O
seară de 1 noiembrie călduroasă. Ne îndreptăm spre Sala Palatului, unde va avea loc unul din cele mai high-life eveniment din ultimii ani în cinematografia românească. Este vorba de un proiect cinematografic demarat în urmă cu 7 ani, unul ambițios și cu un buget extrem de mare pentru un film românesc, de peste 20 de milioane de euro.
Ca un preambul, cu cel puțin 2 luni înainte de lansare, aveam onoarea să participăm la o vizionare privată, într-un grup extrem de restrâns, moment în care aveam să o cunoaștem și pe Adela Vrînceanu Celibidachi, producătoarea executivă a acestei pelicule, iar de atunci s-a construit și o relație de amiciție și colaborare extrem de frumoasă.
Premiera de gală a filmului Cravata Galbenă, un eveniment de excepție la Sala Palatului
Dar, revenind la seara de 1 noiembrie, Sala Palatului avea să fie plină la refuz, peste 4.300 de suflete, de la personalități marcante din cultura românească, diplomați, români și străini, și până la vedete autohtone din lumea teatrului, a filmului, și din societatea românească. Pe lângă aceștia, personalități internaționale, iar printre ele cel care i-a dat viață genialului dirijor român Sergiu Celibidache la senectute, John Malkovich, Sean Bean, cel care l-a interpretat pe tatăl acestuia, dar și marele regizor american Tim Burton.
Ceea ce a impresionat la această peliculă, este echipa din spate, peste 300 de oameni, de la echipele tehnice, în frunte cu regizorul Serge Ioan Celibidachi, partenerul și co-scenaristul James Olivier, și directorul de imagine, de origine australiană, Peter Menzies Jr., precum și echipa de producători, în frunte cu Adela Vrînceanu Celibidachi, Andrei Boncea, Cristina Dobritoiu, și mulți alții.
Sincer, nu cred că există un regizor român care să nu-și fi dorit o astfel de echipă.
Referitor la subiectul acestei spectaculoase producții, aflăm că ne este prezentată „Viața extraordinară a lui Sergiu Celibidache. De la copilăria petrecută în România, la exilul său în căutarea unei cariere în muzică, lupta sa pentru supraviețuire în Germania războiului și ascensiunea, căderea și renașterea sa, într-o călătorie de neimaginat.”, iar rolul marelui dirijor român în perioada tinereții i-a fost atribuit lui Ben Schnetzer, cunoscut pentru apariția sa în serialul TV „Happy Town” (2010), în „The Book Thief” (2013), în „The Riot Club” (2014) și în „Pride” (2014).
Fără a fi ipocrit, trebuie să recunosc că, până la acest film, nu știam mai nimic despre tânărul actor de 35 de ani, iar ceea ce am descoperit la el, în acest rol, m-a surprins mai mult decât într-un mod plăcut. Dar, aici este și meritul scenariului, a regizorului, și a modului în care a înțeles personajul pe care îl va juca.
În contrapunct cu alte producții românești cu pretenții (și nu vreau să dau nume, deoarece aș fi răutăcios), „Cravata Galbenă” ne dă o dovadă de cum se poate face un film cu adevărat, păstrând proporțiile bineînțeles, în raport cu marile și scumpele producții de la Hollywood. Fără a exagera, pelicula se poate așeza fără niciun fel de probleme lângă alte asemenea producții, făcând referire aici la așa-numitele filme de artă, și da, această peliculă este un FILM DE ARTĂ în adevăratul sens al cuvântului.
Cinematografia internațională a avut parte, pe 1 noiembrie, de un moment de referință prin lansarea filmului „Cravata Galbenă”, o producție de anvergură care aduce pe marele ecran povestea fascinantă și complexă a unuia dintre cei mai importanți dirijori ai secolului XX: Sergiu Celibidache.
Genialitate în lumini și umbre: tumultul interior al lui Sergiu Celibidache
Regizat de Serge Ioan Celibidachi, fiul maestrului, filmul promite să ofere publicului nu doar o incursiune biografică, ci o experiență cinematografică intensă, unde arta și viața se contopesc într-o simfonie a pasiunii, sacrificiului și genialității. Pelicula nu este doar o biografie cinematografică, ci o meditație asupra libertății artistice, a conflictului dintre tradiție și inovație, a luptei unui om care a refuzat compromisurile și a ales să trăiască și să creeze după propriile reguli.
