Am prins ultimul an al Generației X, deci nu sunt milenial, 1980, pe înțelesul tuturor. A fost perioada culturii pop, de acolo s-au înrădăcinat toate brand-urile de azi, din gaming, filme, muzică etc. La fel și când a creat John Carpenter personajul Michael Myers. Sunt fan al seriei Halloween de când mă știu, iar dacă mai pui lângă asta și pasiunea mea pentru jocurile horror, era aproape imposibil ca proiectul celor de la IllFonic să nu mă intereseze, mai ales după experiența extraordinară pe care am avut-o cu Friday the 13th: The Game. Am instalat Halloween: The Game cu o combinație destul de periculoasă de așteptări mari și nostalgie, însă, după câteva ore petrecute în joc, pot spune fără prea multe ezitări că IllFonic a reușit să facă exact ceea ce îmi doream: un joc care nu doar folosește numele Halloween, ci chiar înțelege Halloween. Și cel mai bine se simte în modul story, unde jocul respectă primul film, de la personaje și până la idei.
Jocul chiar respectă filmul
Partea de single-player nu este foarte lungă, iar aici probabil că unii vor avea ceva de comentat, însă pentru mine a fost suficient cât să-mi demonstreze că oamenii de la IllFonic au pus mâna pe materialul original și au avut grijă să nu-l transforme într-o parodie fără suflet. Personajele, atmosfera, decorurile, Michael Myers și felul în care este construită tensiunea au acel aer pe care îl cauți atunci când pornești un produs bazat pe o franciză atât de importantă. Ideea este că poți rejuca de câte ori vrei capitolele, pentru a avea un scor cât mai bun, pentru că fiecare nivel sau capitol îți oferă niște provocări, de genul, omoară-l pe ăla după ce ai stins curentul în casă și ai tăiat liniile telefonice, înfige-i ăluia tacul de biliard în cap etc.
Mai mult decât atât, povestea chiar este construită în spiritul filmului și contează enorm pentru un fan. Nu am senzația că mă uit la o colecție de skin-uri Halloween puse peste un joc multiplayer, ci că sunt într-o poveste care aparține universului lui Michael Myers. Iar când îl vezi pe Michael urmărind și așteptând, jocul începe să funcționeze de parcă tu ești protagonistul.
Story Mode este, în esență, și un fel de tutorial pentru Michael, iar aici mi-ar fi plăcut să existe o introducere ceva mai consistentă și pentru partea de supraviețuitor, pentru că jocul are destule mecanici pe care trebuie să le înțelegi din mers. Dar chiar și așa, experiența mi-a plăcut enorm, însă povestea e axată doar pe Michael Myers, în multiplayer înveți treaba cu supraviețuitorii, pentru că e la fel ca-n Fiday the 13th sau mult mai celebrul Dead by Daylight, îți alegi de partea cui vrei să fii.
Michael Myers este vedeta
Toată lumea vrea să joace Michael Myers. Și IllFonic știe asta și noi toți. În momentul în care intri în pielea lui Michael, jocul devine o vânătoare continuă, iar satisfacția vine tocmai din faptul că ai atât de multe variante prin care poți transforma meciul într-un coșmar pentru ceilalți jucători. Ai arme, ai abilități, ai perk-uri și ai suficiente variante de abordare încât să nu simți că repeți aceeași scenă la nesfârșit.
Apar și câteva dintre momentele mele preferate, pentru că Halloween nu se ia întotdeauna foarte în serios. Poți să vezi un NPC făcând o prostie monumentală, poți să-l vezi pe Michael luat pe sus de o bicicletă și aruncat ca într-un desen animat și, în loc să mă enervez, am râs. Pentru mine, genul acesta de „jank” face parte din farmecul jocului. Am blocat-o pe Laurie Strode într-un colț și femeia urla ca disperata, dar nu mai putea ieși de acolo și stătea și urla, iar eu mă făceam că o omor, am râs vreo 5 minute de nu mă puteam controla. După atâtea jocuri care încearcă să fie perfecte, sterile și ultra strălucite, uneori e satisfăcător să vezi un joc care îți oferă și momente complet absurde.
Multiplayer-ul, adevărata miză
Evident, multiplayer-ul reprezintă centrul experienței, iar aici jocul împrumută foarte mult din ADN-ul lui Friday the 13th: The Game. Dacă ai petrecut zeci sau sute de ore în F13, o să recunoști imediat senzația aceea de „încă un meci și gata”, urmată inevitabil de încă trei ore de joc. Să nu mai zic de Dead by Daylight, care creează super dependență.
Ca supraviețuitor trebuie să explorezi, să găsești obiectele necesare pentru a repara mașini, să cauți chei, să interacționezi cu NPC-urile și să găsești o modalitate de a scăpa de Michael, iar primele meciuri pot fi destul de haotice pentru că jocul nu îți explică întotdeauna foarte clar ce trebuie să faci. După ce începi să înțelegi mecanicile, atunci lucrurile se leagă.
Problema mea este că NPC-urile sunt încă destul de imprevizibile și, uneori, ai impresia că nu au absolut nicio intenție să asculte ceea ce le ceri. Pot să fugă, să facă exact ce nu trebuie și să te oblige să repeți anumite acțiuni, așa că devine super frustrant după câteva meciuri.
