Listen to this article

Există jocuri care devin hituri instant. Există jocuri care îmbătrânesc urât. Și există Days Gone — un titlu care a ieșit pe poarta Sony în 2019 cu o motocicletă ruginită, un motor care tușea și un rider cu inima frântă, dar care a reușit, în ciuda tuturor defecțiunilor inițiale, să atingă ceva profund în sufletul jucătorilor. Cumva, la vremea respectivă, după ani de trailere și de mici spoilere, jucătorii aveau niște așteptări uriașe, exagerate, iar produsul final a fost un fel de: bă, dar ne-am mai jucat chestii de genul ăsta, pare a fi un The Last of Us în mizerie. Jocul nu este deloc rău, doar că dacă vrei să fie la nivelul lui The Last of Us, atunci joacă-te doar TLoU. Acum, în 2025, vine momentul unei corecturi morale: Days Gone Remastered pentru PlayStation 5. E adevărat că există și pe PC, cu un update nou, iar dacă vreți modurile alea cu hoarde de 800 de freakers, niște zombilăi rapizi, pe stil Usain Bolt, trebuie să dați 10 coco, adică euro, pe DLC-ul Broken Road.

Nu e o rescriere a istoriei, dar e o readucere în prim-plan a unui univers care a meritat întotdeauna mai mult decât a primit. Eu am terminat jocul pe PS4, atunci, am terminat și pe PC, când a apărut, îl termin și acum, ceva mă ține în el, chiar dacă repetitivitatea unor misiuni e enervantă.

O lume post-pandemică respiră cu forța naturii

Ce face remasterul de pe PS5 cu adevărat special nu e doar o îmbunătățire vizuală. E o recontextualizare estetică a dezastrului. Oregonul devastat pulsează cu o vitalitate pe care PS4 nu o putea reda. Fiecare colină acoperită de pini, fiecare rămășiță de drum forestier crăpat, fiecare pădure ce pare vie în lumina amurgului e acum o pictură în mișcare. Vegetația e impecabilă, texturile personajelor nu-s foarte detaliate față de jocul din 2019, însă pe partea de verdeață, de natură, chiar e ȘAMPION LIG.

Sistemul de iluminare redesenat, reflexiile realiste, cerul dinamic — toate acestea nu sunt doar upgrade-uri grafice, ci parte a unui sentiment amplificat de imersiune. Noaptea nu mai e doar o reducere de luminozitate, ci un tărâm al terorii pure, în care umbrele devin amenințări și zgomotele din pădure pot însemna moartea. Să nu mai vorbesc despre fenomenele meteo, adică oamenii ăia n-au făcut doar un remaster în care să frece țiparul, să mintă poporul.

Days Gone a avut întotdeauna o relație simbiotică cu mediul înconjurător, dar doar acum, cu puterea hardware-ului PS5, acel mediu devine protagonist în sine. Deacon nu mai călătorește doar printr-un open-world; el luptă pentru supraviețuire într-un organism viu.

Deacon St. John – un fel de Păcală Durul

Personajul principal, Deacon, nu e carismatic în sensul tradițional. Nu e Joel, din The Last of Us, nu e Geralt, din The Witcher, nici Arthur Morgan, din Read Dead Redemption. Nu e nici măcar Mario Dark. E un bărbat care nu mai are nimic de pierdut, dar care totuși nu se oprește. Eu îi zic Păcală Durul. În ciuda criticilor de la lansare, interpretarea actorului Sam Witwer rezistă bine și în 2025 – vulnerabilă, aspră, uneori contradictorie. Cu toate că uneori îți dă impresia că e o telenovelă din asta de Bollywood, ceva nu mă convinge la jocul actoricesc. Uitați-vă, de exemplu, la babeta interspațială, aia șmecheră, din joc, Ada Tucker, e un fel de Tanti Nuți, aia care te ceartă că n-ai luat pânza de păianjen de deasupra ușii de la apartament.

Aici, remasterul nu aduce mari schimbări, dar contextul ajută. Cu atmosfera vizuală și tehnică ridicată la un nou standard, tonul poveștii devine mai convingător. Scenele de dialog, care altădată păreau redundante sau trase de păr, se așază acum mai natural într-un cadru în care tragedia, frica și disperarea sunt mai palpabile. Știți ce trage, de fapt, în jos, acest joc? Povestea. E atât de trasă de păr, e de India, nu de Hollywood, e degeaba, n-are nimic sufletesc acolo, un corazon, așa cum ne place nouă latinilor, muzica e fadă, e așa o combinație de country din ăla cu o chitară mega-obosită, de parcă a venit artistul cu insolație. Povestea e groaznică, nu te ține acolo, te axezi mai bine pe lupta cu hoardele de freakers, abia aștepți să dai în ei ca-n gândaci.