Serge Ioan Celibidachi semnează un film care caută acul narativ într-un carusel al timpului, o poveste construită pe contraste între generații, pe obsesia artei şi pe fragilele alianțe familiale. Filmul funcționează ca un portret de familie și ca o meditație asupra prețului creației; ceea ce îl recomandă nu este doar scenariul, ci orchestra de interpretări și o construcție de producție ambițioasă, care transformă Bucureștiul în încă 11 orașe străine, prin scenografie și VFX foarte bine gândite.
Acest aspect este unul dintre motivele pentru care filmul ne va rămâne în minte. Decizia de a construi, în București, o lume care trebuie să pară transnațională, a făcut ca echipa română de scenografi, producție, art department și VFX să reuşească să creeze senzaţia a 11 locaţii diferite, fiecare cu identitate proprie: piețe vechi, săli de concert cu „aer” vienez, străduțe mediteraneene, interioare nordice, toate construite și apoi extinse digital.
Tehnic, combinația dintre decoruri fizice atent detaliate și VFX subtil folosit a funcţionat foarte bine. Scenografiile păstrează materialitatea, lemn, piatră, textile, astfel încât ochiul spectatorului găseşte ancore palpabile. Apoi VFX-ul intră să extindă orizontul: skyline-uri, fațade în refacere, îmbinări de elemente arhitecturale care „sudează” atmosfera. Nu e vorba de efecte spectaculoase, ci de compoziții pline de gust care susțin credibilitatea spațiilor.
Echipa română (regie artistică, scenografie, producție, echipă de construcții și departamentul VFX) merită un accent special: designul de producție transmite diversitate culturală fără clișee turistice, iar execuția de la corecțiile de culoare la inserțiile de skyline e discretă, dar eficientă.
Dacă vorbim despre montajul și editarea peliculei, acest aspect produce un ritm aproape muzical, potrivit temei filmului, alternând secvenţe lente, contemplative, cu momente pulsante în care muzica domină. Filmul își asumă câteva pasaje lungi care lasă actorii să respire; în alte locuri, tăietura montajului accelerează şi creşte tensiunea. Designul sonor este atent: înregistrările orchestrale LIVE, sunetele instrumentelor şi zgomotele de fundal sunt mixate pentru a susține atât intimitatea, cât și dimensiunea publică a artei.
Așa cum ne-am fi așteptat, putem spune că funcționează: interpretările puternice (în special Malkovich și Bean), atmosfera constructivă a producției și sincronizarea dintre imagine și muzică. Construcția spațiilor „străine” în București este un triumf de producție, o dovadă de meșteșug cinematografic românesc.
Acum, voi încerca, atât cât pot de obiectiv, să scriu despre jocul actorilor, iar primul este deja binecunoscutul Sean Bean.
Sean Bean aduce o gravitate răscolitoare rolului de tată. Interpretarea lui nu caută gesturi mari: e o economie de mişcări, de priviri tăioase, care sugerează un trecut dens de regrete şi autoritate obosită. Celebrul actor găsește tonalități subtile, un zâmbet care pare imposibil pentru personaj, o rigiditate care se topește în momente de slăbiciune. Cel mai reușit aspect e transformarea vulnerabilității în gesturi minimale: o mână tremurândă peste un ziar, o clipă de tensiune în dialogul cu fiul, de altfel ceea ce avea să- canalizeze viitorul traseu de geniu. Convingător, Sean Bean ancorează emoțional filmul.
John Malkovich oferă una dintre cele mai autentice și firești interpretări, un dirijor la apusul unei epoci, care îşi negociază încă demnitatea cu un ego încă inflamat. Malkovich stăpânește arta contrastului: tandrețea neașteptată față de muzică, alternată cu irascibilitatea aproape comică, devine o lectură complexă a personajului. Privirea lui, jocul de respirații, micile ticuri, toate construiesc un portret al unui artist cu pretenții și anxietăți, capabil de gesturi sublime, dar și de izbucniri care lasă urme în familie. Aici, Malkovich nu doar joacă, ci dirijează scena.