Și mai există un inconvenient: dacă reușești să scapi, practic poți ajunge să stai și să aștepți finalul meciului pentru experiență. Sigur, există șansa să primești o carte care îți permite să revii ca polițist sau chiar ca Dr. Loomis, mi s-a părut o idee excelentă, însă dacă nu primești cartea respectivă, perioada de așteptare poate deveni destul de plictisitoare. În schimb, ca Michael, ai mereu ceva de făcut.
Atunci când ajungi în modul spectator, nu ești pur și simplu scos din meci și trimis să te uiți la ceilalți. Poți avea în continuare activități, poți ajuta echipa și există inclusiv posibilitatea să revii în joc ca polițist.
Nu se întâmplă de fiecare dată, evident, dar simplul fapt că există posibilitatea asta schimbă puțin experiența și te face să nu simți că meciul s-a terminat pentru tine în momentul în care ai fost eliminat. E mecanica ce poate deveni și mai interesantă pe măsură ce IllFonic începe să adauge conținut și să ajusteze echilibrul.
Nostalgia pentru Friday the 13th
Cred că aici este, de fapt, marea explicație pentru care îmi place atât de mult Halloween. Eu am băgat ore și ore în Friday the 13th: The Game. Am avut meciuri memorabile, am râs cu prietenii, am avut momente complet idioate și, în general, jocul acela a rămas pentru mine unul dintre cele mai plăcute multiplayer-e horror pe care le-am jucat vreodată. Până când au apărut români care abuzau microfonul și înjurau birjărește.
Faptul că a dispărut din cauza problemelor juridice din jurul francizei a fost una dintre cele mai mari porcării care i se puteau întâmpla unui asemenea joc. De aceea, când IllFonic a anunțat Halloween: The Game, reacția mea a fost: în sfârșit.
După ce l-am jucat, pot spune că senzația aceea pe care o aveam în Friday the 13th este din nou aici. Cu bune, cu rele, cu bug-uri și cu acel delicios sentiment de haos controlat.
Greu cu optimizarea
Optimizarea mai are de lucru, am întâlnit scăderi de frame-uri, unele cutscene-uri nu se mișcă întotdeauna impecabil, iar anumite bug-uri pot deveni enervante. Mai există și probleme cu NPC-urile, iar unele provocări din Story Mode pot fi afectate de bug-uri. Dar trebuie să ținem cont și de faptul că vorbim despre un joc aflat în Early Access. Așa că, în loc să-l judec ca pe un produs abandonat și definitiv, prefer să-l judec pentru ceea ce este acum și pentru ceea ce poate deveni. Prețul este singura problemă serioasă, nu cred că Halloween trebuia să coste atât de mult la lansare. Pentru ceea ce oferă acum, mi s-ar fi părut mult mai potrivit un preț în zona de 20-25 de euro, în timp ce 30 de euro mi se pare încă acceptabil, mai ales dacă ești fan al francizei. Acum jocul e 41 de euro, iar ediția Deluxe e 62 de euro, aș zice cam piperat.
Dacă ești curios, dar nu ești convins, eu aș spune să-l prinzi la reducere. Pentru un fan Halloween, însă, lucrurile stau puțin diferit.
Michael Myers s-a întors!
Halloween are nevoie de optimizare, bug fix-uri, echilibrare și mai mult conținut, însă are un lucru pe care foarte multe jocuri bazate pe francize celebre îl pierd pe drum: identitatea. Are apartenența aia originală la tot ce înseamnă atmosfera din filmul original, să nu mai vorbesc de coloana sonoră. IllFonic a înțeles că nu e suficient să-i dai jucătorului o mască albă și un cuțit ca să spui că ai făcut un joc cu Michael Myers. Trebuie să-i dai atmosfera, personajele, tensiunea, nebunia și senzația că Michael Myers este acolo, undeva în întuneric, și că în orice secundă poate apărea.
Pentru mine, Halloween este jocul pe care îl așteptam după dispariția lui Friday the 13th: The Game, iar faptul că Story Mode respectă atât de bine filmele și personajele face experiența cu atât mai plăcută. Mai are nevoie de ceva timp, dar fundația este puternic construită. Happy spooky season, băieți. Michael Myers s-a întors!
Halloween: The Game este disponibil din 8 septembrie pe PC (Steam), PlayStation 5 și Xbox Series S|X.
- Gen: Actiune, Horror
- Lansare: 08.09.2026
- Studio: IllFonic
- Distribuitor: IllFonic Publishing, Gun Interactive
- Platforme: PC (Steam), PlayStation 5 și Xbox Series S|X.
- Clasificare: 16+
- Sistem de testare: PC, CPU: AMD Ryzen 9 7900X3D/ GPU: Nvidia GeForce RTX 4080/ RAM: 64GB/ TV-Monitor: Samsung LC34G55T + controller Xbox One Series X.
- Sinopsis: “În noaptea de Halloween, 1978, nimeni nu este în siguranță în fața lui Michael Myers. Devino Sperietoarea sau luptă-te împotriva feței răului însuși în Halloween.”