Gameplay fluidizat

Cele 60 de cadre pe secundă sunt o revoluție pentru Days Gone. Acolo unde PS4 își târa picioarele prin lupte haotice, PS5 dansează. Hoardele – acele roiuri organice de freakeri care au devenit imaginea iconică a jocului – sunt acum mai impresionante ca oricând. Mișcările lor sunt mai fluide, comportamentul lor mai convingător, iar senzația că ești în pragul de a fi înghițit de o entitate imensă e mai viscerală.

Noile moduri de joc nu sunt simple gimmick-uri:

  • Horde Assault e o extragere a esenței – un concentrat de tensiune și strategie în care nu mai contează narațiunea, ci doar reflexele și curajul.
  • Permadeath e o declarație: Days Gone a fost întotdeauna despre frică, dar abia acum o simți în carne și oase.
  • Speedrun Mode introduce un layer competitiv, aproape sportiv, pentru cei care au cucerit deja lumea și vor s-o supună cronometrului.

Rareori un remaster integrează atât de bine feedback-ul haptic. În Days Gone Remastered, controllerul DualSense devine un barometru al tensiunii. De la vibrațiile subtile ale motorului care se îneacă în noroi, până la tensiunea trăgaciului când arma ți se blochează sub presiune, fiecare gest e resimțit, nu doar executat. Cred că asta mi-a plăcut cel mai mult, că îți vibrează aproape tot timpul controller-ul, evident, când e nevoie, se simte foarte natural.

E o tehnologie care, paradoxal, face jocul să pară mai uman.

Geto, ai chef de niște poze?

Modul foto, acum extins și îmbunătățit, e aproape un act de conservare. Nu e doar despre capturi frumoase – e despre oprirea timpului într-o lume în care moartea vine oricând. Meam, ce am dat-o pe asta cu moartea, zici că sunt în Castelul Bran dintr-un film horror cu Dracula ăla răul. Poți documenta hoarda care te urmărește la apus. Poți imortaliza o liniște înșelătoare într-o cabană părăsită. Sau poți fotografia chipul devastat al unui Deacon care încă speră, Păcală Durul nu prea zâmbește, doar când o găsește pe iubita lui, pe Geta.

Hai, lasă vrăjeala, merită să jucăm?

Pentru cei care au trăit deja această poveste, răspunsul e: da – și nu doar din motive grafice. Days Gone Remastered e un act de recunoaștere, o versiune „cum ar fi trebuit să fie” a unui titlu subestimat. Nu e revoluționar, dar e matur, sobru, complet. Iar pentru cei care nu l-au jucat niciodată, această versiune e clară: aceasta e forma în care Days Gone merită să fie descoperit.

Days Gone Remastered e mai mult decât un upgrade vizual. E un gest de onoare, un exercițiu de reabilitare, un testament al faptului că unele jocuri nu mor, ci așteaptă momentul potrivit să renască. Drumul e încă periculos, harta e tot ruptă, dar motorul toarce lin, iar inima jocului bate mai puternic ca niciodată. Repet, niciodată n-a fost un joc rău, doar că dezvoltatorii și-au dorit mai mult victoria, au vrut să creeze un Real Madrid, dar ei erau, de fapt, Girona, pentru fanii din La Liga.

Days Gone Remastered este disponibil din 25 martie pe PC, PlayStation 5, PlayStation 5 Pro.

  • Gen: Adventure, Action
  • Lansare: 25.04.2025
  • Studio: SIE Bend Studio
  • Distribuitor: Sony Interactive Entertainment Europe
  • Platforme: PC, PlayStation 5, PlayStation 5 Pro.
  • Clasificare: 18+
  • Sistem de testare: PlayStation 5
  • Sinopsis: “Pătrunde cu motocicleta în America periculoasă, dominată de molimă. Te așteaptă lupte grele. Ai destulă pricepere – și prezență de spirit – ca să supraviețuiești ororilor unei lumi care a luat-o razna, în acest joc de aventură cu multă acțiune?Intră în rolul fostului infractor Deacon St. John, motociclist și vânător de recompense într-o lume în care moartea e peste tot. Caută prin așezări abandonate echipamentele cu care poți crea obiecte și arme prețioase sau încearcă-ți norocul cu alți supraviețuitori, care încearcă să-și facă un rost, fie prin comerț cinstit, fie prin violență. Omenirea a fost decimată de o epidemie globală și este mereu amenințată de atacurile unor ființe sălbatice, numite Freakers. Orice greșeală poate pune punct strădaniilor tale de a supraviețui în Deșertul Înalt.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.