Nu știu dacă VHS World ’89 este un joc foarte bun sau dacă eu am o problemă pe care n-am vrut să mi-o recunosc până acum, un OCD din copilărie, dar după ce am ajuns să aranjez peste 3.000 de casete VHS, una câte una, pe categorii și rafturi, încep să cred că dezvoltatorul a făcut jocul special pentru oamenii care nu pot să vadă un lucru pus greșit și să treacă mai departe ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Am intrat în videoteca lui Indovers Studio pentru atmosfera de anii ’80, pentru muzica aceea de sintetizator care îți intră imediat în cap și te trimite în perioada în care filmele se luau de la videotecă, iar după câteva ore m-am trezit prins într-o misiune mult mai serioasă decât anticipasem: trebuia să pun toate casetele la locul lor. Toate cele 3.360 de casete sunt vraiște, amestecate, așa că la treabă!
Și când spun toate, nu folosesc cuvântul doar ca să dau bine în recenzie, pentru că jocul are nu mai puțin de 3.360 de casete VHS, împărțite în categorii precum Action, Comedy, Horror, Sci-Fi, Drama, Kids, Romance, Thriller, Western, Fantasy, Adventure, Sports, Crime și Anime. La început, cifra pare doar un element de prezentare, un număr mare pus acolo ca să înțelegi dimensiunea magazinului, dar după ce ai trecut de câteva sute începi să înțelegi de ce dezvoltatorii au avut nevoie de atâtea. VHS World ’89 nu este construit în jurul unei aventuri spectaculoase, ci în jurul unei satisfacții foarte simple și foarte periculoase, aceea de a lua un spațiu dezordonat și de a-l transforma, încetul cu încetul, într-un loc în care fiecare lucru are locul lui.
O videotecă dintr-o altă epocă
Prima impresie pe care ți-o lasă jocul este una de nostalgie, dar nu genul de nostalgie forțată în care fiecare colț al ecranului îți strigă că trebuie să-ți amintești de anii ’80, ci una construită din detalii care funcționează împreună și îți dau senzația că ai intrat într-o videotecă în care timpul a rămas blocat. Rafturile pline, casetele împrăștiate, coperțile desenate în stilul perioadei și, mai ales, muzica de sintetizator creează o atmosferă care nu încearcă să fie sofisticată și tocmai de aceea funcționează atât de bine.
Muzica este, de altfel, unul dintre lucrurile care m-au făcut să stau mai mult în joc decât intenționam, pentru că are acel aer de anii ’80 și începutul anilor ’90 pe care îl asociezi imediat cu filmele de acțiune, serialele SF și jocurile din perioada respectivă, fără să transforme soundtrack-ul într-o colecție obositoare de clișee retro. În timp ce te plimbi printre rafturi și cauți locul potrivit pentru următoarea casetă, sintetizatorul își face treaba în fundal și contribuie la senzația că ai intrat într-o lume în care streaming-ul, bibliotecile digitale și colecțiile de câteva mii de filme încă nu existau, iar pentru o seară de film trebuia să ieși din casă și să alegi ceva dintre sutele de casete de pe raft. Doar că aici trebuie să le pui la loc.
Când sortarea devine joc
Pe hârtie, mecanica principală pare atât de simplă încât ai putea s-o explici în câteva secunde: iei o casetă, identifici categoria, cauți raftul și o așezi acolo unde trebuie. Jocurile de genul ăsta nu funcționează neapărat prin complexitatea mecanicilor, ci prin senzația pe care o produc, iar VHS World ’89 înțelege foarte bine că există o plăcere aproape inexplicabilă în a vedea un spațiu dezordonat devenind ordonat sub ochii tăi, na, acum depinde, v-am zis, la mine funcționează perfect. De mic alegeam fasolea bob cu bob, la fel și orezul, cu o precizie de mic chinez. La început te miști prin magazin și ai impresia că ai în față un haos imposibil de rezolvat, însă după ce începi să sortezi primele zeci de casete, lucrurile se schimbă, pentru că fiecare raft pe care îl completezi îți oferă sentimentul că ai mai făcut un pas spre obiectivul final. După câteva sute începi deja să recunoști categoriile aproape instinctiv, iar când ai trecut de pragul la care nu mai numeri casetele individual și începi să privești colecția ca pe un întreg, jocul te-a prins definitiv.
Am ajuns la peste 3.000 de casete așezate și voiam să văd videoteca terminată, cu toate rafturile puse în ordine, fără goluri și fără vreo casetă rătăcită prin vreun colț. Dacă ai avut vreodată o colecție de jocuri, filme, cărți sau discuri pe care ai simțit nevoia să le aranjezi într-o anumită ordine, probabil știi senzația; diferența este că aici cineva ți-a dat o colecție de 3.360 de obiecte și ți-a spus, fără să o facă explicit, „hai să vedem câtă răbdare ai”. Am pus totul la loc, în nici 5 ore.