Miranda Richardson oferă echilibrul emoțional al filmului. Mama e simultan cimentul familiei și vectorul unei tristeți motivate. Richardson ştie să nu exagereze: nu plânge pentru efect, nu ridică vocea inutil; ea inventariază cu blândețe rănile și le pune în lumină. Cele mai puternice momente sunt acelea în care ea tace, privirile ei țin un dialog cu Malkovich, iar micro-expresiile spun ce dialogurile nu au curajul să spună. E o interpretare nuanțată, care adaugă profunzime patosului familial.
Ben Schnetzer captează energie și incandescență în rolul dirijorului la tinerețe. E o interpretare plină de elan: gestică expansivă, idealism, o ușoară neîndemânare emoțională care îl face autentic. Tânărul actor reușește să creeze un contrapunct tineresc fără a părea caricatural, are momente de uimire pură pentru muzică și momente când încă mai învață greutatea deciziilor.
„The Yellow Tie / Cravata Galbenă” e un film care întreabă mai mult decât dă răspunsuri, și tocmai asta îl face interesant. E un portret al obsesiei artistice, al compromisurilor familiale și al felului în care trecutul dirijează prezentul. Performanțele actoricești (Sean Bean, John Malkovich, Miranda Richardson, Ben Schnetzer) sunt pilonii acestei povești; ele transformă fertil decorul tehnic și vizual al unei producții care, de fapt, pictează mai multe lumi într-un singur oraș. Pentru cinefilii care apreciază filmele „despre muzică” și pentru iubitorii de cinema european-art-house cu resurse palpabile, acesta este un film care merită vizionat cu atenție.
„The Yellow Tie” / Cravata Galbenă” nu este doar o biografie cinematografică, ci o meditație asupra libertății artistice, a conflictului dintre tradiție și inovație, a luptei unui om care a refuzat compromisurile și a ales să trăiască și să creeze după propriile reguli.
Sergiu Celibidache a rămas cunoscut pentru interpretările sale unice, pentru refuzul de a înregistra și pentru convingerea că muzica există doar în momentul efemer al execuției. Toate aceste aspecte sunt integrate în film, oferind spectatorilor o călătorie emoționantă prin universul unui geniu.
Cu imagini cinematografice de o mare forță vizuală și o coloană sonoră ce aduce în prim-plan interpretări legendare, filmul își propune să fie un omagiu adus muzicii și, în același timp, o invitație pentru noile generații de a descoperi personalitatea complexă a marelui dirijor român Sergiu Celibidache.
„Povestea tatălui meu nu este doar despre muzică, ci despre adevăr, despre curajul de a fi diferit și despre frumusețea de a căuta perfecțiunea într-o lume imperfectă. Cravata Galbenă este o declarație de dragoste față de artă și față de spiritul liber”, a declarat regizorul Serge Ioan Celibidache.
Cu toate astea, la fel de obiectiv, mă întreb de ce ne-am grăbit să avem o altfel de propunere a României pentru premiile Oscar? De ce „The Yellow Tie / Cravata Galbenă” nu s-a cadrat în această viziune a cinematografiei românești pentru aceste prestigioase premii ce vor fi acordate anul viitor?
Premiera mondială a filmului va avea loc pe 14 noiembrie 2025, distribuit de Vertical Entertainment, și fiind așteptată atât pe marile ecrane, cât și în festivaluri internaționale de prestigiu. Publicul din România va avea ocazia de a redescoperi un simbol național care a cucerit lumea, printr-o producție cinematografică de excepție.
Trailer:
- Regizor: Serge Ioan Celibidachi
- Scenariu: Serge Ioan Celibidachi & Jamie Olivier
- Gen: Dramă, Aventură, Biografic
- Durata: 2h 30m
- Lansare:14.11.2025
- Clasificare: AG
- Studio: Avanpost, Frame Film, Oblique Media Film
- Distribuitor: Vertical Entertainment
Distribuția:
John Malkovich – Sergiu Celibidache
Miranda Richardson – Ioana Celibidache
Sean Bean – Demostene Celibidache
Ben Schnetzer – Sergiu Celibidache
Kate Phillips – Ioana Celibidache
- Sinopsis: “Viața extraordinară a lui Sergiu Celibidache. De la copilăria petrecută în România, la exilul său în căutarea unei cariere în muzică, lupta sa pentru supraviețuire în Germania războiului și ascensiunea, căderea și renașterea sa, într-o călătorie de neimaginat.”
