, cazul este închis, ceea ce  ne lasă să credem că, probabil, episoadele vor fi de sine stătătoare – câte un caz sau un criminal prins de pe lista celor mai căutați infractori din Statele Unite.

În Dopesick, LeCroix și echipa sa FBI de la Fugitive Task Force (Forța Operativă de Urmărire a Fugarilor) urmăresc un doctor (Brock) care este profund implicat într-o lume a crimei organizate, a drogurilor și a minciunilor, și care este pe fugă după ce un apel telefonic îl înregistrează în timp își ucide soția. Acestea sunt primele minute din episod, după ce avem o scenă în care aflăm despre LeCroix și fiica lui că nu au o viață tocmai ușoară.

FBI FTF se pune pe treabă și investighează cazul urmărind indicii și realizând interogatorii cu suspecți în acest fel fiind mereu cu un pas în urma lui Brock despre care vom afla că este în parteneriat cu o bandă de motocicliști. Cu FTF pe urmele lui, Brock începe să piardă teren, cu fiecare greșeală făcută LeCroix apropiindu-se de el. Bineînțeles că va exista o concluzie finală, în cele 45 de minute – durata episodului și care ne lasă să credem că probabil episoadele vor fi de sine stătătoare – câte un caz sau un criminal prins de pe lista Most Wanted, dar probabil vom afla dacă este așa urmărind în continuare și putem să stăm liniștiți că sunt deja 6 sezoane deci vom avea parte, fără dar și poate, de acțiune, urmăriri, investigații, interogatorii și tot ce ne place cel mai mult din serialele polițiste.

ÎN FBI: MOST WANTED AVEM PARTE DE ACȚIUNE, URMĂRIRI, INVESTIGAȚII, INTEROGATORII ȘI TOT CE NE PLACE CEL MAI MULT ÎN SERIALELE POLIȚISTE

Vestea că din sezonul 3 va sosi în distribuție, în rol principal, Dylan McDermott (Remy Scott) în funcția de coordonator al echipei FBI: Fugitive Task Force mi-a stârnit și mai mult interesul asupra seriei Most Wanted. Dylan McDermott a mai jucat în alte filme asemănătoare, cum ar fi Drak Blue și este, după părerea mea, făcut pentru astfel de roluri.

Totuși, trebuie să spun că alegerea episodului Dopesick ca episod pilot, mi s-a părut puțin ”cuminte”, dacă facem o comparație, spre exemplu, cu episodul pilot de la FBI.  Totuși, chiar dacă nu avem parte de multă acțiune, sau o poveste foarte închegată, distribuția face ca totul să merite din plin, prin jocul actoricesc. Fred Berner are o metodă unică de captare a imaginilor cu o cameră “tremurată”, preferând să înregistreze cadrele apropiate de subiect, și axându-se strict pe ceea ce se întâmplă în fața sa. Această metodă de a filma nu e tocmai nouă și se folosește pentru a da o dinamică aparte și de a sublinia suspansul acțiunii. Iar, în ceea ce privește muzica de fundal, aceasta accentuează ceea ce se întâmplă pe ecran, dar nu este neapărat notabilă.

Noi credem că merită să dați o șansă, cel puțin episodului pilotul al FBI: Most Wanted.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.