Coperțile fac diferența
Un alt detaliu care ajută foarte mult este felul în care sunt construite casetele, pentru că acestea nu sunt doar niște cutii identice pe care le muți dintr-un punct în altul, ci au coperți care parodiază filme și personaje recognoscibile, astfel încât procesul de sortare capătă și o mică dimensiune de vânătoare a referințelor.
Uneori îți dai seama imediat ce film a inspirat o copertă, că e cu Van Damme, Arnold, Stallone sau de Hitchcok, alteori trebuie să stai câteva secunde și să privești imaginea până când îți dai seama ce încearcă să sugereze, iar această idee este suficient de bine integrată în joc încât să nu pară o colecție de glume aruncate la întâmplare. În fond, nu mai muți doar obiecte de colo-colo, ci începi să colecționezi mici bucăți din lumea jocului, iar cu cât rafturile se umplu mai mult, cu atât ai impresia că videoteca începe să capete personalitate.
Jocul nu te grăbește și foarte bine face
Poate cel mai important aspect este că VHS World ’89 nu încearcă să introducă artificial presiune într-o experiență care nu are nevoie de ea. Nu ai un cronometru care să te împingă să alergi prin magazin, nu există un scor pe care trebuie să-l depășești și nici Game Over dacă ai pus o casetă în locul greșit. Poți să te plimbi, să cauți, să te răzgândești și să-ți faci treaba în ritmul tău, ceea ce se potrivește perfect cu natura jocului.
Pe măsură ce înaintezi, apar și îmbunătățiri care îți fac munca mai eficientă, de la posibilitatea de a transporta mai multe casete până la facilități care te ajută să găsești mai ușor locul potrivit sau să te deplasezi mai rapid prin magazin, iar acestea nu schimbă fundamental experiența, ci doar îți permit să faci ceea ce făceai deja ceva mai eficient.
După ce am pus la loc aproape toate cele 3.360 de casete, am ajuns în punctul în care magazinul arăta, în sfârșit, așa cum voiam. Rafturile erau pline, categoriile erau ordonate, iar senzația aceea de haos de la început dispăruse aproape complet.
Am verificat rafturile, am verificat categoriile, am mai făcut o tură prin magazin și am încercat să-mi dau seama unde dracu’ trebuie pusă. Pentru cineva normal, probabil că momentul ar fi însemnat „bine, asta e, am terminat”. Pentru mine, evident, nu putea fi atât de simplu, e o parodie după Cei 3 muschetari, doar că e cu cerbi.
Atunci mi-am dat seama că jocul nu are nevoie de un final spectaculos, de fapt nici nu există ending.
VHS World ’89 este genul de joc care pare aproape banal atunci când încerci să-l explici altcuiva, dar care începe să funcționeze cu adevărat abia după ce intri în ritmul lui și înțelegi că nu îți vinde o poveste spectaculoasă, ci o senzație: aceea de a lua un spațiu dezordonat, de a-l organiza și de a-l privi apoi cu satisfacția omului care tocmai și-a pus în ordine colecția.
Muzica de sintetizator, atmosfera de videotecă, miile de casete, coperțile inspirate din filme și lipsa presiunii transformă experiența într-un soi de terapie digitală pentru oamenii cărora le place să pună lucrurile la locul lor. Iar dacă mai ai și un mic demon al ordinii în tine, cum știu sigur că am de când eram copil, jocul poate deveni mult mai captivant decât pare la prima vedere.
VHS World ’89 este disponibil din 18 octombrie pe PC (Steam).
- Gen: Simulator
- Lansare: 18.10.2026
- Studio: Indovers Studio
- Distribuitor: Indovers Studio
- Platforme: PC (Steam)
- Clasificare: 12+
- Sistem de testare: PC, CPU: AMD Ryzen 9 7900X3D/ GPU: Nvidia GeForce RTX 4080/ RAM: 64GB/ TV-Monitor: Samsung LC34G55T + controller Xbox One Series X.
- Sinopsis: “Un simulator cozy, în perspectivă first‑person, despre sortat casete într-un magazin de închirieri video din 1989. Toate cele 3.360 de casete VHS s-au împrăștiat pe podea — le ridici, citești copertele și le pui la loc pe raft, după gen. Fără cronometru, fără presiune: doar satisfacția liniștită de a așeza fiecare casetă exact unde îi e locul.”
